NUP pentru Udrea de la Parchet

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 4 februarie 2010

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a transmis conducerii Camerei Deputaţilor o scrisoare în care arată că dispune neînceperea urmării penale (NUP) în cazul Elenei Udrea şi al angajaţilor Ministerului Turismului, informează Agerpres.

PÎCCJ precizează că s-a dispus neînceperea urmării penale în cazul cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la infracţiuni de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, deturnare de fonduri, prezentare de date incorecte Parlamentului, refuz nejustificat de a prezenta Legislativului informaţii şi documente şi conflict de interese.

Scrisoarea transmisă de către Parchet a fost dezbătută în şedinţa de ieri a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, iar secretarul Dumitru Pardău a menţionat că documentul a fost înaintat Comisiei juridice.

Domnia sa a comentat scrisoarea Parchetului astfel: "Practic, ne trans-mit că au făcut analiza şi ancheta pe care noi am solicitat-o. Această adresă a fost primită şi repartizată Comisiei juridice pentru a lua act. Vă pot informa că la toate punctele la care a fost solicitată începerea urmăririi penale de către plenul Camerei Deputaţilor se precizează că nu fac obiectul urmăririi penale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb