Oglinda spartă

Nu despre romanul Agathei Christie, nici despre Doamna de Shalott, fermecătorul poem al lordului Tennyson din care se inspirase romanciera pentru titlu - "Şi-oglinda dintr-o parte-n alta crăpa" - va fi vorba în acest articol, ci despre oglinda prin care Benjamin Netanyahu îi făcea pe israelienii să privească lumea şi care pare să se fi spart. Mirajul exercitat de "patriarhul" iliberalismului contemporan, aşa cum îl prezenta Anshel Pfeffer pe cel care a fost prim ministru al Israelului timp de un deceniu în cartea sa Bibi. The Turbulent Life and Times of Benjamin Netanyahu (Viaţa turbulentă şi vremurile lui Benjamin Netanyahu), apărută în 2018 în America la Basic Books, pare să fi dispărut. Iar pentru noi, într-o ţară în care trăieşte spectrul iliberalismului de mai bine de trei ani, această ştire nu este doar un fapt divers. În confruntarea politică din ultimii trei ani în jurul statului de drept, reprezentaţii iliberalismului din Ro­mânia s-au pus întotdeauna sub protecţia simbolică a celui care nu s-a sfiit să evoce public bunele sale relaţii cu familia ginerelui lui Donald Trump, Jared Kushner, pe care l-ar fi legănat când era bebeluş.

Indus în eroare de ispititoarele, dar de multe ori înşelătoarele sondaje de opinie şi convins că forţa sa de seducţie este inepuizabilă, mizând pe absenţa unui contracandidat experimentat, pe sprijinul total al lui Donald Trump şi relaţia sa specială cu Vladimir Putin, Netanyahu a forţat noi alegeri parlamentare în acest an şi pare să fi pierdut puterea. Pare, pentru că rezultatele oficiale vor fi cunoscute abia pe 25 septembrie, când preşedintele ţării, Reuven Rivlin, le va face publice, dar CEC (Comitetul Electoral Central) a anunţat încă de joi rezultate "aproape finale". După alegerile parlamentare anticipate din 17 septembrie, Netanyahu se găseşte într-o poziţie politică slăbită şi duce o luptă disperată pentru supravieţuirea sa politică, dar şi pentru libertatea sa.

Ca şi Liviu Dragnea în România - cel care se prezenta ca un prieten personal al prim ministrului israelian prin intermediul căruia încerca să poată ajunge la anturajul lui Donald Trump - şi Netanyahu, care a încercat cu disperare să compromită independenţa justiţiei asigurând o imunitate juridică totală, este acum în situaţia de a fi condamnat în mai multe dosare de corupţie. Şi cum la noi moştenirea politică a lui Liviu Dragnea este conservată, iar păstrătorii săi sunt încă atât de influenţi încât pot încă controla situaţia, cum se vede foarte bine cu protecţia de care dispune Secţia Specială, şi în Israel tranziţia post-Netanyahu se anunţă dificilă.

Pe baza acestor rezultate aproape finale - mai urmează să se renumere aproximativ 2000 de secţii de vot, dar nu se aşteaptă surprize - la alegerile pentru Knesset de marţea trecută coaliţia alb-albastră condusă de Benny Gantz are două mandate în plus (33) decât Likud-ul lui Netanyahu (31). De fapt, este o situaţie puţin mai clară faţă de alegerile - tot anticipate, alegerile la termen fiind prevăzute pentru 9 noiembrie - când cele două formaţiuni au luat acelaşi număr de mandate (35) dar Likud-ul a avut un avans în voturi (14.489 de voturi). De data aceasta, Coaliţia alb-albastră are un avans de 37.168 de voturi şi două mandate, iar blocul de centru- stânga are 57 de mandate (alb-albaştrii 33, Lista arabă unită, 13, Laburiştii 6, Uniunea democratică 5), pe când cel de centru-dreapta doar 55 (Likud 31, Shas 8, Partidul unit al Thorei 6, Yamina - o coaliţie de partide de dreapta şi extremă dreapta, 7). Făcătorul de prim-miniştrii pare să fie Avigdor Liberman, fost aliat al lui Netanyahu, fost ministru sub trei prim miniştrii - Ariel Sharon, Ehud Olmert şi Netanyahu -, cel care se năştea la Chişinău în 1958 şi al cărui partid, Yisrael Beiteinu (Israel, casa noastră), a câştigat 8 mandate (cu 3 mandate mai mult decât la alegerile parlamentare din aprilie) este acum cel care poate bascula guvernarea. Făcând o campanie virulentă împotriva partidelor israeliene ortodoxe, punând secularismul în centrul politicii israeliene, Liberman a reuşit să mobilizeze votul alegătorilor veniţi din fosta Uniune sovietică.

De duminică, preşedintele Israelului a început seria de întâlniri cu reprezentaţii partidelor politice ce au intrat în Knesset pentru a găsi soluţii la impasul în care pare să fi fost adus Israelul după deceniul Netanyahu. Deşi ocupă un post care pare mai degrabă ceremonial, Rivlin are marea responsabilitate de a desemna candidatul care are cele mai mari şanse de formare a unui guvern. De obicei, decizia este clară şi cel mai adesea se îndreaptă către liderul celui mai mare partid, deşi în 2009 nu Tzipi Livni, preşedinta Kadima, care se clasase pe primul loc cu 28 de mandate a fost desemnată să formeze guvernul, ci Netanyahu, al cărui partid, Likud, obţinuse 27 de mandate, dar avea cele mai mari şanse să formeze guvernul. Preşedintele Israelului este obligat de lege să desemneze un candidat până la 2 octombrie, care la rândul său va avea la dispoziţie şase săptămâni pentru a forma un guvern. În cazul în care acesta nu va reuşi, preşedintele poate să nominalizeze un alt candidat. În mai 2019, Netanyahu a împiedicat un asemenea scenariu, forţând dizolvarea parlamentului abia ales, pentru a-şi salva poziţia printr-o nouă rudă de alegeri. Acum se vede că nu a reuşit, iar preşedintele Rivlin a anunţat că va face tot ce îi stă în puteri pentru a evita ca scenariu un al treilea tur de alegeri parlamentare, iar viaţa politică israeliană să fie paralizată până în 2020.