O consilieră a ministrului Gabriel Oprea, suspectată de corupţie

E.D.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 15 ianuarie 2015

Actualizare 14:43 Consiliera lui Oprea şi secretarul Mihai Şova (MAI), puşi sub urmărire penală

Ingrid Mocanu Popa, consiliera ministrului Afacerilor Interne Gabriel Oprea şi secretarul general adjunct Mihai Şova din acelaşi minister au fost puşi sub urmărire penală de către procurorii DNA, în dosarul în care ieri au avut loc percheziţii la această instituţie.

Procurorii îi acuză pe cei doi de folosirea unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale).

Astfel, potrivit DNA, între 30 octombrie şi 7 ianuarie, Ingrid-Luciana Popa-Mocanu i-ar fi permis lui Mihai Şova accesul la documente care conţineau informaţii nedestinate publicităţii şi la care acesta nu avea acces, conform atribuţiilor de serviciu, pe care cei doi, ulterior, le-au fotocopiat pentru obţinerea unor foloase necuvenite.

"De asemenea, urmărind acelaşi scop, în data de 14.01.2015, suspecta Popa-Mocanu Ingrid-Luciana i-a facilitat accesul suspectului Şova Mihai la documente confidenţiale, emise de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care priveau două dosare penale aflate în curs de instrumentare", mai relatează anchetatorii.

---

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a percheziţionat, ieri, sediul Ministerului Afacerilor Interne, într-o cauză penală privind doi angajaţi ai instituţiei.

Aceste percheziţii ar fi vizat-o şi pe o consilieră a ministrului Gabriel Oprea, suspectată de fapte de corupţie, ne-au declarat surse judiciare.

În comunicatul DNA este precizat, sec doar faptul că procurori au efectuat percheziţiile la sediul MAI într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise de către funcţionari din cadrul instituţiei.

La rândul său, MAI a anunţat că acţiunea DNA s-a desfăşurat în baza autorizărilor legale, într-o cauză penală privind doi angajaţi şi că documentarea acestei cauze se realizează în cooperare cu Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb