Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că Planul Urbanistic General (PUG) al Bucureştiului a intrat în linie dreaptă, deoarece a plasat prima notă de comandă care prevede colectarea datelor existente şi actualizarea lor, informează News.ro.
"Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti (PUG) a intrat în linie dreaptă. Am plasat prima notă de comandă care prevede colectarea datelor existente şi actualizarea lor. Acest lucru este necesar pentru că ani de zile contractul cu Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu" a fost blocat. În următoarea perioadă vom solicita tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, precum primăriile de sector, ministere, INS, date la zi despre reţeaua de apă şi canalizare, telecomunicaţii, gaze, densitate populaţie etc. pentru elaborarea unui document care să reflecte realitatea din teren. De la începutul anului, când am semnat împreună cu rectorul şi prorectorul Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu", actul adiţional pentru realizarea PUG, săptămâna aceasta a avut deja loc o primă şedinţă de lucru foarte bună, la care au participat specialiştii Direcţiei de Urbanism şi reprezentanţi ai Universităţii de Arhitectură Ion Mincu", a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.
El a mai spus că a fost stabilit modul de lucru şi etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea următoarelor note de comandă.
"În maxim două luni va începe efectiv activitatea de proiectare. Doresc să mulţumesc Universităţii de Arhitectură, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, precum şi tuturor instituţiilor cu care colaborăm pentru realizarea PUG, instituţii care au înţeles importanţa acestui demers şi care contribuie astfel la finalizarea, cât mai rapidă, a acestui document", a conchis Dan.