NICOLAE CIUCĂ: "La viitoarele alegeri vom sta pe picioarele noastre, nu ne vom baza pe alţi parteneri de guvernare"

G.D.
Politică / 19 noiembrie 2022

"La viitoarele alegeri vom sta pe picioarele noastre, nu ne vom baza pe alţi parteneri de guvernare"

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, astăzi, că partidul pe care îl conduce va sta, la viitoarele alegeri, pe picioarele sale, nu se va baza pe alţii, nici pe partenerii de guvernare, transmite Agerpres.

"În prezent, Partidul Naţional Liberal are de înfruntat trei mari provocări. Prima provocare ţine de gestionarea crizei şi schimbările unui mediu internaţional marcat de incertitudine. PNL a înţeles să-şi asume în acest context internaţional complicat un comportament (...) responsabil, în interesul românilor şi al României. A doua mare provocare ţine de felul în care vedem noi viitorul şi soluţiile pentru acest viitor. PNL are datoria să definească pe termen mediu şi lung modul în care trebuie să arate România, să identifice restanţele economice, politice şi instituţionale la peste 30 de ani de la Revoluţie, respectiv ce obiective ne propunem pentru a le depăşi", a scris Ciucă pe Facebook.

Acesta s-a referit şi la a treia provocare, arătând că aceasta îi priveşte pe membrii PNL.

"A treia provocare ne priveşte pe noi înşine. Ca să schimbăm societatea trebuie să ne schimbăm pe noi, ca partid şi ca mod de funcţionare. Avem nevoie de acest proces de reflecţie şi introspecţie pentru a vedea dacă putem oferi un model de practici politice sau, dimpotrivă, oferim contra-modele de conduită. La viitoarele alegeri vom sta pe picioarele noastre! Nu ne vom baza pe alţii, nici pe partenerii de guvernare. Succesul depinde numai de noi, în sensul că trebuie să înţelegem ce avem de făcut, să ne adaptăm la schimbare din mers, să venim cu idei noi, inclusiv să schimbăm partidul din interior. Prin prezenţa noastră la guvernare, prin acţiunile pe care le susţinem, noi ne adresăm societăţii româneşti în ansamblu. Vă invit să priviţi cu optimism spre viitor. Prin noi înşine este un crez mai valabil ca oricând", a mai scris acesta.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Nicio șansă! Ce liberali? Niște copii de mingi ai pesedistilor! Probabil 15% din voturi! Bine,eu aș dori 5-7% ! Mi-e rușine că i-am votat și încă de multe ori !

    f bine, pt ca nu era deloc normal sa vina la alegeri stanga plus dreapta impreuna. ce alegeri mai erau

    Cârpa asta de general și PNL-ul trebuie să ajungă la locul bine-meritat: la groapa de gunoi a istoriei!

    1. PNL-ul nu ,dar cei care au acaparat partidul în ultimii 5-6 ani..DA!

    El încă este beat sau începe sa o dea în dementa ca idolul lui Biden? Fără furaciune si furat împreună, psd, pnl, și udmr nu vor mai câștiga nimic, doar furand împreună

    1. sa ramana usr ul,tocmai aia care fugeau cu sacii cu voturi,mars hotilor

      Nu ma sa votama PSD, PNL si UDMR care ne-au saracit din 89 incoace, ne-au furat si ne-au vandut toate resursele. Au golit tara de tineri. Ce va mai plac ho.tii, trada.to.rii si ma.fio.tii.

    La urmatoarle alegeri pnl nu va mai face pragul. Am zis pnl ? Ma scuzati am grdsit . Am uitat pnl nu mai exista . Pnl a devenit psd2 . La aceasa operatiune au conrbuit iohanis, rares bogdan si de fapt tot partidul. Adica?

    O adunatura de borfasi ai politicii Dambovitene lipsiti de scrupule si de ideologie si care au intrat in politica pt capatuiala . Acesti NIMENI intr-adevar vor ajunge la cosul de gunoi al istoriei . Recunosc ca am fost un TANTALAU cand l-am votat pe iohanis si pnl .  

    Uau! Ce a plesnit-o Dl. General pe asta cu introspectia!

    Si asta cu statul pe picioarele lor la viitoarele alegeri, da dar alternativ, ca la armata stangu/dreptu, in fapt veti sta intr-un picior. 

    In privinta celorlalti, care nu sunt la butoane, romanii nu-i vor vota pentru ca ii stiu flamanzi si tari in masele ca vor zobi si ultimile ciolane pentru/in numele poporului.

    Ei da, nu ne vom face bine curand. 

    la viitoarele aleger tre sa stati pe picioare caci o sa aveti de furca cu explozie somaj dupa alegeri!

    s c cret 

    PNL nu va mai trece pragul. Asta este clar. Se vor milogi de PSD sa accepte sa ii ia in alianta. PSD se duce si el pe topogan. De fapt daca nu ar fi SUA cu softul nu ar mai ajunge nici ei. De UDMR ce sa mai vorbim securitataea ii baga mereu in parlament.

    Cu picioare de gelatina nu ajungi in fruntea ostilor.Se anunta un razboi pe viata si moarte iar voi nu aveti decatceterasi in loc sde arcasi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb