Autorităţile ucrainene spun că generalul-maior rus Andrei Simonov a fost ucis în apropierea oraşului Izum din regiunea de nord-est a Harkovului, informează news.ro.
Unităţile Gărzii Naţionale au raportat la 30 aprilie că au depistat un post de comandă de teren al Armatei 2 Ruse în zonă şi au transmis coordonatele militarilor a căror artilerie a tras asupra poziţiilor. Peste 30 de vehicule blindate ruseşti, inclusiv tancuri, au fost lovite în salvele rachetelor.
Consilierul prezidenţial Oleksei Arestovici a declarat într-un interviu publicat pe YouTube că aproximativ 100 de militari ruşi au fost ucişi, inclusiv Simonov.
Datele din domeniul public disponibile despre ceea ce este echivalentul american al unui general de brigadă, spun că Simonov a fost un lider senior al unităţilor de război electronic.
Potrivit datelor Kyiv Post, moartea sa ar fi a zecea în rândurile generalilor Rusiei din Ucraina din 24 februarie.
Videoclipul postat pe reţelele de socializare a arătat că presupusul post de comandă a fost lovit de ceea ce părea a fi rachete Grad trase dintr-un sistem sau sisteme de rachete cu lansări multiple.
Potrivit autorităţilor ucrainene, doi generali ruşi au fost ucişi în ultima săptămână din aprilie în zona ocupată a regiunii Herson.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.05.2022, 20:47)
Eu cred ca Putin trimite in Ucraina generalii de care vrea sa scape.
1.1. maninc, deci gindesc (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vocea Kremlinului în data de 02.05.2022, 01:48)
Putin nu da o kapeica pe nici un general. Sint slugi, ca oricare alta sluga. Doar mai bine platite.
Ucrainienii il ajuta sa faca economie.