NICOLAE CIUCĂ: ''Holocaustul reprezintă un capitol întunecat din trecutul nostru, care nu trebuie uitat sau minimalizat''

G.U.
Politică / 25 ianuarie 2022

Sursă foto: Guvernul României

Sursă foto: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, că Holocaustul reprezintă un "capitol întunecat" al istoriei, punctând că acesta nu trebuie uitat şi minimalizat, informează Agerpres.

"Acest capitol întunecat din trecutul nostru, când evreii din România au devenit victime ale tragediei Holocaustului nu trebuie uitat sau minimalizat. Omagiindu-i pe cei morţi sau deportaţi, pe cei obligaţi să-şi părăsească ţara, pe cei deposedaţi de bunurile lor, de drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie şi trataţi ca fiinţe inferioare, ne facem un examen de conştiinţă şi încercăm să înţelegem cauzele şi consecinţele abdicării de la valorile şi tradiţiile poporului nostru, de la obligaţiile pe care ni le-am asumat după Marea Unire de la 1918", a spus Ciucă, la Templul Coral, la ceremonia dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului.

Premierul a adus un pios omagiu victimelor Holocaustului. El a prezentat contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea României.

"Din păcate, în anul 1938, cel mai ilustrativ din perspectiva dezvoltării României interbelice, a însemnat şi începutul unui derapaj în alcătuirile democratice ale statului român, a culminat cu tenebroasa eră a Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când regimul Antonescu a recurs la legislaţie de tip fascist având ca ţintă populaţia evreiască din România, la deportarea masivă a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina din toamna anului 1941 laolaltă cu alţi membrii ai comunităţii din restul ţării", a afirmat Ciucă.

Premierul a precizat că înfiinţarea Comisiei pentru studierea Holocaustului în România a fost un act necesar şi oportun.

"A afla adevărul despre tragedia sutelor de mii de cetăţeni români din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost act imperativ, mai ales tinerele generaţii trebuie să cunoască tragedia pe care oameni nevinovaţi au fost nevoiţi să o traverseze doar pentru simplul fapt că erau evrei sau romi, tragedie pentru care statul român şi instituţiile sale de atunci poartă principala răspundere. Pentru ca astfel de momente dureroase să nu mai fie posibile, pentru ca astfel de fapte să nu se mai întâmple este necesară o vastă operă de educaţie civică, istorie şi politică a întregii societăţi, a tinerilor în special", a declarat Ciucă.

Premierul a subliniat că, în condiţiile scăderii numerice a comunităţii evreieşti din ultimele decenii, repunerea în valoare a patrimoniului evreiesc rămâne o urgenţă pentru comunitatea evreiască, dar şi pentru Guvern.

"Toate guvernele României post-decembriste au înţeles necesitatea implicării în prezervarea patrimoniului evreiesc şi în dezvoltarea vieţii evreieşti din ţara noastră. Totodată, conştienţi de importanţa asigurării asistenţei sociale şi medicale pentru supravieţuitorii Holocaustului şi pentru urmaşii acestora, dar şi pentru persoanele aflate într-o situaţie materială precară, Guvernul României a asigurat sprijinul financiar necesar pentru Federaţia comunităţilor evreieşti din România - cultul mozaic să poată derula în cele mai bune condiţii aceste activităţi deosebit de importante", a spus Ciucă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ciuca, baiatule de mingi, daca vrei sa fi un pic obiectiv fara sa-ti scoti limbile la inaintare in arhicunoscutul stil dambovitean, iti spun un lucru dovedit, ceea ce inclusiv marele istoric Florin Constantiniu il confirma: in Romania nu a existat niciodata Holocaust, ba din contra, in timpul celui de-al doilea Razboi mondial, era singura tara in care evreii aveau propriul lor teatru la Bucuresti! Practic, ni se impune cu fortza, Holocashul, adica contributia financiara si ideologica pe care o au statele-Colonii fatza de evreime!

    1. ...

    De holocaustul impotriva Romanilor la Traznea, Ip si Moisei vad ca nu se oripileaza nimeni...nici macar UDMR-ul:-)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb