Negocierile pentru privatizarea societăţii "Tractorul" Braşov au fost suspendate

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 mai 2006

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a suspendat negocierile pentru privatizarea societăţii Tractorul Braşov, deoarece clauzele cuprinse în proiectul contractului de privatizare nu au fost agreate de conducerea companiei "Mahindra&Mahindra", fapt comunicat conducerii AVAS de către reprezentanţii acesteia. Prin urmare, oferta de privatizare a societăţii Tractorul publicată la data de 6 iunie 2005 şi întreaga procedură legată de acest proces de privatizare este sus-pendată, informează un comunicat de presă al AVAS, remis redacţiei.

Conform reprezentanţilor autorităţii, principalul motiv care a condus la nefinalizarea tranzacţiei a fost modalitatea în care urma să fie acordat ajutorul de stat. Compania indiană a considerat că nu are suficiente garanţii că ajutorul de stat va fi aprobat de Consiliul Concurenţei şi nu va fi contestat ulterior de Comisia Europeană.

Acestui motiv obiectiv i se adaugă declaraţiile alarmiste ale unor lideri politici şi ale reprezentanţilor sindicatului, apărute pe parcursul negocierilor, ultima dată fiind făcute chiar în momentul în care se conturase o posibilă tranzacţie. Aceste declaraţii au alimentat neîncrederea negociatorilor indieni în finalizarea cu succes a tranzacţiei.

Al treilea factor care a afectat negocierile, potrivit, AVAS, a fost determinat de presiunile cu sistarea furnizării apei, curentului electric sau a gazului metan exercitate de companiile de utilităţi, ceea ce ar fi condus la întreruperea activităţii societăţii. Investitorul a refuzat categoric ideea de a prelua o companie nefuncţională.

Cu toate acestea, investitorii indieni îşi menţin interesul pentru preluarea întreprinderii braşovene. Discuţiile vor continua, în scopul identificării unui nou mecanism, nesus-ceptibil contestaţiilor, prin care compania indiană ar putea prelua Tractorul Braşov. În acest sens, domnul Arun Nanda, membru al conducerii Mahindra&Mahindra, este aşteptat la Bucureşti, în perioada 10-15 iunie.

Între timp, Tractorul Braşov, odată cu ridicarea restricţiilor privind modificarea caietului de sarcini pe durata procesului de privatizare, va putea începe un amplu proces de restructurare. Programul de restructurare presupune restrîngerea activităţii în cîteva hale de producţie şi valorificarea activelor care nu concură la activitatea principală. Conducerea AVAS a discutat despre acest program de restructurare cu directorul companiei, cu sindicatele şi cu reprezentanţii sindicatului pe ramură. AVAS preconizează că, prin aceste măsuri, gradul de îndatorare a societăţii va fi diminuat, iar atractivitatea pentru investitori va creşte.

Preşedintele Autorităţii, Răzvan Orăşanu, declară: "AVAS nu va lichida Tractorul Braşov, ci va căuta soluţiile viabile pentru restructurarea companiei şi trecerea ei cît mai grabnică în sectorul privat.

Creditorilor societăţii, inclusiv companiilor de utilităţi, le transmitem că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a redresa compania. Producţia de tractoare este, din punctul de vedere al Autorităţii, un domeniu important, dar nu privilegiat al economiei naţionale."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb