Statele Unite ale Americii (SUA) au abandonat planurile de a construi baze militare în Bulgaria şi, posibil şi România, din cauza bugetului, a anunţat Donald Campbell, comandantul forţelor terestre americane din Europa, potrivit portalului military.com.
Armata americană va închide două baze în Germania în 2015 şi va abandona ceea ce au fost nişte planuri ambiţioase pentru a pune garnizoană de trupe în Bulgaria, întrucât trebuie să satisfacă reducerile bugetare, a precizat comandantul armatei terestre americane din Europa joi, citat de military.com.
"Am fost 213.000 în 1989", a declarat generalul-locotenent Donald Campbell despre numărul de militari americani staţionaţi în Europa. Dar capacitatea trupelor acum este de 32.000 şi a fost proiectată să fie redusă la 30.000 până în 2017, a adăugat el.
"Vremurile s-au schimbat", a mai spus Campbell despre evoluţia angajamentului militar american în Europa.
"Dar asta nu înseamnă că Europa nu este importantă. Este o mare rampă de lansare pentru a ajunge în diferite părţi ale lumii", a adăugat el.
Campbell a precizat că o forţă armată de 32.000 de militari ar putea îndeplini în continuare misiunea de susţinere NATO asigurând securitatea Europei şi fiind gata să răspundă la evenimente neprevăzute, în special în sprijinul generalului David Rodriguez ca şef al comandamentului Africa.
În timpul unei conferinţe cu reporterii la noul său cartier general din Wiesbaden, Campbell a declarat de asemenea că planurile de a stabili baze militare în Europa de Est în Bulgaria şi eventual în România au fost abandonate.