Nineaca cu .....trei iezi

Povestea pe care o depănăm astăzi s-a petrecut pe meleagurile fermecate ale Moldovei, dar nu în lumea lui Creangă, ci în aceea reală, a diplomaţiei la nivel înalt. Doamnei Merkel, germanii îi spun, cu mare afecţiune, nineacă; Mutti pe nemţeşte! Ca o mamă bună, deci, înaltul reprezentant al "Republicii de la Berlin" a poposit unde nici cu gîndul n-ar fi gîndit cineva, tocmai la Chi­şinău.

Motivul oficial este unul cît se poate de serios, dar prea puţin credibil pentru o asemenea mutare pe harta Europei: relaţiile diplomatice dintre Republica Federală Germania şi Republica Moldova au împlinit două decenii! Ges­tul Germaniei de a recunoaşte, imediat după România, noul stat apărut din "explozia necontrolată" a Uniunii Sovietice a fost, la vremea aceea, unul care a devansat multe alte capitale europene, semnalînd, pentru prima dată în noua eră post-sovietică, faptul că Berlinul va avea o agendă politică internaţională proprie, consistentă şi cu bătaie lungă.

De ce a luat, aşadar, doamna Merkel drobul de sare în spinare, mălăieşul în cîlcîieşi şi smocul de flori la subţiori şi a bătut la uşa după care stateau tupilaţi, Preşedintele Nicolae Timofti, premierul Vlad Filat şi Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu? Şi asta, cînd? Tocmai în toiul crizei europene, cînd Grecia ameninţă să scufunde euro-barca, cînd Portugalia, Italia şi Spania abia dacă se mai pot ţine de marginile copăii, cînd nu puţini americani cu greutate politică şi financiară se pregătesc să participe la ceremonia funerară a proiectului de integrare hrănit de Europa mai bine de jumătate de secol!

Unul dintre motive, care transpare, atît din agenda discuţiilor bilaterale, cît şi din discursul ţinut de Cancelarul Merkel în Parlamentul Republici Moldova pare să fie acela că Germania şi-a reamintit subit de faptul că Uniunea Europeană are, oficial, o politică de vecinătate special croită pentru marea graniţă de est. Spun mare, nu doar pentru că este cu adevărat impresionantă prin dimensiuni, ci pentru că dincolo de ea se află marele jucător al destinului european, Rusia, care a avut grijă să-şi "anexeze" politic Ucraina. Ce se întîmplă pe această graniţă nu este deloc lipsit de consecinţe pentru Uniunea Europeană, nici din punct de vedere economic, nici politic şi nici al securităţii. Capacitatea Europei de a influenţa dinamica evenimentelor în acest areal a rămas, pînă acum, mai mult o dorinţă şi, prin urmare, impulsurile, preponderent negative, se propagă doar de la Est spre Vest! Motivul pentru care Germania este interesată să preia iniţiativa şi poate chiar conducerea pe termen lung a politicii europene la răsărit are un singur nume: Rusia. Această "mantie" din garderoba UE este cum nu se poate mai potrivită ca să dea o tentă europeană relaţiilor tot mai strînse, mai complexe şi mai puţin filtrate de alţii, dintre Berlin şi Moscova.

Revelatorul cel mai puternic al acestei manevre este abordarea Germaniei în problema conflictului transnistrean. O agendă pe care iezii de la Chişinău aşteptau foarte mult de la Cancelarul Merkel, dar de la care au primit aproape nimic. Germania a ţinut să sublinieze importanţa angajamentelor sale directe din relaţia cu Rusia, care vizează abordarea constructivă pentru găsirea soluţiei la problema transnistreană, iar tehnic a trimis la mecanismul de negociere 5+2. Aparent, o soluţie cu şanse să dea roade cîndva, dacă este să considerăm greutatea politică a Uniunii Europene, a Statelor Unite, a Rusiei, a Ucrainei şi a OSCE, alături de reprezentanţii R. Moldova şi de cei ai Transnistriei. Toate ar fi bune şi frumoase, cu atîta desfăşurare de forţe politico-diplomatice, dacă premisa acestor negocieri nu ar conţine deja mai mult de jumătate din soluţia construită de Rusia. Una menită să dea Transnistriei identitate statală recunoscută internaţional. Pentru R. Moldova acest lucru echivalează cu amputarea statală, o premisă pe care cel puţin deocamdată nici măcar Voronin, cît a fost Preşedinte, nu a avut curajul să o îmbrăţişeze!!!! Punctul de vedere al Germaniei, reafirmat fără echivoc la Chişinău de Cancelarul Merkel, ar trebui să dea fiori reci pe spinarea politicienilor României, dacă acestora le mai pasă vreun pic de soarta ţării pe care o conduc abulic şi o spoliază metodic. Succesul obţinut de Rusia care, în urma unei acţiuni militare, a creat şi recunoscut statalitatea unor regiuni aparţinînd statelui suveran Georgia, este ecoul politicii susţinută de SUA şi Germania, care a dus la apariţia entităţii statale numită Kosovo pe teritoriul statului european numit Serbia! Dacă această linie politică, care are la un capăt Rusia, la celălalt SUA, iar la mijloc Germania, ca piloni de susţinere, nu este o construcţie a imaginaţiei, atunci declaraţiile şi discursurile tot mai insistente ale Budapestei privind susţinerea autonomiei unui entităţi cvasi-statale pe teritoriul României nu mai sunt "exaltări" şi "exagerări" ale extremismului politic maghiar, ci anunţuri oficiale ale unor intenţii care nu mai aşteaptă decît semnalul pentru a se realiza. De altfel, condiţiile au fost în cea mai mare parte realizate deja, pe teren, cu concursul larg şi fără nici un fel de reacţie de contracarare, cel puţin în ultimii zece ani, din partea celor care au reprezentat autoritatea statală a României.

În rest, nineaca Merkel nu a făcut nici promisiuni prea mari, nici nu a ridicat prea mult speranţele iezişorilor de la Chişinău. Dacă e să fie, o să fie bine! Nu neapărat pentru că lupul cel rău o să fie pedepsit pentru lăcomia şi neomenia lui, (asta se întîmplă doar în poveşti!), ci pentru că s-ar putea să ajungem la o înţelegere cu el, (asta este regula "marilor" diplomaţii)!