Nota de plată

În mijlocul vîrtejului, acum, Justiţia. A mai fost şi o să mai fie. Procurorii fac pichete în faţa instituţiilor de unde îşi ridică leafa, şi grevă, pe unde apucă. Cetăţenii, panicaţi, ies în stradă să "apere" justiţia. Taberele s-au încleştat: pro şi anti Koveşi, pro şi anti Lazăr, pro şi anti Tudorel, pro şi anti ordonanţe de urgenţă care modifică încă o dată...a cîta oară?... legile după care ar trebui să funcţioneze, dar nu funcţionează, la noi, instituţia aşa zisei justiţii. Ca să ne scape de corupţie nu ajungea justiţia, justiţie... obişnuită. De aceea, unii au făcut DNA-ul care, ajuns în criză de corupţi obişnuiţi, şi-a făcut o secţie specială, să-i ancheteze şi pe slujitorii atinşi de corupţie ai justiţiei, judecători, procurori etc. Ca să crească eficienţa luptei anti-corupţie, alţii au cuplat DNA-ul cu SRI-ul care, imparţial, s-a cuplat cu toate instituţiile justiţiei, de la Curtea Supremă, la curţile obişnuite şi de la Consiliul Superior al Magistraturii la Curtea Constituţională... mă rog... tot ce mişcă. Ca să combată abuzurile "statului paralel", alţii au făcut o instituţie de tip procuratură care să-i ancheteze pe cei de la DNA, din Parchetul General, din judecătorii şi de unde o fi, procurori şi judecători deopotrivă! Printre aceste mişcări, aparent browniene, puroiul jalnicei justiţii de la noi se revarsă în cascade, la lumina zilei, pentru cine vrea şi are ochi să vadă: abuzuri peste abuzuri, aberaţii instituţionale, peste aberaţii instituţionale, denunţuri, probe şi martori care fac din administrararea justiţiei un carnaval al încălcărilor legii şi al erorilor deloc dezinteresate şi cîtuşi de puţin uniform distribuite. Justiţia este cîmpul tactic şi terenul preferat de vînătoare al potentaţilor puterii, terenul de hîrjoană al taberelor concurente din politica autohtonă şi mai puţin autohtonă, palierul ocult al "forţelor" care se combină, se întretaie ori merg paralel prin pădurea intereselor numită pe scurt România, arma dis-trugătoare din mîna celor care au căpătat pe cale democratică, ori birocratică, privilegiul bunului plac şi dreptul de a face ce vor cu viaţa şi avutul celor care nu beneficiază de privilegiile lor. Dacă materia primă din malaxor nu ar fi oameni, dacă subiectul nu ar fi România şi societatea în care trăim, am putea să rîdem vreo sută de ani. Nu mai putem de mult să rîdem, că e de jale şi de plîns! Concluzia nu poate fi decît una: în ciuda faptului că este un stat, ba încă prin Constituţie, declarat, un stat de drept, România nu are un sistem de justiţie capabil să livreze Justiţie şi să facă, măcar pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, Dreptate.

Aceasta este nota de plată, întrebarea este: Cui o trimitem? Cum facem cu oalele deja sparte? Şi mai presus de toate, pe ce drum apucăm să ieşim din această aberantă şi fără de speranţă fundătură? Cine sunt şi unde sunt competenţele necesare realizării unui sistem judiciar, la standarde europene? Care este forţa/autoritatea politică în stare să le pună la lucru pentru ca România să fie de facto, nu doar declarativ-constituţional, "un stat de drept"?

Întrebări uşoare... cu răspunsurile este ceva mai greu! Să trimitem nota de plată partidelor politice care au ges-tionat guvernarea din Decembrie 89 şi pînă astăzi, ar fi răspunsul evident. Aşa s-ar cădea, aşa ar fi bine. Doar că ajunsă la destinaţie, nota noastră de plată va fi aruncată la coş, ca orice bucată nefolositoare de hîrtie. Nici unul dintre partidele politice ale României nu are competenţele necesare să înţeleagă, măcar, amploarea dezastrului semănat în justiţie. Toate îşi clamează bunele intenţii şi dorinţa nestrămutată de mai bine!!! Aşa, ca mostră, se poate vedea discursul lui Dragnea la reuniunea socialiştilor europeni. Sau, oricare alt discurs al unui politician de la noi, livrat oricînd şi oriunde! Cei care mai cred că oamenii aceştia doar se prefac că nu înţeleg, se înşală amarnic. Adevărul crud şi trist, ruinător pentru noi şi pentru România, este acela că pur şi simplu nu înţeleg adîncimea şi gravitatea răului pe care îl fac.

Oalele sparte ale justiţiei strîmbe din România, s-a clarificat, le plătim tot noi, cei care suportăm consecinţele sistemului. Au grijă CEDO şi, eventual, Curtea Europeană de Justiţie să pună în cîrca statului cheltuielile şi des-păgubirile datorate. Adică, în cîrca noastră! Că, doar nu o să plătească oamenii politici, ori magistraţii, ori procurorii, ori şefii lor ori vreunul dintre cei care au greşit, cel mai adesea cu bună ştiinţă şi descalificant, din punct de vedere profesional!

Despre competenţele profesionale necesare realizării unui sistem judiciar coerent, funcţional şi ferit de ingerinţele instituţiilor politice şi de putere, cel puţin de cele mai grosiere dintre ele, dacă mai avea cineva iluzii, acum le poate arunca liniştit la coş. Ele nu se găsesc în România sau dacă se află cumva, şansa să fie descoperite şi puse la lucru de vreun politician sunt nule!

Cît despre forţe politice sau lideri capabili să mobilizeze efortul uriaş necesar reconstrucţiei din temelii a instituţiei numită Justiţie, la noi, ele sunt sublime... vorba lui Caţavencu, dar lipsesc cu desăvîrşire. Şi nu din întîmplare, ci tocmai pentru că lumea politicii a fost beneficiara principală a dezastrului din instituţiile noastre de drept, produse din construcţie de sfertodocţi şi "iluminaţi ai ideologiilor salvării".