O lecţie de politică monetară responsabilă de la Banca Naţională a Cehiei

În ciuda perspectivelor de temperare a creşterii economice, dar pe fondul accentuării semnificative a presiunilor inflaţioniste, Banca Naţională a Cehiei (BNC) a anunţat recent o majorare neaşteptată a dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, până la 2,25%.

Aceasta este prima creştere din luna mai 2019 şi a noua din ultimii doi ani şi jumătate, în condiţiile în care BNC a menţinut dobânda de politică monetară la 0,05% pentru o perioadă îndelungată. Votul din Comitetul de Politică Monetară a fost foarte strâns, 4 la 3, în favoarea majorării.

După anunţarea creşterii dobânzii, coroana a înregistrat cea mai mare apreciere zilnică faţă de euro din iunie 2018 şi a atins cel mai ridicat nivel faţă de moneda unică europeană din octombrie 2012, conform datelor de la Bloomberg.

"Conducerea BNC nu a fost impresionată de "performanţa' economiei germane, ale cărei efecte se văd deja la nivelul economiei Cehiei", au declarat analişti bancari pentru agenţia de ştiri americană.

Ultimele date privind evoluţia sectorului industrial din Cehia arată un declin anual de 3,4% al producţiei industriale, cel mai mare din ultimii trei ani şi jumătate, pe fondul unei scăderi de 3% a producţiei din industria prelucrătoare.

Bloomberg mai scrie că "saltul inflaţiei a avut o greutate mai mare decât îngrijorările referitoare la încetinirea economică la nivel global".

Care este dimensiunea acestui "salt" al preţurilor? Inflaţia medie anuală din 2019 a fost de 2,85%, în creştere de la 2,15% în anul precedent, în condiţiile în care ţinta de inflaţie este de 2%, cu un interval simetric de variaţie de un punct procentual.

Creşterea anuală a preţurilor din consum din decembrie 2019 s-a accelerat până la 3,2%, de la 3,1% în luna anterioară şi 2% în decembrie 2018.

Limita superioară a intervalului pentru ţinta de inflaţie a fost depăşită uşor în ultimele două luni ale anului trecut, pentru prima dată din octombrie 2012 (vezi graficul).

Conducerea BNC ar fi avut, deci, suficiente motive pentru a justifica menţinerea dobânzii de politică monetară la 2%, dar a ales să adopte o atitudine prudentă.

În conferinţa de presă care a urmat deciziei de politică monetară, guvernatorul BNC, Jiri Rusnok, a declarat că "discuţiile au fost complicate şi lungi", iar decizia de majorare a dobânzii a fost determinată şi de faptul că "ultimele prognoze arată că putem depăşi semnificativ ţinta de inflaţie, deşi cu menţinerea sub limita superioară a intervalului", însă "această situaţie este inconfortabilă pentru noi, deoarece există totdeauna riscul depăşirii prognozelor în viaţa reală".

În Polonia, condiţiile economice interne şi perspectivele economiei globale au determinat banca centrală să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1,5%, pe fondul creşterii presiunilor inflaţioniste.

Creşterea anuală a preţurilor de consum s-a accelerat, în decembrie 2019, până la 3,4%, de la 2,6% în luna anterioară şi 0,9% în ianuarie 2019, dar încă se menţine sub limita superioară a intervalului ţintă.

Intervalul ţintă din Polonia este de un punct procentual în jurul ţintei de inflaţie de 2,5%, iar pe site-ul băncii centrale se arată că "rata anuală a inflaţiei trebuie să fie cât mai apropiată posibil de 2,5% în fiecare lună".

Conform datelor oficiale, diferenţa dintre rata inflaţiei şi limita superioară a intervalului ţintă (3,5%) a fost de -0,14 puncte procentuale în decembrie 2019, după ce s-a menţinut în teritoriul negativ din octombrie 2012.

Estimările Băncii Naţionale a Poloniei arată că limita superioară va fi depăşită în lunile următoare, însă accelerarea inflaţiei va fi doar temporară şi determinată de "factori aflaţi dincolo de impactul politicii monetare", după cum se arată în comunicatul de presă de pe site-ul instituţiei.

Prudenţa nu a caracterizat şi decizia de politică monetară a Băncii Naţionale a României. Situarea inflaţiei sub limita superioară a intervalului ţintă doar în 5 luni din ultimele 24 de luni arată că majorarea dobânzii de politică monetară nu a fost suficientă.

În secţiunea dedicată politicii monetare de pe site-ul BNR se arată că "demersurile pentru crearea cadrului organizatoric şi tehnic necesar implementării noii strategii de politică monetară au beneficiat de asistenţa tehnică acordată de FMI şi Banca Naţională a Cehiei".

După cum se observă, mai ales când ultima decizie a BNR a inclus o măsură de relaxare monetară, respectiv reducerea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută, instituţia monetară a statului român mai are multe de învăţat în ceea ce priveşte conducerea politicii monetare şi înţelegerea noţiunii de "prudenţă".

Şi BNR aşteaptă o temperare a inflaţiei în lunile următoare, la fel cum aşteaptă şi Banca Naţională a Cehiei, însă acolo a fost luat în considerare "riscul depăşirii prognozelor în viaţa reală".

Într-un fel, se poate spune că BNC beneficiază de "luxul" unor "condiţii operaţionale" mult mai bune decât ale BNR, care trebuie să ţină cont de faptul că majorarea dobânzilor poate trimite rapid în faliment destule sectoare economice, inclusiv guvernul, pe fondul deficitelor majore de cont curent şi bugetar acumulate în ultimii ani.

Dar aici s-a ajuns şi ca urmare a politicii ultrarelaxate a Băncii Naţionale din ultima decadă, care a completat mereu tandemul politicilor prociclice. Avertismentele lansate cu privire la politica fiscală prociclică sunt irelevante în ceea ce priveşte "stimularea" unor acţiuni guvernamentale în acest sens.

Astfel am ajuns şi în situaţia în care guvernatorul Mugur Isărescu apreciază că împrumuturile guvernamentale de pe pieţele externe sunt dovadă de responsabilitate, deoarece piaţa internă nu poate oferi sumele necesare şi nici nu vor apărea presiuni pentru creşterea dobânzilor de pe piaţa internă.

Aceasta este noua definiţie a responsabilităţii, deşi împrumuturile externe sunt supuse unui risc valutar considerabil, care poate anula foarte uşor beneficiul unor dobânzi mai scăzute? Sau poate BNR este convinsă că poate menţine o relativă stabilitate a monedei naţionale măcar până la intrarea ţării noastre în zona euro?

Iar dacă piaţa internă nu poate oferi sumele necesare, nu este acesta un semnal că dezechilibrele interne şi externe nu mai pot fi menţinute? Orice amânare a corectării acestor dezechilibre nu face decât să crească probabilitatea unei "resetări" violente, cu o magnitudine superioară capacităţii de reacţie a Băncii Naţionale, care acum se limitează la a constata că "împrumuturile sunt mari pentru că avem deficite mari".