Noul cadru UE pentru piaţa de capital a intrat ieri în vigoare

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 2 noiembrie 2007

Gabriela Anghelache

Gabriela Anghelache

Noul cadrul legislativ al Uniunii Europene (UE) în materia serviciilor de investiţii financiare, reprezentat de aşa-numita directivă MiFID (Markets in Financial Investments Directive), a intrat în vigoare ieri, 1 noiembrie 2007, şi îşi propune să crească competiţia şi eficienţa pe pieţele de capital şi să le facă mai competitive comparativ cu celelalte pieţe de capital din lume. Aceasta presupune deschiderea pieţelor pentru competiţia transfrontalieră, iar UE sugerează crearea unui nou regim în comunitatea serviciilor de investiţii financiare. De asemenea, creează oportunităţi jucătorilor de pe piaţă, oferind noi moduri de tranzacţionare a valorilor mobiliare. Provocările aduse de noile reglementări vor depăşi pieţele de capital naţionale monopoliste şi vor conduce la crearea de facilităţi multilaterale de tranzacţionare şi vor oferi, spre exemplu, băncilor posibilitatea de a internaliza tranzacţii. Directiva MiFID aduce criterii de performanţă suplimentare din punct de vedere al transparenţei, al accesului nediscriminatoriu la resurse - spre exemplu membrii bursei de la distanţă care pot să intre în sistemul de tranzacţionare şi validitatea paşapoartelor europene pentru intermediari, potrivit specialiştilor în domeniul pieţei de capital. "În România, transpunerea MiFID s-a efectuat în două etape, prima etapă finalizându-se la sfârşitul anului 2005, iar în cursul anului 2007 societăţile de servicii de investiţii financiare au avut obligaţia de a-şi completa procedurile interne conform cerinţelor directivei, cu prevederi referitoare la evaluarea şi administrarea riscului, cercetarea de investiţii, tranzacţiile personale", a declarat preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, citată de Rompres. Cerinţe organizatorice pentru firmele de investiţii, case de brokeraj şi instituţii de credit care prestează servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, se referă în principal la implementarea şi menţinerea unei proceduri clare de luare a deciziilor, existenţa unor mecanisme adecvate de control intern, audit intern şi administrare a riscului, existenţa unui personal calificat cu experienţă suficientă pentru asumarea responsabilităţilor, păstrarea evidenţelor şi înregistrărilor cu privire la activitatea desfăşurată. "Controlul intern trebuie să funcţioneze independent, trebuie să aibă autoritatea necesară, experienţa şi resursele necesare pentru a urmări respectarea de către firmele de investiţii a reglementărilor în vigoare. Atribuţiile principale ale controlului intern sunt de monitorizare a eficacităţii şi a modului adecvat de punere în aplicare a prevederilor legale şi a procedurilor interne ale societăţii şi de acordare de consultanţă şi asistenţă personalului societăţii. În ceea ce priveste funcţia de administrare a riscului, firma de investiţii trebuie să elaboreze proceduri de administrare a riscului şi să stabilească nivelul riscului pe care şi-l poate asuma. În cazul firmelor cu activitate complexă, în funcţie de volumul activităţii şi de pachetul de servicii aferente, funcţia de administrare a riscului trebuie să fie efectuată independent şi să se asigure consultanţa conducerii firmei de investiţii", a precizat Anghelache. Conform MiFID, conducerea zilnică a activităţii firmei de investiţii trebuie asigurată de minimum două persoane, denumite conform reglementărilor CNVM "conducători". Conducătorii sunt responsabili pentru asigurarea de către firma de investiţii a obligaţiilor legale şi trebuie să verifice periodic politicile, măsurile şi procedurile în vigoare şi, respectiv să dispună măsuri corespunzătoare pentru remedierea deficienţelor. În acest scop, conducătorii vor fi sprijiniţi de persoanele responsabile cu controlul intern, administrarea riscului şi auditul intern care vor întocmi rapoarte scrise, cel puţin anual. Preşedintele CNVM a arăta că directiva oferă posibilitatea externalizării unor activităţi din obiectul de activitate al firmei de investiţii către o entitate la nivel naţional sau din alte state membre sau nemembre. În cazul în care firmele de investiţii vor externaliza administrarea portofoliului de investiţii către un furnizor de servicii dintr-un stat nemembru UE, trebuie să respecte următoarele condiţii - furnizorul de servicii din statul nemembru trebuie să fie autorizat şi supravegheat în statul de origine şi trebuie să existe un acord de cooperare între autorităţile competente din statul membru şi cel nemembru de origine al furnizorului de servicii. În ceea ce priveşte transparenţa pieţei, MiFID stabileşte detalii tehnice privind cerinţele de transparenţă pre şi post-tranzacţionare pentru firmele de investiţii, sistemele alternative de tranzacţionare, operatorii independenţi şi pieţele reglementate. De exemplu, regulamentul stabileşte o obligaţie de transparenţă pre-tranzacţionare, prin care "operatorii independenţi" trebuie să publice preţul la care doresc să cumpere şi/sau să vândă către clienţii lor. De asemenea, sunt stabilite metodele prin care o firmă de investiţii trebuie să îndeplinească obligaţiile referitoare la publicarea ordinelor limită ale clienţilor. Scopurile principale ale MiFID sunt de a crea o piaţă europeană unică, de a facilita tranzacţiile transfrontaliere, de a încuraja competiţia între locurile de tranzacţionare şi de a crea un regim unitar în ceea ce priveşte buna execuţie a ordinelor clienţilor. MiFID impune noi cerinţe în ceea ce priveşte organizarea internă a firmelor de investiţii, codul de conduită, informaţiile ce trebuie furnizate clienţilor, elaborarea unei politici de executare a ordinelor, astfel încât toate firmele de investiţii vor trebui să efectueze o serie de modificări în vederea încadrării în noile cerinţe, a mai spus preşedintele CNVM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb