ONU deplânge situaţia migranţilor din Bosnia

A.B.
Internaţional / 5 ianuarie 2021

ONU deplânge situaţia migranţilor din Bosnia

Aproape 2.500 de migranţi sunt ţinuţi în condiţii mizere în Bosnia-Herţegovina, atrage atenţia ONU, conform DPA şi Agerpres.

Complicatele procese politice şi birocratice împiedică găsirea unei rezolvări a situaţiei acestui grup, a declarat marţi presei, la Geneva, Peter Van der Auweraert, şeful Biroului din Bosnia-Herţegovina al Organizaţiei pentru Migraţie a ONU.

Potrivit acestuia, migranţii trebuie să petreacă nopţile la temperaturi de sub zero grade Celsius sau în tabere inadecvate, fără apă, electricitate, toalete, duşuri şi încălzire.

Aproximativ 6.000 de migranţi se află în centrele de primire din ţară. Încercările de relocare a lor au eşuat până acum.

ONU şi organizaţiile umanitare le oferă oamenilor alimente, saci de dormit şi haine groase.

Armata este pe punctul de a ridica noi corturi pentru 900 de persoane într-o tabără de urgenţă la Lipa, la circa 25 de km sud-est de oraşul Bihac.

Cu toate acestea, instalarea lor acolo va fi posibilă abia în două-trei zile. A fost nevoie ca tabăra din Lipa să fie închisă înainte de Crăciun din cauza condiţiilor neigienice.

"Dar avem nevoie de soluţii şi pentru persoanele care trăiesc afară", a mai declarat Van der Auweraert.

Uniunea Europeană finanţează asistenţa umanitară, însă nicio ţară nu s-a oferit să primească migranţi până acum.

Duminică, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat că situaţia migranţilor din cantonul Una-Sana este "complet inacceptabilă".

Marea majoritatea a migranţilor (98%) sunt tineri, iar cei mai mulţi vin din Pakistan, Bangladesh, Afganistan, Algeria, Maroc şi Irak.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb