ONG-uri: Atac la libertatea de exprimare - insulta şi calomnia reincriminate

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 11 decembrie 2013

Patru organizaţii non-guvernamentale îi cer preşedintelui să nu promulge legea prin care, în "mod clandestin", au fost reintroduse în Codul Penal infracţiunile de insultă şi calomnie.

Cele patru ONG-uri amintesc că în anul 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracţiunilor de insultă şi calomnie. În anul 2007, Curtea Constituţională a decis că infracţiunile de insultă şi calomnie nu sunt abrogate, apoi, în anul 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că infracţiunile de insultă şi calomnie sunt abrogate, iar în anul 2013 Curtea Constituţională a decis din nou că infracţiunile de insultă şi calomnie nu sunt abrogate.

"Dezincriminarea insultei şi calomniei a adus statului român felicitări din partea OSCE şi a condus la creşterea rating-ului de ţară în clasamente internaţionale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere", se arată într-un comunicat de presă.

Un proiect de lege vechi din 2011 (Pl-x 680/2011) propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74/1. În condiţii cel putin suspecte, acest proiect de lege a fost radical schimbat cu o noapte înainte de a fi adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 decembrie 2013 (chiar de "Ziua drepturilor omului"), prin introducerea, pe lângă alte prevederi, a infracţiunilor de insultă şi calomnie.

"Această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coş zece ani de eforturi făcute de societate pentru dezincriminarea insultei şi calomniei. Ea elimină România din rândul democraţiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele pe care le spune", conform sursei citate.

"Pe de altă parte, din cauza grabei cu care s-a procedat la completarea şi modificarea Codului Penal, s-a ajuns la reintroducerea unui text desuet, în vădită contradicţie cu jurisprudenţa CEDO, şi anume articolul 207 proba verităţii. Prin acest articol i se impune celui care face o afirmaţie să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situaţii, în special când e vorba de investigaţii jurnalistice în cazuri complexe/dificile. Potrivit jurisprudenţei CEDO, cel care face o afirmaţie, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancţionat sub nicio formă dacă probează existenţa unei baze factuale rezonabile pentru afirmaţia sa", se mai arată în comunicat.

Cele patru ONG consideră că este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincriminează insulta şi calomnia, să fie scoase din Codul Penal, actuala formă a legii fiind o gravă agresiune la adresa libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare în general.

Cele patru organizaţii sunt: Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - APADOR-CH, ActiveWatch, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi Centrul pentru Jurnalism Independent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb