Novus ordo seclorum

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 18 ianuarie 2013

Cornel Codiţă

Ordinea la care face referire cea de a patra eclogă a lui Vergiliu (Magnus ab integro seclorum nas­citur ordo) are trei caracteristici: reînscăunarea Justiţiei, a regulilor Onoarei şi coborîrea din Înaltul Cerului a unei noi Linii Domnitoa­re. Anunţ genial premonitoriu al unui viitor Ev Mediu Luminat. De atunci, istoria a avut grijă să ne plimbe prin hotarele altui tip de ev mediu, mai degrabă întunecat, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile şi nici aşteptarea ca Noua şi Marea Ordine la care făcea trimitere ilustrul poet şi cărturar să fie, odată şi odată, instaurată în lumea pămînteană. La ea au făcut trimitere şi întemeietorii Statelor Unite ale Americii cînd au pus expresia lui Vergiliu pe reversul Marelui Sigiliu (1782), pentru a consacra un Ideal şi, ulterior, mai la vedere, pe reversul biletului de 1 dolar (1935), ca un angajament reînnoit al generaţiilor succesoare, faţă de valorile Părinţilor Fondatori. Tema nu numai că nu s-a epuizat, dimpotrivă, revine statornic în politică, în general, şi în politica mondială în special. A fost scandată aproape obsesiv cu ceva vreme înainte de încheierea războiului rece, imediat după şi de atunci încoace.

Mă uit pe harta lumii la modul în care se aştern evenimentele zilei şi mă întreb care este legătura dintre aceste realităţi şi idealul Noii Ordini. Un desant al trupelor franceze, care s-ar putea dezvolta la nivelul unei forţe expediţionare, se află în Mali, sub oblăduirea unui mandat ONU, pentru a împiedica preluarea controlului de către forţe fundamentalist-islamiste, gata să înlăture ultimele vestigii ale unei puteri de inspiraţie şi de obedienţă occidental-modernistă, post-colonială. În imediata vecinătate, în Algeria, un comando al forţelor radical-islamiste, de inspiraţie Al Qaeda, a luat cu asalt o locaţie a companiei British Petroleum şi deţine ostatici, pe care probabil îi vor folosi în încercarea de a influenţa evenimentele din Mali. Primăvara arabă se transformă rapid, pe tot arealul nordului magrebian, într-o iarnă fundamentalist-islamico-anti-occidentală, cu victime geo-politice sigure, dintre care cea mai semnificativă este Egiptul. Siria se destramă sub greutatea unui măcel sistematic dus în numele competiţiei pentru putere între ultimul reprezentant al uneia dintre cele mai vechi dictaturi de dezvoltare, din regiune, de obedienţă politică sovietică şi post-sovietică şi, respectiv, un conglomerat de forţe al cărui nucleu politic este de inspiraţie şi de obedienţă fundamentalist-islamistă. Statele Unite insistă asupra legitimităţii lui democratice!!! După mai bine de un deceniu de prezenţă militară în Afganistan, Occidentul se retrage, fără prea mari speranţe că "ordinea" instituită ar putea rezista în faţa asaltului concertat al forţelor islamiste, mai mult întărite de prezenţa străină, decît slăbite. Irakul, după uriaşa criză produsă de căderea dictaturii lui Saddam, stă sub ameninţarea des­trămării, atît ca stat, cît şi ca societate, supus unui regim de incoerenţă politică şi de guvernare care a permis unora să-şi umple conturile cu miliarde, iar altora le-a deschis calea către un ev mediu tapetat, ici şi colo, cu cîteva dintre beneficiile civilizaţiei post-industriale. De la aspiraţiile de finalizare istorică a modernizării de tip occidental, începută de Ataturk şi întruchipate mai recent de aspiraţia integrării în Uniunea Europeană, Turcia alunecă încet, dar sigur, către modelul unui regim de tip "islamist-soft"! Varianta hard o avem în Iran, putere nucleară într-un viitor care a început să se exprime în luni, mai degrabă decît în ani! Europa şi cel puţin alte două treimi ale lumii stau sub ameninţarea directă a unui cataclism economic cu consecinţe geo-politice care nici măcar nu pot fi întrevăzute, din norul uriaş de moloz care s-ar aşterne pe cîmpia unde ar fi trebuit să înflorească Noua Ordine. China, în ciuda succesului de creştere, nu se simte nici ea prea bine şi mai ales nu are nici un refugiu sigur în calea posibilelor consecinţe ale unui crach economic global. În schimb, inves­teşte masiv în armamentele viitoarelor generaţii şi se pregăteşte sistematic, serios, de război. Cel mai probabil unul "local" şi "controlat" cu Japonia. Mugurii altui conflict, tot local, au reapărut din cenuşa istoriei şi în zona Americii de Sud, unde Argentina e pe cale să redescopere, oficial, ca politică de stat, că insulele Falkland sunt, istoric vorbind, Malvine. Peste tot sunt insule în dispută pe harta lumii, ba chiar în inima Europei (Cipru sau arhipelagul Egeelor)! Unde este ordinea? Care este ordinea, în această lume?

La prima întrebare nu avem răs­punsuri, decît speculative! La cea de a doua, însă, ele sunt cît se poate de aplicate şi numai aparent surprinzătoare! Care este caracteristica structurală a acestui tablou? O lume împărţită în insule de "civilizaţie" blindate împotriva ameninţărilor din afară, înconjurate de mari arii de ostilitate, sărăcie şi "sălbăticie", peste care stă scris retoric: hic sunt dracones! Unde am mai văzut noi imaginea asta a lumii? În Evul Mediu, aţi ghicit!

Ceea ce mai lipseşte sunt doar Justiţia, Onoarea şi Linia Domni­toare, coborîtă din Ceruri! Presupun, însă, că aceste capitole sunt încă în lucru. Nici Dumnezeu n-a făcut lumea dintr-o dată şi nici într-o singură zi!

Opinia Cititorului ( 11 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. In titlul Oponenţi, duşmani şi inamici BURSA din 16.01.2013 parca evocati anumite tendinte in societatea romaneasca. La doar doua zile iata ce se intampla in lume ! Sa fie oare evenimente atat de disparate ca problematica si arie geografica sau 2013 ar fi trebuit sa se numeasca 2012 bis ! Grea incercare, iar pana in 2014 trebuie sa trecem de acest an cu inceput furtunos ! Interesant si angajant !

    Tabloul este complet dle C.Codita.Vad ca nu ati omis nici China. Probabil va lipseste Brazilia si un mic grup de state latino-americane... Expresia:insule de stabilitate inconjurate zone furtunoase mi se pare mai poitrivita celei de: civilizatie si salbaticie.

    In opinia mea ,este putin probabil ca sa apara noi zone de conflict daca nu sunt stimulate der marele satan bicefal de asta data: SUA si U.E. Interdependenti,unul de altul prin politica externa... Hollando- Merkel-ista, in cazul... 

    1. Dupa cum ati constatat ,autorul opiniei de fata a retinut ultima fraza din editorialul de fata: nici Dumnezeu n-a creat lumea intr-o zi ! De aici si titlul opiniei de fata: Care Dumnezeu ?

    Dac vrei pace, pregateste-te de razboi !

    1. Aveti dreptate! Si vis pacem, para bellum Sau cu alte cuvinte:daca usl-isti vor liniste sociala sa tina cont de cele tri solicitari: 1. anularea regionalizarii.2.anularea urgenta a liberalizarii circulatiei terenurilor agricole. 3 Parasirea UE .

      Stiati ca exista un plan secret germano-ungar de dezmembrare a Romaniei ,cu ajutorul UE? Sau credeti ca in acest caz usl-ul va mai fi la putere? Inca nu stiti cat de puternica a devenit Noua Societate Civila din Romania ! Ori asculta de bunul... 

      wikiconstitution- ocazie unica de a redacta impreuna o noua constitutie a Europei cetatenilor

      numele site-ukui wikiconstitution

      Nu prea esre clar. Romania trebue sa se deconecteze de mecanismul acesta financuaro- bancar restrictiv si pagubos.! Ramanem asociati ,cu schimburoi bilaterale normale. Altfe,l disparem ca natiune..Grupul G.B., total diferit de autorul opiniei ,nu se joaca.! Noua Societate Civila ,din tara,nu se joaca cu vorbele. Vedeti opinia 3.1 Voi urmari site-ul amintit in opinia 3.3

    Romanii doresc o ordine ca aceea cu care s-au obisnuit in "iepoca de aur",intelegand ca strainii care cumpara pamant din Romania ne vor raul.

    Grecii doresc ordinea din anii trecuti,cand nu mai plateau nici un impozit,si erau liberi sa depuna banii stransi astfel in banci straine. 

    Argentina vrea sa-l invie pe Peron,Rusia vrea sa-l invie pe Stalin.

    In general,trecutul,oricat de odios,cu trecerea timpului,capata aura unor vremuri mai bune,pentru cetateanul care asteapta ca cineva sa-l... 

    1. Nu generalizati! Pe noi ne intereseaza tara noastra ,Romania, si viitorul ei.Atat.

      In contextul geopolitic actual tara noastra trebue sa-si apere resursele. Printre care si terenul agricol. S-a afirmat ca va urma o criza alimantara.in cativa ani.Este corect. Si una energetica . Se poate rezolva,in timp..In mod sigur. Romania are resurse ,inca necunoscute .! 2. Epoca de aur a fost o epoca de crestere accelerata pana la stadiul de tara mediu dezvolatata, dle T.Marcean.. Prin noi insine ,cu... 

      Cresterea accelerata din "iepoca de aur"a condus la dezastru,doar nu credeti ca toti cei care au iesit in strada in decembrie 89 erau nebuni!

      E usor sa spui ca nimic nu functioneaza,dar este mult mai greu sa imaginezi solutii si sa le sustii.Integrarea in UE a fost singura solutie de iesire a tarii din izolare,si nu pe UE trebuie sa dam vina pentru propriile greseli. 

      PIB-ul Romaniei este deasupra celui din 1989,cu toata criza in care se zbate intreaga lume.

      Eu nu spun ca nu putea fi si mai... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb