Nicolae Ţucunel: "Dacă se face aeroportul mare putem renunţa la aerodrom!"

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 2 septembrie 2010

Preşedintele CCI Braşov susţine că sunt diverse firme interesate să investească în Aerodromul Iosif Şilimon, planul de rezervă în cazul în care Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav nu se realizează

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicolae Ţucunel, care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Aerodromului Iosif Şilimon (societate care urmează să construiască şi să administreze aeroportul mic al Braşovului), a declarat, ieri, că în cazul în care se va face Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav se poate renunţa la construcţia aerodromului.

"Am înţeles că Ronald Weisberger (preşedintele Intelcan, firma care urmează să opereze Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav - n. red.) ar fi declarat că în două - trei luni vor demara lucrările. În 2008 ni se promitea că în toamna lui 2010 se va putea zbura de la Braşov, dar vedem că nu s-a ajuns nicăieri cu acel proiect. Noi ne-am gândit să aşteptăm şi această perioadă, de două - trei luni, după care, dacă nu se va întâmpla nimic să pornim proiectul aerodromului", a mai spus Ţucunel, care a precizat că Aerodromul este o soluţie de rezervă care va fi activată în cazul în care proiectul Aeroportului Internaţional nu va fi pus în aplicare.

CL Braşov poate ceda 50% din acţiuni

Compania "Aerodromul Iosif Şilimon" are ca acţionari Consiliul Local Braşov, cu 51% din acţiuni, IAR Ghimbav - 39%, şi Aeroclubul Naţional al României cu 10% din capitalul social.

Potrivit lui Ţucunel, pentru realizarea acestui proiect ar fi nevoie de 15 - 20 de milioane de euro, bani care se pot obţine din credite bancare sau din vânzarea părţii deţinute de municipiul Braşov. "Rolul meu ca preşedinte al CA este de a atrage investitori. Deja am discutat cu o serie de firme care sunt interesate de investiţiile în acest proiect. Oricum, noi am putea rămâne cu doar 1% din capitalul social, asigurându-ne o prezenţă simbolică, dar important este să se facă ceva pentru că toată lumea vrea un aeroport la Braşov", a mai spus sursa citată.

Preşedintele CCI Braşov a mai spus că în orice variantă se va alege, Braşovul va avea peste doi ani un aeroport şi că acesta ar putea fi viabil mai ales că "anul trecut o singură firmă din Braşov a plătit 4.200 de bilete de avion".

O parte din condiţii sunt îndeplinite

Administratorii societăţii care va administra aerodromul au purtat dis-cuţii săptămâna trecută cu Autoritatea Aeronautică şi au aflat că "trebuie îndeplinite câteva condiţiii pentru ca acest proiect să fie pus în practică - o parte dintre acestea sunt deja îndeplinite, deoarece IAR Ghimbav ne pune deja la dispoziţie pista şi pavilionul, ceea ce ne ajută foarte mult".

Conform studiului de prefezabilitate realizat de societatea IPTANA Bucureşti, pista va avea 1.750 de metri, pe care pot ateriza avioane de tip ATR 72 (maximum 72 de locuri). Primăria va asigura finanţarea necesară demarării proiectului, iar IAR Ghimbav va aduce aport în natură, un teren de 20 de hectare şi două hangare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb