Nu cred!

Dezastru în America! Arme semiautomate descărcate la întîmplare în bărbaţi, femei şi copii, în locuri publice. Într-o singură săptămînă, două episoade, zeci de morţi. Cineva, supărat pe ceva sau pe cineva, recurge din cînd în cînd, tot mai des în vremurile din urmă, la această formă extremă de "comunicare" cu semenii săi. Pălălaia confruntării dintre partizanii libertăţii cetăţeneşti de a procura şi deţine arme, fără nici o oprelişte, conform celui de al II-lea Amendament al Constituţiei SUA, şi partizanii restricţionării severe a acestui drept, arde în America încă de la constituirea Republicii şi a devenit subiect încins şi permanent al politicii curente, de la asasinarea lui J.F.K, în 1963. Acum, torţa s-a ridicat din nou şi luminează întregul orizont politic, alimentată de şocul celor două tragedii. În marginea pledoariilor înfocate pro şi contra, un comentariu special aruncă lumină nu atît asupra subiectului, cît asupra modului inadecvat în care suntem tentaţi să construim soluţiile la problemele sociale cu care ne confruntăm. John Neely Kennedy, senator republican de Louisiana, tweet: "Nu cred că avem o problemă de control al armelor în America, cred că avem o problemă de control al idioţilor". Nu vă lăsaţi încurcaţi de sensurile peiorativ injurioase cu care circulă termenul "idiot" în limba română, ca şi în engleza americană, de altfel. Îl putem înlocui fără să distorsionăm nimic din mesaj cu termenul mult mai inert, "inadecvat". Va să zică avem o problemă nu cu controlul armelor, ci cu controlul celor a căror inadecvare, psihologică, psihiatrică, socială, socio-culturală etc., cuplată cu deţinerea de arme, poate produce reacţii paradoxale de agresiune nediscriminatorie, terminate într-o baie de sînge, cum a fost cazul recentelor şi atîtor alte evenimente. Ca să punem în perspectivă, să luăm un exemplu prin substituţie: automobile, camioane şi alte vehicule de toate felurile circulă în fiecare zi şi produc accidente cu milioane de victime, anual. Inacceptabil! Să interzicem sau să restricţionăm masiv deţinerea de autovehicule, deci! Evident, soluţia este doar un alt fel de idioţenie, prostie sau "inadecvare"! Măsurile care pot reduce accidentele ţin de modul de construcţie a mijloacelor de transport, a infrastructurii de drumuri, şosele şi autostrăzi, de calitatea întreţinerii curente, de sistemele de semnalizare şi prevenire a accidentelor, de instruirea şi condiţiile în care şoferii exercită actul conducerii pe drumurile publice etc. Împinsă la absurd, analogia poate arăta aşa: există medici ale căror practici şi intervenţii sunt urmate de decesul pacienţilor sau înrăutăţirea masivă a stării lor de sănătate. Cu alte cuvinte, există victime ale acţiunii medicale, în fiecare an zeci, sute, poate mii, zeci de mii, nimeni nu ştie cu precizie. Inacceptabil! Soluţie: să interzicem sau să restricţionăm drastic accesul doctorilor la spitale, aparatură şi produse medical-terapeutice, la pacienţi!! Evident, o prostie cît casa, nici măcar o pseudo-soluţie.

Şi, uite-aşa, luminaţi de prostia altora, poposim pe tăpşanurile noastre mioritico-carpatino-danubiano-pontice unde avem... "Dorele, probleme, mă?" Da! Una cu unul, un ăla... un virus... care circulă nu doar pe drumurile publice, ci peste tot, "pe unde vrea muşchii lui", pe unde îl duce pe el capul, că trebuie să aibă şi el un cap, altminteri cum ar şti să facă atîta rău! Îmbolnăveşte oamenii. Şi? Păi, unii se fac bine, cam 8 din 9, iar restul o încasează nasol. Adică? O mierlesc. Şi cîţi s-au îmbolnăvit într-un an, de cînd circulă inamicul public prin cetate? Cam un milion! Un milion, din cîţi? Nu ştie nimeni precis, dar să zicem că vreo 18 milioane încă om mai fi de toţi! Va să zică, un pic peste cinci dintr-o sută? Da. Bun şi unde-i problema? Chiar dacă nu-i poate pune nimeni stavilă, în nici un fel, în ritmul ăsta vă trebuie vreo 18 ani să treacă toată lumea prin boală şi oricum 8 din 9 scapă. Dacă mai pui şi efectele pozitive ale vaccinurilor...! Păi, problema nu e una, ci două! Unu la mînă, că din milioanele astea de pacienţi, ca să scape, unii trebuie să treacă prin spitale, iar aici e o lipsă de toate, de te cutremuri, numai cînd te gîndeşti: paturi cu ţîrîita, mai ales la ATI, doctori şi asistente pe sponci, infrastructură de pe vremea lui Pazvante Chiorul, bani de tratamente... după buget... puţini coane Fănică, să trăiţi, nu mai vorbesc despre hrană, măsuri adecvate de igienă, suport psihologic şi alte farafastîcuri de care ar avea nevoie bolnavul în stare critică. Şi a doua? A doua e "soluţia" adoptată de "Dorelul" nostru mioritic, de tipul iedului cel mare al Caprei cu trei iezi: Bate virusul la uşă, după noi? Să ne pitim sub pat, să nu ne găsească!!! Şi, l-aţi păcălit? Nu prea. Şi cît o să staţi aşa, ascunşi prin munţi şi peşteri? D-ale gurii, mîine şi răspoimîine... de unde? De muncit, cine mai munceşte şi cînd? Nimeni nu ştie, toată lumea o scaldă... ba că mîine, ba că poimîine, ba că la Paşti, ba că la Crăciun... ba că la Sfîntul Pafnutie, ba la Sfîntul Aşteaptă. Pe scurt, cînd o da Domnul, că sfinţii ne-au mîncat deja coliva! Păi, n-ar fi fost mai folositor, decît să fugiţi şi să vă ascundeţi de el cît îi ziulica de lungă, să îi daţi cu ceva la cap? Să-i mai puneţi cîte-o piedică, din cînd în cînd, să-i întindeţi o capcană. Să răspîndiţi un virus bun, Făt-frumos-virus, care poate şi ştie să-l dovedească în luptă dreaptă pe Zmeul virus cel rău? Iar, dacă tot aţi dat bir cu fugiţii, măcar să aruncaţi în urmă din cînd în cînd cîte o perie, un pieptăne... ceva... să îl încetiniţi pe el, decît să vă ascundeţi voi în fundul pămîntului?

Să spun drept, nu mai ştiu nici eu ce să cred... Sunt tot mai tentat, însă, să-i dau dreptate senatorului Kennedy: Nu mai cred că problema cea mare este virusul, ci "hărnicia de cazarmă" a... inadecvaţilor noştri!