NELU TĂTARU: "Armata va fi implicată în vaccinarea populaţiei"

A.P.
Miscellanea / 4 noiembrie 2020

"Armata va fi implicată în vaccinarea populaţiei"

Armata va fi implicată în vaccinarea populaţiei în momentul în care vaccinul anti-Covid va ajunge în ţară, spune ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, scrie Digi24.

Întrebat, miercuri, la Sibiu, despre planul de vaccinare, Nelu Tătaru a răspuns că strategia este în lucru.

"În această strategie de vaccinare, noi îl avem în pregătire, lucrăm continuu, ca să spun aşa, avem oameni care stabilesc strategia de vaccinare. La începutul anului va veni (vaccinul - n.r.), pentru personalul medical, vor fi mai multe tranşe, fiecare tranşă va fi distribuită cu ajutorul unor anumite structuri", a spus ministrul, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă strategia inclus Armata, Tătaru a spus: "Va fi invitată şi Armata, şi DSU, şi spitalele judeţene, şi medicii de familie".

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa, marţi, că România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin în prima tranşă, iar primii care vor fi vaccinaţi vor fi angajaţii din sănătate şi persoanele aflate în situaţie de risc. Întreaga populaţie se va putea imuniza în primăvară, a spus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Deci ei au totul pregatit ,dar populatia a fost intrebata daca vrea sa faca" vacinele"

    Ce sa mai vaccineze personalul medical?E deja imunizat in marea lui majoritate.Este imposibil sa nu fie asa in asemenea conditii.Ar face bine sa nu mai cumpere vaccin si sa dea banii de pomana.Pana la anul este prea tarziu,nu are niciun sens.Eu de exemplu,am acum Covid.Normal ca o sa refuz vaccinul.

    1. Vaccinul e o afacere. Nimeni nu va refuza vaccinul.

      Ba o sa-l refuz categoric.Nu ma intereseaza pe mine de nicio afacere!Daca tot am facut Covid,de ce naiba sa ma mai vaccinez?Multi oameni vor fi in situatia mea.Inainte de vaccin trebuie sa te testezi sau sa iti faci anticorpii.

      gândit la asta. Or să te oblige să-l faci. O să fii condiționat de a-l avea ca să poți să lucrezi sau să călătorești. E suficient să cauți Bill Gates covid-19 passports.

      Faced with deep recession, governments around the world are considering the use of immunity passports to allow a degree of normality to return. 

      Chile may be one of the first countries to put such a scheme into action. 

      But the idea is proving controversial. 

      Inaccurate and insufficient testing could hamper ability to monitor immunity. 

      Weeks into lockdown and with economic indicators signalling a deep global recession, governments around the world are searching for ways to get their countries back up and running. But emerging fr om a cocooned state could risk a second spike of coronavirus infections as people start mixing once more. 

      Among the measures being considered by governments including Chile, Germany, Italy, Britain and the US are immunity passports – a form of documentation given to those who have recovered fr om COVID-19. 

      Sursa World Economic Forum.

      Între timp, presa continuă să susțină că e doar "teoria conspiratiei". 

    Vor sa vaccineze populația cu armata.

    La ce poți să te aștepți de la acești fascisti!? 

    Iar vor sa balaceasca armata intr-o mizerie precum " Revolutia". Ca daca vaccinarea va fi un dezastru si nu-i de mirare sa fie asa, ca la revolutie: "armata a tras". Asa vor spune cei din presa cu apucaturi securiste. Ca si la revolutie Securitatea" a aruncat cu flori si a aplaudat.

    Ciuca si Petrescu, ca el pare "capul limpede al ostirii", ca dealtfel toti cei care vor fi obligati sa participe, ar trebuii sa analizeze bine ce urmari poate avea implicarea armatei in impunerea vaccinarii populatiei. Sa nu uite cele ce s-au intamplat cu Stanculescu, Chitac si alti militari care au fost bagati de securisti im mocirla pusa la punct de ei.  

    Si acum "vaccinarea", fata de care nu se stie cum va reactiona populatia, a carei urmari sunt necunoscute, asa cum o pregatesc unii, pare tot o mocirla, dar la un nivel mult mai mare.  

    In afara de asigurarea spatiilor si a tehnicii pentru transportul celor cu raspundere in SANATATE armata nu trebuie sa se implice. Si in nici un alt fel.  

    Cine nu vrea nu vrea, nu trebuie obligat si in nici un caz de armata. Sa gaseasca guvernantii alte masuri, ca pentru aceasta primesc bani si onoruri regesti.  

     

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb