Noul acord cu FMI, condiţionat de reforma companiilor de stat

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 25 ianuarie 2011

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va insista, în cadrul negocierilor noului acord cu ţara noastră, pentru privatizarea, reorganizarea sau lichidarea unora dintre marile companii de stat, susţin surse oficiale, apropriate discuţiilor. "Problema marilor companii de stat va fi mult mai bine monitorizată în noul acord, iar FMI apreciază că prin privatizarea societăţilor viabile se va asigura şi o finanţare mai ieftină a deficitului bugetar", au susţinut sursele citate. Declaraţia surselor vine în contextul în care o misiune a FMI şi a Comisiei Europene a început a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia în data de 8 februarie.

Şeful misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks, a declarat, săptămâna trecută, la Viena, că următorul acord al Fondului cu ţara noastră va cuprinde ţinte clare privind arieratele companiilor de stat, întrucât rezolvarea acestei probleme va elibera resurse suplimentare pentru reluarea creşterii economice.

Potrivit FMI, arieratele cumulate ale primelor zece companii de stat care înregistrează pierderi se ridicau în noiembrie anul trecut la şapte miliarde lei, inclusiv restanţe privind obligaţiile bugetare.

De altfel, experţi din mai multe ministere şi consilieri ai premierului Emil Boc au discutat la Palatul Victoria, la sfârşitul săptămânii trecute, despre noile bugete de venituri şi cheltuieli ale companiilor de stat, care urmează să fie aprobate de Guvern în formă finală în luna februarie. În prezent, există o serie de proiecte de hotărâri de guvern potrivit cărora statul este dispus să scoată pe bursă pachete de acţiuni de 15% din Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, ultimele două fiind deja în ringul bursier. Deşi nu se află pe lista companiilor monitorizate, Guvernul analizează posibilitatea de a privatiza sau vinde pachete de acţiuni şi în cazul CEC Bank, Tarom sau Poşta Română.

Zece structuri de stat, sub monitorizare

În cadrul acordului actual, FMI şi Guvernul monitorizează evoluţiile financiare pentru zece companii de stat, respectiv Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Metrorex, CFR Marfă, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucureşti şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca guvernantii vor sa scoata (mai repede) tara din criza, trebuie sa inceapa cu restructurarea companiilor de stat cu rezultate; acolo este cel mai mare jaf din avutia statului: salarii, bonusuri , cheltuieli enorme prin aranjarea contractelor si cel mai important "mancator" de venituri, numarul mare de salariati (citeste: clientela politica) inghesuita an de an in aceste companii, pentru ca, de..., avem unde angaja si de unde da !. Nu doar bugetarii secatuiesc tara, in aceste companii, cheltuielile cun salariile (si nu numai) duc in jos profitul statului dar toti cei care ar trebui sa faca ceva cu aceasta se fac ca nu vad; sa fie oare frica de cei care ii sustin ??> 

    1. Ori nu stiti ce inseamna restructurare in sensul gastii spoliatoare FMI,ori ati voit sa spuneti altceva.!Ati facut o analiza la obiect a chestiunii ? Nu se vede !. Nu sunt de vina salariatii, care,iata sunt concediati ,treptat. Sunt de vina toate grupurile politice, actual parlamentare,interesate de contracte cu statul.in conditii mai mult sau mai putin oneroase. Am vazut pdl-ist care acorda consultanta unui consiliu judetean psd-ist! Si invers ! Asa ca ,analizati chestiunea respectiva ,cum se zice,la obiect!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb