ODATĂ CU LIBERALIZAREA PREŢURILOR LA GAZE DE LA 1 APRILIE Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor vrea ca toate cantităţile de gaze să fie tranzacţionate la Bursă

A.S.
Piaţa de Capital #Energie / 15 martie 2017

Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor vrea ca toate cantităţile de gaze să fie tranzacţionate la Bursă

Comisia Europeană ar fi cerut, anul trecut, eliminarea barierelor fizice şi comerciale în exportul gazelor naturale, în schimbul finanţării gazoductului BRUA

-----

Actualizare 17:35 Reprezentanţi PNL: "Procesul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale trebuie implementat cu prudenţă şi în mod profesionist"

Partidul Naţional Liberal (PNL) consideră că procesul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale trebuie implementat cu prudenţă şi în mod profesionist, au declarat astăzi deputaţii Lucian Bode şi Virgil Popescu, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

În document se arată: "Atragem atenţia că acest proces al liberalizării trebuie realizat într-o manieră care să promoveze interesul României şi al cetăţenilor săi. Acest proces nu a fost iniţiat în detrimentul consumatorului, ci este conturat mai degrabă în jurul beneficiilor pe care aceştia le pot obţine având acces la o gamă de servicii diversificate şi de calitate, sustenabile şi mult mai accesibile".

Astfel, PNL solicită Guvernului Grindeanu următoarele: "Pregătirea unui set de măsuri prin care să atenueze efectiv impactul asupra consumatorilor casnici, fără a abdica de la principiile ce guvernează piaţa liberă. Să prezinte public şi de urgenţă impactul asupra populaţiei generat de creşterea preţului la gaze, începând cu data de 1 aprilie 2017, ca urmare a calendarului de liberalizare. Să dovedească că este cu adevărat preocupat de soarta celor 4 milioane de consumatori casnici şi, prin urmare, să nu tolereze şi să încurajeze înţelegeri ascunse ale căror efecte se vor răsfrânge asupra populaţiei. Crearea unui grup interministerial de lucru, în coordonarea prim-ministrului Grindeanu şi a vicepremierului Sevil Shhaideh (funcţie ce are autorităţile locale în coordonare), constituit din ministrul muncii, ministrul Finanţelor, preşedintele ANRE şi Ministerul Energiei care să elaboreze cadrul legal prin care să se definească (identifice) consumatorul vulnerabil, precum şi schema de ajutor acordată, astfel încât acesta să nu fie afectat de o eventuală creştere a preţului la gaze în perioada următoare".

Totodată, partidul mai solicită "trimiterea de urgenţă în Parlament, pentru dezbatere şi adoptare, a Strategiei Energetice a României pentru perioada 2016-2030, document în care un punct important îl reprezintă definirea şi clarificarea aspectelor legate de consumatorul vulnerabil" şi "publicarea corespondenţei dintre Guvern şi Comisia Europeană pe tema închiderii procedurii de infringement pentru asigurarea transparenţei şi eliminarea suspiciunilor potrivit cărora interese suspecte au ghidat această negociere".

În comunicat se mai arată: "Considerăm că modul neprofesionist în care Guvernul PSD tratează această temă majoră ne creează o vulnerabilitate şi riscă să afecteze proiecte energetice majore în care România este angrenată. Proiectul gazoductului BRUA este unul dintre ele, pentru care România are aprobată o finanţare de 180 de milioane de euro şi care ne aduce vizibilitate, fiind totodată o carte de vizită importantă pentru noi ca ţară poziţionându-ne ca actor relevant în regiune".

Este necesar ca orice decizie viitoare a guvernului pe problematica liberalizării preţului la gaze naturale să fie luată în urma unei analize temeinice, în mod transparent şi responsabil faţă de cetăţeni, astfel încât să se evite o procedură de infringement din partea Comisiei Europene sau blocarea unor proiecte regionale energetice strategice, conform sursei citate.

(M.I.)

----------

Deputaţii din Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor vor, în schimbul liberalizării preţurilor la gaze de la 1aprilie, ca toate cantităţile de gaze să fie tranzacţionate pe Bursă începând cu 1 iunie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Acest lucru ar avantaja consumatorul, prin formarea preţului corect.

Sursele ne-au mai spus că preşedintele PSD Liviu Dragnea s-ar fi întâlnit, ieri, cu ministrul Energiei Toma Petcu, cu preşedintele ANRE Nicolae Havrileţ, dar şi cu Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, pe tema liberalizării de la 1 aprilie a preţului gazelor.

Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat, recent, că preţul gazelor va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici, care vor fi protejaţi pe parcusul anului de eventuale creşteri neaşteptate de preţuri pe piaţa liberă: "De la 1 aprilie, conform Ordonanţei de Urgenţă 64 (din 2016 - n.r.), care este în dezbatere în Parlament şi considerăm că va fi aprobată, începe procedura de liberalizare totală a pieţei de gaze naturale din România, cu referire exactă către piaţă casnică. De la 1 aprilie nu va mai exista un preţ reglementat pentru producţia de gaze şi vor rămâne reglementate doar celelalte elemente ale preţului final: tarifele de reţea, de furnizare şi elementele care sunt considerate monopol naturale". Potrivit acestuia, măsura va duce la o majorare între 5 şi 6% a preţurilor actuale pentru populaţie.

El a subliniat că populaţia este protejată în faţa unor fluctuaţii majore a preţurilor pe piaţa liberă, având în vedere metodologia stabilită de ANRE pentru achiziţia gazelor destinate consumului casnic.

La mijlocul lunii februarie, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, declara, pentru Agerpres, că piaţa gazelor se va confrunta cu probleme serioase de la 1 aprilie, dacă ANRE nu ia măsuri.

Pe 29 iulie 2016, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a transmis o scrisoare Guvernului României, potrivit informaţiilor din presă, prin care a cerut eliminarea barierelor fizice şi comerciale în exportul gazelor naturale, în schimbul finanţării de 180 de milioane de euro pentru construirea gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) pe partea românească.

Mai mult, Comisia Europeană a demarat anul trecut, în iunie, o investigaţie asupra Romgaz, Transgaz şi Petrom pentru posibile înţelegeri în vederea blocării exporturilor de gaze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb