Oltchim va investi circa 500 milioane de euro, până în 2012, în achiziţii şi mărirea producţiei

(N.I.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 martie 2009

Oltchim va investi circa 500 milioane de euro, până în 2012, în achiziţii şi mărirea producţiei

Combinatul chimic Oltchim va investi circa 500 milioane de euro, până în 2012, în achiziţii şi mărirea producţiei, potrivit datelor transmise, vineri, de companie.

Oltchim, care intenţionează să împrumute cash, a solicitat Guvernului garantarea a 80% din împrumuturi. Aceste planuri de investiţii includ şi cumpărarea rafinăriei petrochimice Arpechim de la cea mai mare companie din România, Petrom.

România, membră a Uniunii Europene, va aştepta aprobarea UE, înainte de emiterea garanţiilor, a anunţat Oltchim.

Oltchim avea la sfârşitul lui 2008 datorii pe termen lung de 637 milioa­ne lei (aproape 201 milioane de dolari). Potrivit datelor financiare preliminare publicate la sfârşitul anului 2008, Oltchim a înregistrat pierderi de 52,8 milioane euro, de două ori mai mari faţă de anul 2007.

În prezent, acţionariatul Oltchim este format din: Ministerul Economiei (cu 54,8% din acţiuni), PCC SE (12,15%) şi alţi acţionari, cu 33,03%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb