"Oltchim" Râmnicu Vâlcea, în topul randamentelor

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 25 februarie 2011

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea, în topul randamentelor

Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 24,93%, în perioada 21 ianuarie - 23 februarie.

Societatea are un capital social de 34.302.385 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu.

"Oltchim" Râm-nicu Vâlcea urmează să fie lansată la privatizare, în prima jumătate a lui 2012, conform unui proiect de scrisoare de intenţie întocmit în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului şi reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, reiese dintr-un comunicat al Minis-terului Economiei.

Indicele BET FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a coborât cu 6,03%, în intervalul analizat, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 0,33%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 1,26%.

La capitolul fonduri de investiţii, cel mai bun plasament a fost reprezentat de "OTP BalansisRO", care a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond un profit de 5,94%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 21 ianuarie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare de 0,29%. Şi investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de cel mult 1,60% a economiilor, dacă ar fi optat pentru Piraeus Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au consemnat aprecieri uşoare de 0,92%.

Cotaţia aurului a câştigat 2,87% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 139 lei/gram. În prezent uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de aproximativ 1408 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 15. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb