O nouă secesiune?

Pe 6 noiembrie 1860, victoria în alegerile prezidenţiale a celui care crease cu doar şase ani mai devreme Partidul Republican, Abraham Lincoln, a dus rapid la secesiunea statelor sclavagiste din sud şi la războiul civil care a divizat America pentru patru ani. Căci America nu s-a scindat acum, în ultimii ani, din pricina crizei economice şi fricilor sociale, nici în ultimele decenii din cauza diferitei dezvoltări societale şi economice a statelor federate, ci a fost clivată dintru-nceput, de la fondarea sa, între federaliştii, modern-industriali şi liberali şi confederaliştii, agrarieni şi conservatori. Şi dacă în general a reuşit să surmonteze dificultăţile unei convieţuiri dificile, uneori a intrat în impas. Iar acum, câştigarea de către Donald Trump a celui mai mare număr de mari electori pare să ducă spre o astfel de fundătură din care probabil nu se va putea ieşi consensual. Căci, spaţiul consensului politico-constituţional este limitat de laminarea moderaţilor din Partidul Republican de către extremişti, de criza Partidului Democrat, dar mai ales de promovarea celor mai ultra conservatori şi rasişti politicieni în "echipa de tranziţie" a lui Donald Trump (a se vedea numirea lui Kris Kobach, considerat unul din cei mai rasişti politicieni americani şi arhitect al celei mai rasiste legi din istoria moderă a SUA, aşa numita Paper Please).

Nu numai că Hillary Clinton nu a atins "majoritatea necesară" pentru a putea guverna, de care vorbeam săptămâna trecută, dar "surpriza din octombrie" şi-a făcut efectul şi a mobilizat un electorat alb, frustrat social şi rasial, care a votat, aşa cum se anticipa, cu un candidat care îşi afirma deschis rasismul şi dis-preţul faţă de minorităţi şi femei. Să fi fost doar un joc de campanie? În orice caz, pentru electoratul alb din zona rurală din Middle East, mai puţin educat, dar care îşi revendică rolul de "popor", care este obsedat de pierderea "supremaţiei albe", nu a fost un joc. Referindu-se la acest subiect, acum ocultat în numele realismului de politicienii şi presa europeană sub şoc, Samuel G. Freedman, cunoscut jurnalist american şi profesor la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Columbia, scria într-un editorial pentru cotidianul israelian Haaretz, în 9 noiembrie: "Oricât de nepolitic a descris (Hillary) Clinton jumătate din susţinătorii lui Trump ca pe «o grămadă deplorabilă», ea avea dreptate. Trump a mobilizat cea mai ignobilă parte a dreptei alternative formată din adepţi ai supremaţiei albe, rasişti şi nativişti (autohtonişti s.n.) şi anti-semiţi". Orice încercare de a explica votul prin privilegierea unor explicaţii economiciste, privind criza economică şi insatisfacţia generală a clasei de mijloc, sunt încercări de tip marxizant de a disimula problema rasială şi de gen şi urmările previzibile ale aces-tora.

Or, istoria Americii dovedeşte că problema rasială a fost şi a rămas şi acum, la un secol şi jumătate după abolirea sclaviei şi la o jumătate de secol de la succesul politic al mişcării pentru drepturi civice, unul din punc-tele centrale în jurul căruia se dezvoltă dezbaterea politică. Iar succesul campaniei în favoarea rasismului american împotriva democraţiei liberale, salutat deja de Vladimir Putin şi Viktor Orban, dar bine primit şi de Iranul ayatolahilor (a se vedea articolul din 11 noiembrie din Haaretz al lui Zvi Bar'el, "Iran could be the big winner of the Donald Trump presidency") şi de Daesh (a se vedea Jack Holmes din 9 noiembrie din Esquire, "Why ISIS Is Already Celebrating Donald Trump's Victory"), va antrena creşterea tendinţelor rasiste şi xenofobe peste tot. Deja nelegionarii români, pe care SRI pare să nu-i observe - dacă nu cumva va face precum James Comey, şeful FBI, şi va încerca să provoace şi pe la noi vreo "surpriză din noiembrie" - se pregătesc pentru asaltul puterii.

Legitimarea, în numele "poporului", a rasismului şi politicii incorecte promovate în numele libertăţii cuvântului, adică a antidemocraţiei camuflată într-o aşa numită democraţie iliberală, va avea consecinţe uşor de anticipat în întreaga lume. Doar că "poporul" nu e chiar popor. Că poporul nu poate fi redus la o parte, fie ea şi majoritară, este o evidenţă. Dar, în cazul nostru, majoritatea este în altă parte, căci Hillary Clinton a câştigat votul popular. Aşa că pentru majoritarişti invocarea poporului şi a suveranităţii sale este problematică. Mai mult, s-ar părea chiar că Hillary Clinton va primi, când vor fi terminat de numărat toate voturile, cele mai multe voturi din istoria Statelor Unite cu excepţia preşedintelui Obama (a se vedea articolul lui Ben Kentish din The Independent de duminică "Hill-ary Clinton set to receive more votes than any US presidential candidate in history except Barack Obama"). Victoria clară la vot a lui Hillary Clinton, cu diferenţa care ar fi fost vineri, 11 noiembrie, de peste 1,8 milioane de voturi, după Huffington Post (vezi articolul "Hillary Clinton's Popular Vote Victory Keeps Growing. She is up by 1,8 million votes, with millions still being counted in California", scris de Daniel Marans, pentru Huffington Post pe 11 noiembrie) şi care ar putea ajunge după numărarea tuturor voturilor la 4 milioane de voturi, (dar pe care presa românească se complace să le reducă la mai puţin de 130.000 de voturi) pune o gravă problemă de legitimitate lui Trump.

Oricum va ieşi din această fundătură în care a ajuns datorită votului din 8 noiembrie, America nu va mai fi ca înainte. Pe plan internaţional, politica sa va fi contestată, iar în ţările noastre inamicii politici corecte - iar anticorupţia este parte a politicii corecte - speră să scape de presiunile americane privind consolidarea statului de drept şi a justiţiei. Deja la noi mulţi cred că lupta anticorupţie nu va mai fi o prioritate acum, că America a arătat că nu corupţia, ci străinii şi rasele sunt problema! Dar mai ales problemele interne create de câştigarea, nevalidată încă, a celor 290 de mari electori de care dispune, teoretic, Donald Trump, ar putea gripa mecanis-mul instituţional american pentru multă vreme. Dacă manifestaţiile de protest anti-Trump vor continua, şi deja acestea au depăşit graniţele SUA, s-ar putea ca starea de spirit să evolueze spre un vot de punere sub acuzare (impeachment), iar motivele nu ar lipsi, situaţia internă complicându-se şi mai mult.