O lume plină de NU... uri!

O lume a refuzului, a negaţiei, a respingerii, rece, minerală, incapabilă să vibreze, să se deschidă pentru realizarea aspiraţiilor celui ce caută o cale spre realizare. Şocul ciocnirii neîncetate de zidul lui NU, dominantă a condiţiei umane în modernitatea bîntuiută de înstrăinare şi mecanismele ei implacabile de reproduce în masă. Ilustrări de geniu, de la Kafka, la prea puţin înţelesul, dar mult apreciatul musical "Chicago". V-o spune din inimă Roxi Hart, o puteţi crede pe cuvînt! Întîmplător sau nu, atmosfera noastră post electorală pare desprinsă din acest univers distopic al atotputernicului şi omniprezentului refuz, NU!

Nu, corcitura toxică dintre prea puţin istoricul PNL şi refugiaţii defunctului PDL, nu este mîrţoaga cu şapte inimi în piept, pe care jarul oferit generos pe tava prezidenţială îl face capabil să zboare şi să-l poarte pe făt-frumoscianul nostru preşedinte în singura lume în care se simte confortabil, lumea lui. Cu Cotrocenii lui, cu guvernul lui, cu parlamentul lui, cu serviciile lui, cu tabieturile lui, cu aghiotantul lui... desigur, nu ăla care a uitat să-i ia paltonul de pe umerii tip Atlas, talia a II-a, de şi-a ratat cariera! Altul. PNL-ul care a concurat în alegeri mai zilele trecute este doar umbra unei umbre. Imaginea trucată a unei imagini grosier ciopîrţite ca să încapă în rama unui tablou, zice bîrfa-n tîrg, moştenit de la Brătieni. Nu încape nici o îndoială, acest PNL a performat electoral şi de data aceasta. A dat tot ceea ce putea să dea, handicapat fiind nu doar de efectele adverse ale gestiunii pandemiei, ci şi de inepţia stelară a conducerii sale care a crezut că victoria va veni de la refugiaţii PSD, aşa cum, altădată, "întărirea partidului" a venit de la refugiaţii PDL!

Asta, ca să nu mai vorbim despre costurile electorale încasate pe seama inombrabilelor ţîfne prezidenţiale anti PSD care au însoţit fără greş laudele şi încurajările adresate unui PNL ficţional, visat doar de Iohannis dar care, în fapt, nu există.

Nu, plecarea lui Orban de la Palatul Victoria nu este nici măcar schiţa unei soluţii. Nu pentru că ar fi fost un premier cît de cît decent, ci pentru că nu trebuia să ajungă în acea postură, niciodată. Doar Iohannis, omul prin excelenţă al tangentelor la realitate a putut să vadă în el un preşedinte de partid şi un premier, pe deasupra. Un pilon al gestiunii situaţiilor de criză şi al reconstrucţiei României, post pandemie. Nici Churchill nu cred că făcea faţă prea bine!

Nu, cele cîteva procente ale PSD peste cele ale PNL nu sunt o victorie. Sunt doar o continuare a derapajului. Partidul care atîta vreme a făcut legea şi legile într-o Românie sufocată de aerul pestilenţial al tranziţiei dedicată distrugerii şi jafului nu s-a aşezat hotărît, nici la cîrma guvernării, nici în postura unei serioase opoziţii. Foarte probabil va fi trimisă, formal, în rolul de opoziţie, dar ceea ce i se va cere, de la Cotroceni, în acest rol, este să nu facă opoziţie, decît de formă şi să asiste binevoitor guvernarea "de dreapta"... la nevoie să o ajute cu cîteva voturi, cînd va fi la ceas de cumpănă. Aşa cum se cade şi este obiceiul locului, baronii PSD vor fi răsplătiţi pe măsură, pentru eforturile depuse, pe sub masă, întru "succesul" noii guvernări, care nu le aparţine.

Nu, coaliţia PNL-USR-Plus nu este o coaliţie de dreapta şi nici una pe de-a întregul anti PSD. La drept vorbind, nici măcar o coaliţie nu este, ci doar o coabitare "contrecoeur" smulsă de Preşedintele Iohannis cu forcepsul din măruntaiele politicii noastre agonizînde. Nu de alta, dar altceva nu are la îndemînă. Cît despre faptul că această coaliţie s-ar fi coagulat rapid şi de la sine, nimic nu este mai departe de adevăr. Dacă ar fi fost lăsaţi de capul lor, liderii USR ar fi cerut PNL să guverneze minoritar, pe sprijin parlamentar condiţionat din partea USR sau să le cedeze de facto viitorul guvern, începînd cu funcţia de prim ministru. Formaţiunea Barna-Cioloş este la fel de anti PNL pe cît este de anti PSD. Nu din raţiuni de ideologie, care la noi oricum nu au nici o relevanţă, ci pentru că PNL este adevăratul obstacol în calea aspiraţiilor sale de expansiune electorală şi de guvernare, într-un viitor oarecare, previzibil.

Nu, guvernarea pusă la cale de la Cotroceni nu va fi nici productivă, nici stabilă, iar durerile de cap ale lui Iohannis departe de a fi contenit, abia ce au mai urcat o treaptă de intensitate. Vremurile cînd îl va regreta pe Orban s-ar putea să fie mai aproape decît crede, ori decît se arată în coşmarurile sale. Mai rău, rezultatele acestor alegeri desfiinţează agenda celui de-al doilea mandat prezidenţial Iohannis şi îi asigură acestuia prăbuşirea în irelevanţă din punct de vedere politic. Reforme strategice, rescrierea Constituţiei, resetarea instituţională... etc... nimic din ceea ce părea să dea, în sfîrşit, un oarecare relief istoric trecerii sale pe la Cotroceni nu mai are loc pe masa de lucru a guvernării viitoare. S-a aranjat, nu se poate!

În sfîrşit, prezenţa AUR în Parlamentul României, ba încă cu un rol semnificativ de balanţă între marii competitori nu este cîtuşi de puţin un pas înainte pe calea transformării calitative a spaţiului nostru politic, nici pe cea a unei mai bune reprezentări a diversităţii politice a electoratului din România. Dacă nu este o "farsă" jucată lui Iohannis de acea parte din servicii pe care nu doar că nu o controlează, dar nici măcar nu ştie cu ce se îndeletniceşte, dacă nu este un mod foarte explicit de a-i "arăta pisica" de către "cineva", o putere instituţională, pe care pînă acum a desconsiderat-o cu superioritate găunoasă, dacă nu este o ediţie neglijent revăzută şi doar uşor adăugită a fostului PRM, atunci AUR nu este decît un simplu accident care nu are nici de unde, nici cum, să cîştige greutate politică.

Cum ziceam... o lume plină de NU... uri!