Noile Norme privind asigurarea RCA au intrat în vigoare

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 noiembrie 2008

Noile Norme privind asigurarea RCA, potrivit cărora pot fi acordate comisioane pentru contractarea asigurării RCA de maxim 15% din valoarea primelor de asigurare încasate, au intrat în vigoare, potrivit unui comunicat al CSA.

Ordinul CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost publicat în Monitorul Oficial, iar normele pot fi puse în aplicare.

De asemenea, asigurătorii pot modifica limitele de despăgubire şi tarifele de primă notificate Comisiei după minimum trei luni de la ultima modificare şi îşi pot stabili tarifele ca şi până în prezent, respectiv pe baze actuariale, astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din asigurările RCA încheiate, constituirea rezervelor tehnice, plata contribuţiilor legale, precum şi acoperirea cheltuielilor de achiziţie şi de administrare.

Un alt amendament prevede că sistemul de corectare a primei de asigurare de bază, folosit de societatea de asigurare, poate permite acordarea unor reduceri totale până la un nivel de maxim 25%, cu excepţia reducerilor acordate pensionarilor şi persoanelor cu deficienţe locomotorii.

Amendarea normelor privind RCA a intervenit în urma întâlnirilor repetate dintre reprezentanţii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi cei ai societăţilor de asigurare autorizate să practice asigurări obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), dar şi în contextul economic actual.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb