Ocolul câinelui turbat

Ruşii au un proverb: "Pentru câinele turbat, şapte leghe nu înseamnă un ocol prea mare". Expresia scoate în evidenţă în primul rând iraţionalitatea unor scheme complicate. Pe de altă parte, mai atrage atenţia asupra unui fapt deprimant de comun. Nebunul nu ştie că e nebun.

Mi-am adus aminte de zicala rusească într-una din zilele acestea, pe când mă uitam, anesteziat, la ştiri despre agresiunea rusă în Ucraina. Şi am realizat ceva. Că multe analize ale fenomenului nu iau în calcul şi perspectiva rusească. Desigur, mulţi se întreabă care sunt scopurile dictatorului de la Moscova şi până unde este el dispus să meargă în contextul actualei crize. Însă asta înseamnă să îl iei prea în serios pe un om care azi spune una, mâine alta. Şi-a minţit proprii "parlamentari". Şi-a păcălit proprii soldaţi, care au fost informaţi că sunt în Belarus pentru "exerciţii". Îi minte pe puţinii şefi de stat care mai sunt dispuşi să discute cu el. A tras cu rachete după Secretarul General ONU.

Aşa că vă propun, pentru a înţelege cât de turbat este câinele din proverb, să începem de undeva mai aproape de zona normalului. Adică de la situaţia de dinaintea invaziei, aşa cum era ea percepută chiar în Rusia.

Iată faptele. Ucraina era strâns legată economic de Rusia. Pe teritoriul Ucrainei erau numeroşi vorbitori de rusă, dintre care mulţi priveau Rusia cu simpatie. În parlamentul ucrainean partidele pro-Rusia aveau o influenţă. Popularitatea preşedintelui Zelenski era în declin.

Europenii, cu toată retorica lor despre "reducerea emisiilor de carbon", cumpărau cantităţi record de pretrol şi de gaze din Rusia (iar o parte dintre acestea tranzitau prin Ucraina). Cuferele Moscovei erau pline.

Obiectiv vorbind, Rusia stătea bine în Ucraina. (Din punctul ei de vedere, desigur). Politicienii ucraineni vorbeau despre aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, dar chiar şi ei realizau că acestea sunt mai degrabă iluzii. Pe scurt, Rusia ţinea în mână aproape tote cărţile. Dacă Grivei era sănătos la minte, nu sărea să muşte, pentru că viaţa era bună.

Şi totuşi a făcut-o. Lăsăm acum la o parte de ce anume. Haideţi să observăm altceva. Încă din primele ore ale invaziei a devenit clar că ucrainenii vor lupta pentru ţara lor. Şi a mai devenit clar că Occidentul va aplica sancţiuni. De ce Putin nu s-a oprit? Demonstrase, în fond, ceva opiniei publice. Guvernele-marionetă pe care Moscova le sprijinea îşi sporiseră controlul asupra unor teritorii. Kievul părea dispus să facă concesii. Aşa că revenim la proverbul rusesc. Grivei, din acel moment, a ieşit de pe drum şi a luat-o direct prin mărăcini. De ce?

Pentru a înţelege logica nebuniei, să vizităm ceea ce economiştii numesc "eroarea capitalului investit" (sunken cost fallacy). Este ceva care, până la un punct, ne-a afectat pe toţi. Acum mulţi ani, pe vremea "odiosului regim", tatăl meu a cumpărat o maşină din târg. La început ne-am bucurat, pentru că era ieftină. Însă din primele zile a devenit limpede că obiectul avea o problemă. Era un Wartburg vechi, fabricat în RDG. A început să înghită piese. Costurile s-au acumulat. De ce tatăl meu nu l-a vândut? Pentru că deja investise în el mai mult decât planificase şi nu dorea să piardă acei bani. Avea speranţa că dacă mai face încă o investiţie va rezolva problema. La un moment dat, l-a dus în service, de unde a revenit proaspăt vopsit şi (presupuneam noi) funcţional. În câteva luni i-a căzut o roată în trafic. Abia peste un an a fost declarat, oficial, "un junghi". A fost vândut pentru mărunţiş cuiva care, din câte am auzit, l-a tăiat să facă un fel de... camionetă.

Asemenea afaceri proaste facem cu toţii. Adesea avem scuze. "Nu am ştiut, nu am realizat". Da, însă Putin este, deocamdată, preşedintele celei mai întinse ţări de pe Pământ. El nu are scuze. Când oamenii mor, inclusiv zeci de mii dintre proprii tăi soldaţi, trebuie să te trezeşti. Dar Putin, dimpotrivă, a continuat. Decizie proastă după decizie proastă. Armata sa a acumulat pierderi după pierderi. În ritmul acesta cred că va căuta la rubrica "Anunţuri" Wartburg-ul tatălui meu, să aibă cu ce defila prin Piaţa Roşie.

Am lucrat câţiva ani pentru un Preşedinte. Sigur, nu pentru al Rusiei, dar funcţia, în principiu, este aceeaşi. Iar ca şef al Cancelariei, ai ocazia să interacţionezi şi cu alte administraţii prezidenţiale. Aşa că pot să vă spun că sunt uluit. Stau şi mă întreb cine îl sfătuieşte pe dictatorul de la Moscova. Ştiu, există liste cu presupuşii "apropiaţi" ai lui Putin. Dar impresia mea, bazată pe observarea comportamentului său, este că Putin nu ascultă şi nu ştie să asculte de nimeni. Pare complet lipsit de orice informaţie relevantă şi de orice analiză competentă. Omul nu are nici măcar Internet. (S-a lăudat odată cu asta). Şoferul de Uber care m-a adus acasă, zilele trecute, cunoaşte mai multe despre ce se întâmplă în Ucraina sau în Rusia decât supărăciosul de la Kremlin. În condiţiile acestea, să nu ne mirăm că ocolul va fi unul foarte lung.