OFICIAL DE LA KREMLIN: Putin şi preşedintele venezuelean vor discuta despre stabilizarea preţului petrolului la Beijing

Alexandru Costea
Materii Prime / 1 septembrie 2015

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său venezuelean Nicolas Maduro urmează să discute "posibile măsuri reciproce" în vederea stabilizării preţului mondial al petrolului, în cursul unei vizite în China, săptămâna aceasta, a anunţat Kremlinul ieri, transmite Reuters.

Putin şi Maduro urmează să asiste la o paradă militară, la Beijing, care va marca 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Asia.

Un consilier de la Kremlin, Iuri Uşakov, a anunţat că aceste măsuri urmează să fie discutate în cadrul cooperării Moscovei cu OPEC. El nu a oferit alte detalii.

Preţul petrolului, cea mai importantă marfă de export rusă, a scăzut la jumătate faţă de nivelul la care era comercializat anul trecut, sub 50 de dolari pe baril, ceea ce a contribuit la intrarea economiei ruse în recesiune.

Venezuela a contactat alţi membri ai Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi a îndemnat la organizarea unei reuniuni de urgenţă cu Rusia, în vederea stabilirii unui plan vizând oprirea derutei preţului petrolului la nivel mondial, scria săptămâna trecută The Wall Street Journal.

Rusia, unul dintre principalii producători de petrol din lume, nu este membră OPEC. Moscova şi organizaţia s-au abţinut, până în prezent, să încerce să susţină producţia prin reducerea preţurilor.

Preţul petrolului a recuperat în ultimele trei zile pierderile din ultima lună

Potrivit Bloomberg, OPEC a dat semnale că ar putea tăia din producţia ţiţeiului în viitor iar SUA a redus estimările de producţie, ceea ce a propulsat preţul materiei prime pe o piaţă în ascensiune cu mai puţin de o săptămână după ce a a atins un minim al ultimelor şase ani.

Preţurile au urcat cu 8,8% ieri la New York, reprezentând cea mai mare apreciere pe o perioadă de trei zile din ultimii 25 de ani.

Administraţia de Informare pe Energie a modificat modalitatea prin care calculează cât ţiţei iese din pământ, folosind un studiu al producătorilor în state cheie în loc să se bazeze pe date din agenţiile de stat şi a modelelor de pe calculator. Astfel, o producţie de 13,2 milioane de barili de petrol a dispărut în urma unui anunţ publicat pe site-ul Guvernului american.

Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol, producătoare a aproape 40% din ţiţeiul de la nivel global, a reînnoit angajamentul său pentru a discuta cu alţi exportatori de ţiţei pentru a ajunge la "preţuri corecte şi rezonabile", conform revistei lunare a grupului. OPEC nu va mări preţurile la petrol prin tăierea furnizării doar dacă naţiunile care nu sunt membre sunt de acord să împartă povara, potrivit buletinului.

Phil Verleger, preşedintele companiei de consultanţă economică PKVerleger LLC, a declarat că piaţa globală ar putea fi reechilibrată cel mai devreme anul viitor după revizia SUA.

Ed Morse, şeful cercetării mărfurilor la nivel global în cadrul Citigroup Inc. a declarat, într-o notă informativă, că este prea devreme să fie luate în considerare noile date de la Administraţia americană de Informare pe Energie şi că nu există un motiv să credem că orice ţară care nu este membră OPEC va colabora cu grupul pentru a tăia producţia. Producţia din Rusia a rămas la un nivel ridicat din cauza rublei mai slabe care a scăzut costurile acolo, în timp ce Mexic încerca să crească producţia în contextul unei reforme energetice istorice.

Pentru unii analişti citaţi de Bloomberg, totul se rezumă la Arabia Saudită, cel mai mare producător din cadrul OPEC. Saudiţii au condus iniţiativa în a menţine nivelurile de producţie pentru a păstra participaţia de pe piaţă, chiar dacă preţurile au scăzut cu mai mult de jumătate de la mijlocul anului trecut.

"Până când Arabia Saudită va spune ceva, totul este fără sens", a declarat, prin telefon pentru Bloomberg, Mike Wittner, şeful cercetării pieţei petrolului din cadrul Societe Generale SA din New York. "De ce şi-ar schimba saudiţii logica şi să irosească tot ceea ce au făcut până acum", a mai spus acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb