Novus ordo seclorum

Ordinea la care face referire cea de a patra eclogă a lui Vergiliu (Magnus ab integro seclorum nas­citur ordo) are trei caracteristici: reînscăunarea Justiţiei, a regulilor Onoarei şi coborîrea din Înaltul Cerului a unei noi Linii Domnitoa­re. Anunţ genial premonitoriu al unui viitor Ev Mediu Luminat. De atunci, istoria a avut grijă să ne plimbe prin hotarele altui tip de ev mediu, mai degrabă întunecat, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile şi nici aşteptarea ca Noua şi Marea Ordine la care făcea trimitere ilustrul poet şi cărturar să fie, odată şi odată, instaurată în lumea pămînteană. La ea au făcut trimitere şi întemeietorii Statelor Unite ale Americii cînd au pus expresia lui Vergiliu pe reversul Marelui Sigiliu (1782), pentru a consacra un Ideal şi, ulterior, mai la vedere, pe reversul biletului de 1 dolar (1935), ca un angajament reînnoit al generaţiilor succesoare, faţă de valorile Părinţilor Fondatori. Tema nu numai că nu s-a epuizat, dimpotrivă, revine statornic în politică, în general, şi în politica mondială în special. A fost scandată aproape obsesiv cu ceva vreme înainte de încheierea războiului rece, imediat după şi de atunci încoace.

Mă uit pe harta lumii la modul în care se aştern evenimentele zilei şi mă întreb care este legătura dintre aceste realităţi şi idealul Noii Ordini. Un desant al trupelor franceze, care s-ar putea dezvolta la nivelul unei forţe expediţionare, se află în Mali, sub oblăduirea unui mandat ONU, pentru a împiedica preluarea controlului de către forţe fundamentalist-islamiste, gata să înlăture ultimele vestigii ale unei puteri de inspiraţie şi de obedienţă occidental-modernistă, post-colonială. În imediata vecinătate, în Algeria, un comando al forţelor radical-islamiste, de inspiraţie Al Qaeda, a luat cu asalt o locaţie a companiei British Petroleum şi deţine ostatici, pe care probabil îi vor folosi în încercarea de a influenţa evenimentele din Mali. Primăvara arabă se transformă rapid, pe tot arealul nordului magrebian, într-o iarnă fundamentalist-islamico-anti-occidentală, cu victime geo-politice sigure, dintre care cea mai semnificativă este Egiptul. Siria se destramă sub greutatea unui măcel sistematic dus în numele competiţiei pentru putere între ultimul reprezentant al uneia dintre cele mai vechi dictaturi de dezvoltare, din regiune, de obedienţă politică sovietică şi post-sovietică şi, respectiv, un conglomerat de forţe al cărui nucleu politic este de inspiraţie şi de obedienţă fundamentalist-islamistă. Statele Unite insistă asupra legitimităţii lui democratice!!! După mai bine de un deceniu de prezenţă militară în Afganistan, Occidentul se retrage, fără prea mari speranţe că "ordinea" instituită ar putea rezista în faţa asaltului concertat al forţelor islamiste, mai mult întărite de prezenţa străină, decît slăbite. Irakul, după uriaşa criză produsă de căderea dictaturii lui Saddam, stă sub ameninţarea des­trămării, atît ca stat, cît şi ca societate, supus unui regim de incoerenţă politică şi de guvernare care a permis unora să-şi umple conturile cu miliarde, iar altora le-a deschis calea către un ev mediu tapetat, ici şi colo, cu cîteva dintre beneficiile civilizaţiei post-industriale. De la aspiraţiile de finalizare istorică a modernizării de tip occidental, începută de Ataturk şi întruchipate mai recent de aspiraţia integrării în Uniunea Europeană, Turcia alunecă încet, dar sigur, către modelul unui regim de tip "islamist-soft"! Varianta hard o avem în Iran, putere nucleară într-un viitor care a început să se exprime în luni, mai degrabă decît în ani! Europa şi cel puţin alte două treimi ale lumii stau sub ameninţarea directă a unui cataclism economic cu consecinţe geo-politice care nici măcar nu pot fi întrevăzute, din norul uriaş de moloz care s-ar aşterne pe cîmpia unde ar fi trebuit să înflorească Noua Ordine. China, în ciuda succesului de creştere, nu se simte nici ea prea bine şi mai ales nu are nici un refugiu sigur în calea posibilelor consecinţe ale unui crach economic global. În schimb, inves­teşte masiv în armamentele viitoarelor generaţii şi se pregăteşte sistematic, serios, de război. Cel mai probabil unul "local" şi "controlat" cu Japonia. Mugurii altui conflict, tot local, au reapărut din cenuşa istoriei şi în zona Americii de Sud, unde Argentina e pe cale să redescopere, oficial, ca politică de stat, că insulele Falkland sunt, istoric vorbind, Malvine. Peste tot sunt insule în dispută pe harta lumii, ba chiar în inima Europei (Cipru sau arhipelagul Egeelor)! Unde este ordinea? Care este ordinea, în această lume?

La prima întrebare nu avem răs­punsuri, decît speculative! La cea de a doua, însă, ele sunt cît se poate de aplicate şi numai aparent surprinzătoare! Care este caracteristica structurală a acestui tablou? O lume împărţită în insule de "civilizaţie" blindate împotriva ameninţărilor din afară, înconjurate de mari arii de ostilitate, sărăcie şi "sălbăticie", peste care stă scris retoric: hic sunt dracones! Unde am mai văzut noi imaginea asta a lumii? În Evul Mediu, aţi ghicit!

Ceea ce mai lipseşte sunt doar Justiţia, Onoarea şi Linia Domni­toare, coborîtă din Ceruri! Presupun, însă, că aceste capitole sunt încă în lucru. Nici Dumnezeu n-a făcut lumea dintr-o dată şi nici într-o singură zi!