Omul providenţial

Propaganda şchioapă şi nătîngă a deceniilor de stalinism răscopt a devenit noua ideologie a oligarhiei care stăpîneşte la Kremlin în acest dadaist şi ucigaş început de secol XXI. De la ea aşteaptă Putin şi ai lui Salvarea Maicii Rusia, Lumina, Puterea şi Izbînda. Mobilizarea exemplară a "vînei sănătoase" a unui imaginar popor comunistoido-pravoslavnic în sprijinul elucubraţiilor paranoide care au fost transformate în politică de stat. Pe baza acestei ideologii se pregătesc zorii recent anunţatei neo-epoci a epurărilor de masă. Omul nou al vremurilor putiniene, "Cetăţeanul Rusovietic", sănătos din punct de vedere moral, patriot, iubitor necondiţionat al "Preaiubitului, genialului şi măreţului Conducător", trebuie separat şi ferit de influenţa negativă a scursurilor societăţii, de vînduţii occidentului, nepatrioţii, neiubitorii de conducători ai statului, de laşi şi trădători. Rezultatul? Rusia se rostogoleşte vertiginos spre fundul imensei gropi istorice pe care şi-a săpat-o singură. Mai precis, i-a săpat-o regimul Putin, nu fără sprijinul destul de larg al acelora dintre cetăţeni, deloc puţini, pentru care "revenirea la gloria sovietică" este nu doar un ideal de viaţă, ci Idealul însuşi al Istoriei pe care ar vrea-o cu tot dinadinsul rescrisă din temelii. De ei!

De cei care refuză vehement şi visceral statutul de pierzători ai post-comunismului, care îşi vor poziţiile de răsfăţaţi şi privilegiaţi ai unei alcătuiri sociale fără contur şi determinări precise, dominată însă de un regim politic pe care nu îl pot defini, altfel, decît printr-un nume: Vladimir Putin.

Înainte de a se crede el însuşi "omul providenţial" însă, Putin a fost pus de alţii pe un piedestal gigantic. Disproporţia dintre soclu şi statura personajului creează un ansamblu ridicol, doar că nimeni nu mai are ochi şi timp să îl sesizeze. Şi, fie vorba între noi, nici dorinţa! Pînă şi o bună parte dintre liderii "lumii libere" l-au măsurat pe necoptul, ţîfnosul şi megalomaniacul pseudo-ţarevici de la Kremlin cu etalonul soclului care-i fusese ridicat. Vă mai aduceţi aminte? Un anume G.W. Bush, Preşedinte în funcţie al SUA, l-a preţuit atît de tare încît, cu ocazia unei vizite oficiale în SUA, a lăsat protocolul de o parte şi l-a invitat la ranch-ul personal din Texas. Să îi poată citi în ochi valoarea, perspectiva. Să poată pipăi aluatul din care e făcut. Rezultatul a fost peste aşteptări! Bush a văzut în Putin omul pe care se putea baza. În viitor. Despre viitorul Americii era vorba, desigur! Despre Trump nu e cazul să mai spunem ceva! Omul îl laudă şi azi cu gura plină şi fără nici un fel de ruşine, de parcă i-ar fi cumnat de soră, ori frate de lapte. Şi, nu numai. Îşi mai aduce aminte cineva cînd, cîteştrei, Craii Măreţului Apus european se duceau la Moscova aliniaţi şi în pas de paradă, cu plocoanele celor mai bune oferte pentru colaborarea cu Rusia... viitorul de aur al Europei? Mai ştie cineva cuvintele cu care nimeni altul decît domnul Josep Borell, Înaltul reprezentat pentru Afaceri Externe şi Securitate al UE, certa guvernele mai sceptice din Europa în privinţa direcţiei principale de dezvoltare a UE - Rusia? O făcea nu la un taifas pe holurile de la Bruxelles, ci de la înaltele tribune ale instituţiei care îi dă şi azi salariu. "Obtuzitatea" unora faţă de perspectivele largi ale relaţiilor extinse şi atocuprinzătoare cu Rusia îl exasperase pe bietul om. Îşi mai aminteşte cineva? Nu cred, memoria este scurtă în cazuri ca acestea. Nu mai vorbesc despre conivenţele germane cu Putin şi regimul său. "Moştenirea Merkel" astăzi critic şi ultracritic reconsiderată la Berlin este aruncată în grabă peste bord. Iar, ca să nu rămînem fără bomboană pe colivă, să amintim prietenia la cataramă a unui fost cancelar al Germaniei, Gerhard Schroder, încă de cînd era în funcţie, cu fostul obscur kgbist de la Leipzig. După ce a părăsit Cancelaria Germaniei, la terminarea mandatului, a doua zi, (la propriu, nu la figurat!!!) Schroder a devenit angajat de lux al marelui concern Gazprom, de unde încasează şi azi nişte venituri... bunicele! Evident, zilele acestea, nu i-a venit în minte nimic care să semene măcar cu un ofilit reproş la adresa aventurii militare a lui Putin în Ucraina şi a crimelor pe care le comite în fiecare ceas al dezmăţului distructiv. Nu e treaba lui, se vede... nu intră în fişa postului!

Putin nu a mai aşteptat ca istoria să îl suie pe soclul pe care era de mult încredinţat că îl merită. I se cuvine! S-a căţărat el singur acolo. Pe un munte de cadavre şi milioane de destine sfărîmate. Poate că azi, unii încă îl consideră, sincer, un erou. Un mare om de stat. Un conducător care a avut curajul ca, pentru "un ideal măreţ" să treacă peste orice bariere, inclusiv cele ale dreptului internaţional şi păcii, peste siguranţa propriului popor. S-au mai văzut cazuri! De aceea, ştim deja, Rusia şi istoria ei vor avea un chenar negru la paginile care vor reţine faptele regimului Putin şi consecinţele lor pentru poporul rus. Cel autentic, nu cel inventat de propaganda putiniană. Chiar şi fără darul profeţiei, se vede ca lumina zilei, consecinţele dezatruoase pentru Rusia, interne şi internaţionale, se vor derula decenii de acum înainte. Istoria va consemna această guvernare ca una dintre cele mai ruinătoare din istoria modernă a unui stat şi a unei societăţi cu contribuţii esenţiale la cultura şi civilizaţia europeană, de care acum sunt rupte cu brutalitate şi criminală nepăsare, de dragul ambiţiilor de mărire ale unui Nano-poleon, care a uitat, dacă a ştiut vreodată, că marele Kutuzov a dat bătălia de la Borodino nu în Franţa, nici în Ucraina, ci pe pămîntul Rusiei, colea, în vecinătatea Moscovei.