Nicolescu: "Populaţia nu va avea de suferit în cazul unei crize a gazelor"

E.D.
Companii #Energie / 2 septembrie 2014

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat astăzi că nu exclude apariţia unei crize a alimentării cu gaze în această iarnă, în contextul conflictului ucrainean, dar spune că România este pregătită şi populaţia nu va avea de suferit în această situaţie.

"Nu exclud să apară o criză a gazelor. Nu trebuie să ne surprindă, noi suntem pregătiţi. Avem mai multe scenarii pentru la iarnă în privinţa asigurării alimentării cu gaze, dar în niciunul dintre aceste scenarii populaţia României nu va fi afectată", a declarat Nicolescu, prezent la inaugurarea investiţiei Romgaz în extinderea depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni, judeţul Ialomiţa.

El spune că această investiţie este foarte importantă pentru România, mai ales în contextul situaţiei din Est.

"Creşte capacitatea de stocare cu 100 milioane metri cubi şi cea de extacţie în perioada iernii cu 2,4 milioane metri cubi. Pentru la iarnă vom stoca 2,5 miliarde metri cubi, faţă de cât a stabilit ANRE, adica 1,7 miliarde metri cubi. Suntem pregătiţi pentru orice situaţie, care nu exclud să apară ca urmare a situaţiei din Est", a explicat Nicolescu.

Uniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze şi să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, potrivit unei surse comunitare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb