Revizuirea politicii de plasamente şi investiţii a fondurilor, "foarte restrictivă la acest moment", reprezintă unul dintre obiectivele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din acest an, potrivit lui Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.
Domnia sa a precizat, citat de Agerpres, că doreşte ca o parte din fondurile care se regăsesc în depozitele bancare, unde investitorii "nu fac mai deloc bani", să fie mobilizate către instrumente ale pieţei de capital.
Mişu Negriţoiu subliniază, printre altele, că, în contextul în care, în acest an, va fi nevoie de repoziţionarea tuturor societăţilor de pe RASDAQ, Autoritatea are un proiect prioritar care a demarat anul trecut, respectiv infrastructura pieţei, şi un regulament al UE care presupune o liberalizare totală a listării pe alte pieţe din Uniune.
Preşedintele ASF a menţionat: "Noi vrem să venim în acest an cu un program mai consistent de emisiuni de obligaţiuni şi chiar să propunem şi să convenim cu Guvernul sau cu MFP nişte listări de societăţi româneşti noi şi să propunem un nou grup de societăţi mari, credibile, în care lumea să aibă încredere şi să le cumpere. Am început deja un program de educaţie financiară, care mai degrabă înseamnă informarea publicului - ce poate să cumpere sau cum poate să cumpere pe piaţa de capital - şi dezvoltarea pieţei de retail (adică oamenii, persoanele individuale, să cumpere de pe piaţa de capital)".
Un alt proiect al ASF vizează schimbarea regimului fondurilor închise de investiţii. Referitor la acesta, Mişu Negriţoiu a precizat: "Nu ştiu dacă îşi va produce efecte în 2015 sau nu îşi va produce, pentru că suntem într-un stadiu preliminar, cel al redactării unui proiect de lege care să reglementeze fondurile de investiţii închise. Acum avem o lege a fondurilor de investiţii deschise, avem un proiect de lege în Parlament în transpunerea unei directive europene care priveşte administratorii de fonduri alternative şi ne-ar mai trebui această lege cu fondurile închise, pentru ca atât Fondul Proprietatea, cât şi SIF-urile ori să fie guvernate de legea fondurilor deschise, ori să fie guvernate de o nouă lege a fondurilor închise. Eu cred că atât FP, cât şi SIF-urile sunt mai aproape de fonduri închise decât de fonduri deschise. (...) Noi suntem pregătiţi să facem proiectul de lege, dar el probabil va fi subiectul unor consultări publice, şi cu fondurile şi cu factorul politic".
1. ma intreb
(mesaj trimis de mark în data de 19.01.2015, 11:35)
oare ASF, in loc sa se preocupe numai de jocurile de noroc, nu ar fi mai bine sa supravegheze un pic bancile cu credite CHF?
1.1. Gresit! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de daniel în data de 19.01.2015, 13:18)
ASF nu are nici o treaba cu supravegherea bancilor. Supravegherea bancilor este in sarcina BNR.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2015, 00:43)
gresit la gresit! :-)))
ASF are treaba cu supravegherea bancilor atata vreme cat acestea desfasoara activitati pe piata de capital, in asigurari sau in domeniul fondurilor de pensii. Ar fi absurd sa nu aiba aceste atributii. BNR poate fi "interesata" exlusiv de operatiunile pe care acestea le desfasoara in sistemul bancar si, atat.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2015, 00:46)
"ma intreb" are dreptate! Oare, nu cumva, spre exemplu, ptr a-si acoperi pierderile generate de creditarea in CHF, fie si numai contabil, sunt folosite fonduri de pensii pe care le administreza direct sau prin societati la care sunt "mame"?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2015, 01:13)
Maret interviu! Domnul din imagine bate campii si nici macor nu intelege ca o face, de ce o face si ce consecinte genereaza faptul c-o face....
Spre exemplu, daca-i Regulament UE, acesta se aplica tale-cvale, peste tot prin Europa, asa ca n-ai ce proiect sa faci ca sa-l aplici... Poate n-a inteles - sigur n-a inteles - chiar si acum, orice societate din Romania are dreptul sa se listeze pe orice piata doreste in spatiul pietei unice europene, si pe orice tip de piata doreste: piata reglementata si/sau MTF/ATS. Nu vad de ce ar trebui sa-l asteptam pe dl Negritoiu pana cand acesta descopera, in sfarsit, apa calda. Si nici nu vad de ce ar trebui sa-i cerem noi, dansului, permisiunea de a o folosi....
Cat despre fostele Rasdace care opteaza ptr "pietele" din Romania, asta este prostie curata. Daca vrea cineva listare, administrare si tranzactionare corecta, sa faca un tur prin site-urile europene, sa identifice ATS-uri pe piete serioase si sa se listeze acolo. Nimeni, dar absolut nimeni nu le poate opri. Le poate opri doar propria inhibitie/necunoastere.
Dup a mizeria pe care a facut-o BVB-ul, aceea de a nu solicita niciodata autorizarea Rasdaq ca ATS, dupa mizeriile care s-au intamplat pe "piata reglementata", mai poate avea cineva incredere intr-un astfel de "operator de piata"? In BVB nu pot avea incredere decat in faptul ca poate ingropa orice...
Finalul interviului este apoteotic! Fie dl presedinte isi schimba "scritorii", fie invata sa citeasca/povesteasca mai bine ce i se da, fie, pana nu invata ceva mai bine abc-ul domaniului, se abtine la a mai folosi agentiile de presa . In rest, numai de bine.