OLTCHIM: DACĂ AUTORITĂŢILE NU VOR RESPECTA TERMENUL DE PRIVATIZARE, Zaremba, PCC: Vom da în judecată statul român

ADINA ARDELEANU, ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 iunie 2012

Zaremba, PCC: Vom da în judecată statul român

PCC SE, acţionarul minoritar al "Oltchim", se gândeşte să dea în judecată staul român, dacă acesta nu îşi va respecta, nici de această dată, angajamentul să privatizeze combinatul vâlcean, până în luna septembrie, acuzând că a pierdut deja foarte mulţi bani şi numeroase oportunităţi de afaceri, ne-a declarat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, în cadrul unui interviu.

Domnia sa se arată stupefiat de insolvenţa Hidroelectrica şi spune că România arată nu numai că este impredictibilă, ci că este şi foarte periculoasă pentru investitori.

În urma acordului semnat cu Fondul Monetar Internaţional, statul şi-a asumat responsabilitatea că, până la sfârşitul lunii aprilie, va vinde pachetul de 54,8% din capitalul combinatului vâlcean, însă noul Guvern a amânat acest termen până în luna septembrie.

Pe lângă stat, în acţionariatul combinatului vâlcean se regăsesc compania "PCC SE", care deţine 17,47% din acţiuni, şi fondul de investiţii "Carlson Ventures", înregistrat în Marea Britanie, cu 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

De ani de zile, "PCC SE" duce un război deschis cu managerul "Oltchim", Constantin Roibu, pe fondul opiniilor diferite cu privire la restructurarea şi viitorul "Oltchim".

Reporter: Domnule Wojciech Zaremba, cum vedeţi, din perspectiva investitotului străin, decizia autorităţilor de a cere insolvenţa "Hidroelectrica"?

Wojciech Zaremba: Sunt şocat. Este incredibil ce s-a întâmplat aici. În Europa, ţările încearcă să îşi protejeze economiile, să facă ceva să salveze companiile. România merge în direcţia opusă. Nu încearcă să salveze economia, ci să o distrugă. Acesta este cazul Hidroelectrica, o companie profitabilă.

Ce ar trebui să însemne faptul că o societate profitabilă intră în insolvenţă? Că toată economia ar trebui să intre în insolvenţă?

Pur şi simplu autorităţile încearcă să distrugă încrederea în Româ-nia. Această decizie poate avea un impact foarte mare pentru România: banii vor fi retraşi din ţară, sistemul bancar va fi distrus, iar situaţia se va reflecta la bursă. Nu aşa se face! Acest caz a arătat că România nu este doar impredictibilă, ci şi foarte periculoasă pentru investitori.

Reporter: Totuşi, Guvernul dă asigurări că este o situaţie normală.

Wojciech Zaremba: Dacă este o situaţie normală, vom vedea reacţia investitorilor. Lumea îşi va retrage banii şi se va gândi de două ori înainte să investească aici.

Eu nu cred că este normal. Sunt şocat şi cred că este o decizie foarte proastă. Cred că, dacă Hidroelectrica poate fi în insolvenţă, înseamnă că orice altă companie poate fi în insolvenţă şi înseamnă că economia României poate fi insolvenţă.

Reporter: Aţi discutat cu autorităţile despre situaţia "Oltchim"? Sindicaliştii "Oltchim" au vorbit despre posibilitatea intrării combinatului în insolvenţă (n.r. ulterior discuţiei noastre cu domnul Zaremba, şeful OPSPI, Remus Vulpes-cu, a anunţat că Oltchim urmează să intre în administrare specială).

Wojciech Zaremba: Am avut, acum ceva timp, discuţii cu reprezentanţi din noul Guvern şi mi-am exprimat opinia că insolvenţa este cel mai rău scenariu posibil pentru companie.

Reporter: Deci aţi discutat şi despre posibilitatea insolvenţei "Oltchim".

Wojciech Zaremba: Am dis-cutat despre toate posibilităţile. Din proprie iniţiativă, eu le-am spus că insolvenţa este cea mai proastă variantă, pentru că "Oltchim" nu are bani, nu are capital de lucru. Dacă intră în insolvenţă, înseamnă că banii nu vor apărea niciodată şi că va intra direct în faliment.

Reporter: Oficialii Ministerului Economiei au vorbit şi despre posibilitatea administrării speciale a Oltchim.

Wojciech Zaremba: Este posibilă o administrare specială a companiei pentriu a o pregăti de privatizare. Asta nu înseamnă insolvenţă. Pot pune un nou administrator care să fie responsabil de pregătirea combinatului de privatizare. Înseamnă poate că nu au încredere în managementul actual, dar nu este problema mea, este problema Ministerului Economiei.

Din punctul meu de vedere, privatizarea este singura soluţie pentru această companie. Nu există alta.

Suntem aici de şase ani. An de an, au anunţat privatizarea, au întârziat-o şi apoi au amânat-o. Chiar şi anul acesta, au amânat privatizarea, în ciuda acordului cu FMI. Au trecut prin prima etapă, au primit patru oferte. Ar trebui să trea-că la etapa a doua a privatizării, unde se vor putea depune oferte din nou. Nu înţeleg de ce nu fac asta.

Reporter: Noul Guvern a amâ-nat privatizarea până în septembrie.

Wojciech Zaremba: Dacă mai amână privatizarea şi nu se vor ţine de acest termen, la finalul lunii septembrie, aşa cum au făcut de 100 de ori, iau în considerare să dau statul român în judecată. Am investit mulţi bani, peste 35 de milioane de euro, foarte mult timp, am pierdut multe oportunităţi şi intenţionăm să ne recuperăm costurile. Compania este într-o situaţie foarte proastă şi nu au făcut nimic să o salveze.

Toată lumea vrea privatizarea - sindicatele, managementul...

Reporter: Dar preţul "Oltchim", după anunţul insolvenţei Hidroelectrica, probabil va fi foarte redus.

Wojciech Zaremba: Nu este vorba despre cât valorează "Oltchim". Problema este dacă "Oltchim" poate fi vândut sau nu. Care va fi valoarea unei companii care nu va mai exista? Oamenii îşi pierd slujbele, noi pierdem oportunitatea să dezvoltăm afacerea.

Noi suntem foarte interesaţi de privatizare şi vom participa la ea. Chiar dacă vom fi sau nu câştigătorii, noi vom rămâne în companie şi suntem interesaţi de afacere. Ce putem face mai mult?

Reporter: Aşadar, nu luaţi în considerare exit-ul de la "Oltchim"?

Wojciech Zaremba: Nu avem de ales. Am investit prea mult timp şi prea mulţi bani. Nu este vina noastră că privatizarea nu a avut loc. Pot face totul, dar nu pot da directive să fie înfăptuită privatizarea. Faptul că nu a fost respectat ceea ce a fost agreat cu FMI, înseamnă că statul pur şi simplu acţionează împotriva intereselor companiei.

Reporter: Ce veţi face dacă veţi fi obligaţi să preluaţi şi Arpechim? (n.r. ulterior discuţiei, şeful OPSPI domnul Remus Vulpescu a anunţat că se are în vedere privatizarea Oltchim împreună cu rafinăria Arpechim, acţiune pentru care există deja o înţelegere verbală cu Petrom).

Wojciech Zaremba: Cum să ne oblige? Nu există această posibilitate.

Reporter: Autorităţile au declarat că vor susţine şi preluarea Arpechim, prin implicarea în negocieri, dacă va fi cazul.

Wojciech Zaremba: Nu au decât să susţină. Şi eu susţin pe oricine altcineva doreşte să cumpere Arpechim. Dar nu vreau să cumpăr Arpechim, pentru că nu este o afacere pentru noi. Nu avem rafinărie în Polonia, dar am suprevieţuit în industria petrochimică mulţi ani.

Reporter: V-aţi întâlnit cu domnul Nicolae Rotileanu (n.r. numit provizoriu în CA)?

Wojciech Zaremba: Nu l-am întâlnit până acum. Sper că îl voi întâlni curând. Am solicitat o întâlnire, însă nu am primit un răspuns pozitiv.

Reporter: Care este valoarea datoriilor "Oltchim", în acest moment?

Wojciech Zaremba: Nu ştiu, pentru că zilnic se adaugă noi pierderi.

Reporter: Managementul doreşte şi el privatizarea.

Wojciech Zaremba: Din declaraţiile din presă, aşa se pare. Dar autorităţile pur şi simplu nu fac nimic. Şi va fi un mare scandal pentru că vom da statul în judecată. Eu nu vreau să mă lupt cu nimeni, dar se pare că ei asta îşi doresc.

Reporter: Cum vedeţi situaţia conversiei datoriei către AVAS?

Wojciech Zaremba: Eu cred că ar trebui convertite în acţiuni toate datoriile, şi ale Electrica, CFR şi ale băncilor, în măsura în care va fi posibil.

Reporter: Dar prin conversie, nu pierdeţi?

Wojciech Zaremba: Pierdem din procent, însă nu este o problemă. Orice soluţie benefică pentru societate poate fi discutată cu noi. Dar trebuie să facem ceva. Nu suntem împotriva conversiei, dar trebuie să vedem cum poate fi făcută astfel încât compania să beneficieze. Având în vedere privatizarea, putem lua în considerare conversia, dar trebuie făcută una care să includă toate datoriile, nu doar una parţială.

Combinatul,în administrare specială

Oltchim Râmnicu Vâlcea va intra în administrare specială în vederea privatizării, a declarat, ieri, Remus Vulpescu, directorul general al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI). "Oltchim urmează să intre în administrare specială iar procedura va fi demarată în zilele următoare, fiind aprobată de Guvern", a subliniat domnia sa.

Administrarea specială înseamnă analizarea situaţiei companiei şi găsirea unor mecanisme financiare prin care să fie rezolvată situaţia dificilă a combinatului, plata salariilor restante şi găsirea lichidităţilor care să susţină producţia.

Şeful OPSPI a confirmat faptul că Ministerul Economiei încearcă să privatizeze Oltchim la pachet cu rafinăria Arpechim, existând încheiat cu Petrom un acord de principiu în acest sens. Domnul Vulpescu a mai spus că Ministerul Economiei doreşte privatizarea rapidă a Oltchim şi că, dintre investitorii interesaţi, doi au un potenţial real de a investi în companie şi de a-i menţine activitatea. Potrivit oficialului OPSPI, mai sunt şi alţi investitori interesaţi de Oltchim, companii din Europa şi din zona Mării Caspice. Domnia sa a mai declarat că va fi rezolvată şi problema conversiei datoriilor Oltchim în acţiuni, fără a preciza care este, efectiv, modul de realizare.

Ieri, Ministerul Economiei a fost pichetat de Sindicatul Liber Oltchim, care a solicitat un program coerent de măsuri care să vizeze privatizarea societăţii în sistem integrat cu Rafinăria Arpechim şi plata salariilor restante.

Preşedintele sindicatului, Mihai Diculoiu, a declarat că nu există voinţă politică pentru ducerea la îndeplinire a privatizării şi că Oltchim nu poate fi privatizat fără rafinăria Arpechim: "Nu putem lua materia primă necesară de la Arpechim pentru că rafinăria nu funcţionează".

Întrebat de ce nu s-a ridicat această problemă atunci când s-a decis preluarea petrochimiei de la Arpechim, domnul Diculoiu nu a oferit presei o explicaţie.

Sindicaliştii din Olchim au mai reclamat întârzierea plăţii salariilor cu două luni şi a blocării activităţii combinatului, care are nevoie de o infuzie de capital de cel puţin 40 milioane de euro pentru a susţine producţia.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a creanţelor Oltchim la AVAS. Din cauza faptului că această conversie nu s-a făcut în timp util privatizarea combinatului a fost amânată pentru finele lunii septembrie a acestui an. Sindicaliştii susţin că autorităţile le-au spus că nu pot converti datoriile în acţiuni pentru că nu au modificat legea societăţilor comerciale. În lege este stipulat că pentru asemenea operaţiuni trebuie să existe acordul a minim 75% din acţionariat, mai spun sindicaliştii. Ori statul nu deţine decât 54% din combinat. (ALINA TOMA VEREHA)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb