Nebunul regelui şi regina roşie

Cifrele sunt înşelătoare şi statisticile sunt neconcludente. După şase săptămâni de la începutul stării de urgenţă - mai precis după 43 de zile - şi aproape nouă săptămâni de la apariţia primului caz de infectare cu SARS CoV 2, pe 26 februarie, cu o mortalitate de sub 6% din totalul cazurilor diagnosticate şi o rată de vindecare de 28%, România este pe locul 30 într-un clasament de 185 de state făcut de Universitatea Johns Hopkins. În tot acest timp, poziţia României a variat între locul 29 şi 30, în funcţie de numărul de infectări, dar cu o mortalitate relativ scăzută faţă de alte state care atrag atenţia mass-media: Italia, Spania, SUA, Franţa sau Marea Britanie. Însă, cifrele, ca de obicei, înşală câtă vreme nu sunt integrate într-o explicaţie coerentă. Fără o teorie care să explice coerent situaţia, cifrele nu spun mare lucru, dar produc panică.

Ţările şi cifrele pot fi ierarhizate după tot felul de criterii, dar, aşa cum se întâmplă cu comparaţiile globale, riscă să nu explice mare lucru. Căci aceste ierarhii diferă în funcţie de criteriu după numărul de cazuri, numărul de decese, procent de decese în raport cu numărul de cazuri sau numărul de decese la 100.000 de locuitori. Şi ierarhiile se schimbă în mod semnificativ. Să luăm SUA: are, la momentul în care scriu articolul, 938.154 de cazuri şi 53.755 de decese, dar aceste decese reprezintă 5,7% din totalul celor infectaţi şi 16,43 de americani decedaţi la 100.000 de locuitori. Din această ultimă privinţă, care pare să definească un criteriu obiectiv şi care prezintă un grad rezonabil de comparabilitate, Belgia, deşi are 45.325 de cazuri cu o mortalitate de 15,3% din totalul celor infectaţi şi 60,56 de persoane decedate la 100.000 de locuitori în urma epidemiei de Covid-19, are o situaţie mult mai gravă. La criteriul număr de decese din totalul bolnavilor, Nicaragua, care are o proporţie de 25% de bolnavi decedaţi, ar fi într-o situaţie critică, dar nu are o rată de mortalitate decât de 0,05 la 100.000 de locuitori, căci are 12 bolnavi şi 3 persane decedate.

Însă, aşa cum se întâmplă de obicei cu modelele matematice, cum este şi cel care ne-a adus la ideea carantinei care este aplicată aproape peste tot în acest moment, acestea nu pot suplini absenţa unor teorii explicative. Matematica nu are pretenţia că ar fi o ştiinţă, ci o metodă de analiză care poate da raţionamentelor mai multă claritate, dar nu poate oferi explicaţii. Oricare ar fi ierarhia, cifrele nu spun mare lucru. De aceea sunt inserate într-o poveste de către mass-media care le foloseşte aşa cum ştie: mai bine, pentru a obţine audienţă. Şi nu orice mass-media profită, ci în cel mai mare grad televiziunile care oferă un cadru complet, cu imagini şi sunete, cu istorii şi personaje, care creează cadrul de interpretare a unor cifre care devin astfel înfiorătoare.

E mult mai interesant, decât să privim ierarhii globale, să ne raportăm, aşa cum se întâmplă în politica comparată, pe anumite regiunii. Să luăm cazul Suediei, ţară care nu a pus în aplicare carantina: luată singular, Suedia are 18.177 de cazuri, 2.192 de decese, care reprezintă 12,1% din totalul cazurilor diagnosticate şi 21,53 de decese la 100.000 de locuitori. Suedia a pariat pe imunizarea colectivă şi pe cultura politică a locuitorilor săi, iar acum pare să fi intrat în perioada, destul de agitată, a descreşterii numărului de cazuri. Dar dacă comparăm Suedia cu celelalte state scandinave şi baltice cu care este de obicei comparată, situaţia se schimbă. Astfel, Danemarca, care are 50% din populaţia Suediei (5,8 milioane, faţă de 10,3 milioane de locuitori), are 8.643 de cazuri şi 418 de decese care reprezintă 4,8% din totalul cazurilor şi 7,21 din 100.000 de locuitori. Norvegia, cu 5,3 milioane de locutori, are 7.499 de cazuri şi 201 de decese, care reprezintă 2,7% din totalul cazurilor şi 3,78 de decese la 100.000 de locuitori. Şi, în fine, Finlanda, cu 5,6 milioane de locutori, a avut 4.475 cazuri cu 186 de decese care reprezintă 4,2% din totalul cazurilor şi 3,37 de decese la 100.000 de locuitori. S-ar putea ca Suedia să fi obţinut imunizarea colectivă, politică publică cu care populaţia a fost de acord, dar a avut un număr mai mare de decese.

Să ne oprim comparativ acum şi asupra României care, cu cei 11.036 de bolnavi diagnosticaţi şi 608 de decese, care reprezintă 5,7% din totalul celor infectaţi cu SARS CoV 2 şi 3,09 de decedaţi la 100. 000 de locuitori, este departe de statele occidentale şi scandinave sau baltice. Dar, România nu trebuie comparată cu Italia şi Spania, însă poate fi comparată cu vecinii săi: Bulgaria, Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia şi, eventual, cu Grecia. Ori, la criteriul cel mai obiectiv, numărul de decese la 100.000 locuitori, România, cu 3,09, are un număr mai mare de decese faţă de Bulgaria (0,78), Moldova (2,65), Ucraina (0,45), Ungaria (2,62), Serbia (1,79) sau Grecia (1,21). În schimb, la criteriul decese din totalul celor diagnosticaţi, situaţia nu mai este aceeaşi, iar Ungaria are 10,7% (2.443, dar 262 de decese), pe când Grecia şi Bulgaria se apropie de România, prima cu 5,2% (2.506 de cazuri şi 130 de decedaţi), iar a doua cu 4,4% (1.247 de cazuri şi 55 de decedaţi). În schimb, statele din afara UE au o proporţie mai mică de decese: 1,9% în Serbia (6.620 de cazuri şi 125 de decedaţi), 2,5% în Ucraina (8.125 şi 201 decedaţi) şi 2,8% în Moldova (3.304 şi 94 de decedaţi). Să fie mai eficient sistemul de sănătate din aceste state decât cele din UE? Statisticile spun altceva, dar cine mai urmăreşte acum statisticile?

Dar nici statisticile nu pot spune prea multe. Se poate ca datele să nu fi fost bine strânse în unele state, iar raportările să fie defectuoase, aşa cum alte variabile precum migraţia forţei de muncă poate explica unele situaţii, dar fără o teorie clară totul rămâne vag. Ori, în epidemiologie se vorbeşte de două paradigme interpretative: pe de o parte, teoria nebunului regelui, care susţine că nu există previzibilitate în ceea ce prieşte evoluţia epidemiilor bacteriene şi virale, şi teoria reginei roşii, care, din contră, consideră că există un pattern al oricărei epidemii care cunoaşte o fază de creştere şi de descreştere după o schemă standard. Se pare că, pentru moment, adepţii primei teorii au reuşit să-i convingă mai bine pe cei mai mulţi din politicienii din statele democratice. În rest, ceilalţi par să mimeze carantina şi să "ţină" statisticile jos, pariind, mai mult sau mai puţin conştient, pe regina roşie.