ONU: Procentul copiilor în rândul victimelor traficului de fiinţe umane este în creştere

G.U.
Miscellanea / 2 februarie 2021

Procentul copiilor în rândul victimelor traficului de fiinţe umane este în creştere

Procentul copiilor în rândul victimelor traficului de fiinţe umane a crescut de aproape trei ori în ultimii 15 ani, a transmis astăzi Biroul ONU pentru combaterea traficului de droguri şi a infracţionalităţii (UNODC), potrivit DPA, informează Agerpres.

Dintre cele 49.000 de victime care au fost detectate în 2018 în lume, o treime au fost minori, se arată într-un raport al acestei agenţii cu sediul la Viena.

Aceste date globale, cele mai recente disponibile, se bazează pe cazuri detectate şi raportate, care probabil sunt cu mult mai puţine decât numărul real, precizează UNODC.

Fetele sunt traficate în special pentru a fi exploatate sexual, iar băieţii, pentru muncă forţată, conform raportului. Documentul mai relevă că în ultimii 15 ani s-a înregistrat o creştere de aproape cinci ori a procentului băieţilor în rândul victimelor, notează sursa citată.

Cercetătoarea-şefă a UNODC, Angela Me, a declarat într-o conferinţă de presă că în unele culturi este acceptat ca minorii să fie trimişi să trăiască alături de rude sau prieteni de familie, care se pot dovedi traficanţi sau care îi exploatează pe copii.

Copiii din familiile sărace sunt mai vulnerabili la astfel de forme de exploatare, iar pandemia de COVID-19 ar putea înrăutăţi lucrurile, a atras atenţia UNODC.

"Milioane de femei, copii şi bărbaţi din întreaga lume nu au un loc de muncă, nu sunt la şcoală şi nu au sprijin social în această criză COVID-19 prelungită, astfel că au un risc mai mare de a deveni victime al traficului de fiinţe umane", a spus directoarea executivă a UNODC, Ghada Waly.

Ea a făcut apel la state să acţioneze pentru a-i opri pe infractori să profite de situaţia actuală.

Ţările din Africa de Vest, Asia de Sud, American Centrală şi Caraibe au raportat procente mai mari de copii victime ale traficului de fiinţe umane decât alte regiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb