Compania "Oil Terminal" Constanţa (simbol OIL) a raportat un profit net de 1,51 milioane de lei, la finalul celui de-al treilea trimestru al anului, în scădere de peste 4,8 ori faţă de câştigul obţinut în perioada similară din 2007, potrivit rapoartelor financiare publicate.
Veniturile totale obţinute de societate s-au ridicat la 99,7 milioane de lei, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie, în timp ce cheltuielile totale s-au situat la 97,82 milioane de lei.
La sfârşitul lunii septembrie, afacerile companiei erau cifrate la 97,98 milioane de lei, în creştere cu peste 10 milioane de lei faţă de cifra de afaceri înregistrată anul trecut.