OMV a semnat contracte de colaborare cu titlu obligatoriu cu Ophir Energy, companie independentă din domeniul energiei, listată la bursa din Londra, extinzându-şi prezenţa în Africa Subsahariană.
Gerhard Roiss, CEO OMV, a declarat: "Dezvoltarea activităţilor de explorare în regiunea Africii Subsahariene face parte din strategia OMV. Primul pas a fost deja realizat prin intrarea în Madagascar, urmat mai apoi de un nou proiect de explorare în Gabon. Aceste proiecte reprezintă punctul de plecare pentru dezvoltarea pe termen lung în această regiune".
Tranzacţia vizează o zonă de dezvoltare semnificativă în cadrul unei arii de explorare cu potenţial ridicat din zona extrateritorială a Gabonului, un important producător de petrol din Africa de Vest încă din anii 1960.
Jaap Huijskes, membru în Consiliul de Administraţie al OMV, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie, a afirmat: "Într-o primă etapă, OMV se va implica în dezvoltarea unei suprafeţe de explorare de peste 12.000 de km2 în patru blocuri şi va opera forarea a trei sonde în cursul anului 2014."
"Sondele de exploatare şi de prospecţiuni includ şi explorarea straturilor de sedimente saline. Mai mult, este planificată o campanie seismică 3D completă", potrivit sursei citate.
Tranzacţia se află în procesul de aprobare din partea Guvernului din Gabon şi a partenerilor consorţiului.