Negustorii morţii

Din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina, comunitatea internaţională a vorbit despre sancţiuni. Acum, după cinci luni de la începutul agresiunii, putem face un sumar. Ca în celebrul banc, am două feluri de veşti. Să începem cu cele proaste.

Sistemul sancţiunilor are "găuri". Republica Populară Chineză, în special, s-a poziţionat clar de partea Rusiei şi face tot ce poate pentru a o ajuta să ocolească sancţiunile. Grav este şi că unele state europene s-au aşezat de-a curmezişul. Ungaria lui Viktor Orban, în special. Mă întreb cât va mai tolera Uniunea Europeană acest comportament al regimului de la Budapesta. Complicaţia majoră e însă alta. Tentativa Europei de a restrânge importurile de gaz şi petrol din Rusia s-a întors împotriva sa. Rusia câştigă masiv din creşterea preţului la hidrocarburi.

Pe de altă parte, sunt veşti bune. Economia rusească este lovită în plin de sancţiuni, în special de retragerea unor companii occidentale importante. De la Lego la Ikea, produsele acestora au dispărut. Importurile necesare multor industrii au secat. Încet-încet, economia Rusiei intră în declin.

Cred însă că politicienii şi mass-media din Occident au scăpat din vedere ceva. Cuferele despotului de la Kremlin depind, într-adevăr, de exporturile de petrol şi de gaze. Dar ruperea Europei de aceste exporturi nu este simplă. Plus că unele pot fi redirecţionate către clienţi cu mai puţine scrupule, precum India. Mai cu sens ar fi sugrumarea unei alte industrii, esenţiale pentru proiecţia de putere a imperiului rus. Industria de armament.

Mai întâi, pentru că în cifre absolute este o industrie vitală pentru regimul lui Putin. Între 2016 şi 2020, Rusia a capturat circa 20 la sută din piaţa internaţională de armament. Şi este clar acum că Vladimir Putin a folosit conflicte precum cel din Siria pentru a face reclamă la armele ruseşti.

Dacă examinăm lista ţărilor care cumpără armament din Rusia, observăm că ea aproximează lista aliaţilor Moscovei.

Însă există şi unele excepţii. Circa 10 la sută din exporturile de armament rusesc au ajuns în Egipt, o ţară care opera deja echipament sovietic. Nu cred că ar fi atât de dificil ca Egiptul să fie convins să înceteze aceste importuri.

Foarte interesant este cazul Chinei. Încă din vremea Războiului Rece, Moscova a exportat masiv armament în China comunistă. Bomba atomică chinezească este, la originea sa, făcută după desene furnizate de sovietici. În prezent, regimul de la Pekin atrage circa 20 la sută din exporturile ruseşti de arme şi echipament militar.

Ce se poate face în această privinţă? Aparent, nimic, datorită alianţei dintre Pekin şi Moscova. Totuşi, un dram de inteligenţă ar fi foarte util. În ultimele luni, Moscova doreşte cu disperare să importe echipament militar din RP Chineză, pentru a "plomba" pierderile din Ucraina şi pentru a ocoli sancţiunile occidentale.

Veriga slabă, cred, este producţia de motoare diesel. Odată cu retragerea unor producători occidentali precum Power Systems, industria rusă are o problemă. Motoarele diesel performante, esenţiale pentru numeroase aplicaţii militare, sunt extrem de dificil de produs. Nu le poţi scoate din pălărie, nu le poţi produce într-un atelier pe marginea drumului. Aşa că, mai nou, Rusia începe să le importe din RP Chineză. Ar trebui urgent tăiat accesul pe pieţele vestice pentru firmele care vând asemenea motoare Rusiei.

În Rusia, o firmă care ar trebui ţintită cu deosebire este grupul Kalaşnikov, care produce 95 la sută din armele mici. Kalaşnikov are o istorie cu deosebire toxică. Automatul AK-47 a fost exportat tuturor tiranilor şi extremiştilor din lumea largă, fiind arma care a curmat viaţa a zeci de milioane de oameni.

Kremlin-ul a creat şi a protejat, în ultimele două decenii, o vastă reţea de afacerişti cu arme. Din păcate, Uniunea Europeană nu făcut mare lucru împotriva acestora. O investigaţie Reuters, publicată acum trei săptămâni, a arătat că cei mai mulţi din aceşti traficanţi nu au fost vizaţi de nici un fel de restricţii. Alan Luşnikov, principalul acţionar privat la Kalaşnikov, Ian Novikov, şeful concernului Almaz-Antey, specializat în producţia de rachete, sau Serghei Pitikov, şeful KBM (produce rachetele Tochka cu care Rusia a atacat centre civile din Ucraina) nu sunt pe nici o listă de sancţiuni.

Politicienii occidentali, la televizor, dau senzaţia că au un plan clar de sancţionare a oligarhilor ruşi. Din câte se vede, acest plan este mai degrabă o improvizaţie.

Din fericire, influenţa acestor negustori ai morţii va scădea garantat, cu sau fără sancţiuni. Războiul din Ucraina a fost cea mai bună anti-reclamă pentru industria rusească de armament. Imaginile cu tancuri făcute praf sau cu elicoptere doborâte de rachetele portabile furnizate de Occident au creat o imagine deplorabilă complexului militar-industrial rus. Între timp însă, state precum Algeria, Vietnam, Angola sau Armenia vor continua să alimenteze cu miliarde de dolari maşinăria de război a lui Vladimir Putin.