"Novis Casa de Editură şi Tipografia" - profit mai mare de 1,5 milioane lei

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 20 iunie 2011

Profitul înregistrat anul trecut de "Novis Casa de Editură şi Tipografia" se ridică la peste 1,5 milioane de lei, potrivit situaţiei financiare a companiei aprobată în cadrul Adunării generale a Asociaţilor.

Cei trei asociaţi -Tiberiu Cristea, Alexandru Doru Galoş şi societatea "Haendler & Natermann" GmbH - vor încasa dividende aferente anului financiar 2010, în pondere totală de 80% din profitul companiei. Cei doi asociaţi persoane fizice vor primi câte 59.500 de euro fiecare, în timp ce persoana juridică asociată va primi dividende în valoare de 178.500 de euro, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Alexandru Doru Galoş va primi un bonus de 7.260 de euro, ca bonus pentru activitatea de director general al societăţii.

Adunarea Generală a Asociaţilor a mai aprobat vânzarea părţilor sociale pe care le deţin cele două persoane fizice (fiecare are câte un pachet de 100 de părţi) către "Haendler & Natermann" GmbH, la un preţ total de 3 milioane de euro (1,5 milioane pentru fiecare dintre cele două pachete de părţi sociale). În urma tranzacţiei, unicul asociat al "Novis Casa de Editură şi Tipografia" este compania "Haendler & Natermann" GmbH.

O altă hotărâre a asociaţilor este înlocuirea lui Alexandru Doru Galoş din funcţiile de adminstrator şi director general al companiei cu Cristophe Thierry Claude Simoneau, cetăţean francez. Consiliul de administraţie va fi alcătuit din doi sau mai mulţi administratori, cetăţeni români sau străini, asociaţi sau neasociaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb