Cultura este "un motor de dezvoltare economică", iar Bucureştiul are o mare oportunitate prin "ecosistemul creativ cultural care s-a format aici în timp, cu foarte multe realizări, în special în zona independentă", a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres.
"Cultura nu este doar o necesitate şi nu este doar un indicator al civilizaţiei unei naţiuni, cultura este un motor de dezvoltare, pentru că, dacă un om din lumea asta vrea să se ducă într-un city break în Belgrad sau în Bucureşti sau în Budapesta, o să se uite care este oferta culturală. Oferta culturală este parte a indicatorului calităţii vieţii. Din nou mă întorc la partea economică, dacă o firmă vrea să se instaleze la Bucureşti sau la Belgrad sau la Budapesta se va uita la calitatea învăţământului, se va uita la poluarea aerului, se va uita şi la oferta culturală din respectivul oraş şi de aia cultura, repet, este un motor de dezvoltare economică. Bucureştiul are o mare oportunitate cu zona creativ culturală, pentru că s-a format în timp aici un ecosistem cultural creativ cu foarte multe realizări, în special în zona independentă şi de aceea salut acest ajutor care vine din partea Guvernului pentru întregul sector cultural", a declarat Nicuşor Dan, miercuri, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă alături de vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Primarul general al Capitalei a punctat că schema de ajutor anunţată de Guvern pentru industria culturală ajută ca "o întreagă expertiză şi o întreagă profesionalizare, care a avut loc în aceşti ani, să nu se piardă".