Niţă: Impozitul minim ar putea fi revocat dacă economia îşi revine

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 11 mai 2009

Ministrul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de afaceri, Constantin Niţă, consideră că impozitul minim ar putea fi anulat dacă economia nu va înregistra anul acesta o creştere negativă.

"La discutarea bugetului pe 2010, dacă economia românească se va revitaliza şi vom avea venituri bugetare suficiente, este posibil ca ministerul nostru să propună anularea acestui impozit, în cazul în care creditarea se va relansa şi se vor crea, astfel, condiţiile necesare pentru revocarea acestui impozit contestat de toate IMM-urile", a explicat Niţă, sugerând că impozitul minim a fost conceput ca o măsură temporară.

Pe de altă parte, PNL a anunţat că a început o campanie de strângere de semnături pentru petiţia împotriva introducerii impozitului forfetar şi a majorării "mascate" de taxe şi impozite, informează Agerpres.

"Liberalii cer sprijinul românilor pentru ca, împreună, să reamintească guvernanţilor că trebuie să-şi asume dezastrul pe care îl produc, căci alegătorii nu au votat FMI în noiembrie 2008", potrivit unui comunicat al PNL.

Alături de contestarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 34/2009 la Curtea Constituţională, campania de strângere de semnături şi moţiunea de cenzură "Marea păcăleală PD-L - PSD" fac parte din setul de măsuri promovat de PNL împotriva Guvernului Boc.

Semnăturile strânse de liberali vor fi depuse, săptămâna aceasta, în Parlament, împreună cu moţiunea de cenzură, care va fi citită în plenul reunit al Legislativului, astăzi, şi supusă dezbaterii şi votului, miercuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb