ONU: Proiect de rezoluţie al Rusiei pentru desfiinţarea, în 2022, postului de Înalt Reprezentant pentru Bosnia

J.P.
Internaţional / 14 iulie 2021

Proiect de rezoluţie al Rusiei pentru desfiinţarea, în 2022, postului de Înalt Reprezentant pentru Bosnia

Rusia a remis marţi Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie prevăzând desfiinţarea, la 31 iulie 2022, funcţiei de Înalt Reprezentant Internaţional pentru Bosnia, precum şi a biroului său, pe care Occidentalii doresc să o menţină, potrivit unor surse diplomatice, notează agenţia France Presse, conform Agerpres.

Obţinut de AFP, acest text, redactat în comun cu China, afirmă "acordul (Consiliului de Securitate) cu desemnarea la 27 mai de către Consiliul de Implementare a Acordului de Pace a germanului Christian Schmidt ca Înalt Reprezentant în locul austriacului Valentin Inzko".

Proiectul precizează că "sprijină numirea Înaltului Reprezentant pentru Bosnia (...) până la 31 iulie 2022, cu închiderea Biroului Înaltului Reprezentant".

La sfârşitul lunii iunie, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de securitate asupra Bosniei, Rusia a indicat că "refuză categoric" numirea lui Christian Schmidt, fost ministru german al agriculturii (2014-2018). "Numele lui (Christian) Schmidt a apărut de nicăieri fără cea mai mică discuţie", a adăugat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia.

Statele Unite au replicat că această numire este o "chestiune încheiată" şi că ONU n-are nimic de a face cu procesul de desemnare a Înaltului Reprezentant, decisă de Consiliul de Implementare a Acordului de Pace din 1995, care este alcătuit din 55 de ţări.

Mandatul lui Christian Schmidt trebuie să înceapă la 1 august.

Valentin Inzko, criticat de mult timp de diplomaţia rusă care îl consideră părtinitor în dauna sârbilor bosniaci, a demisionat după 12 ani ca Înalt Reprezentant. Pentru această funcţie, mandatul este nelimitat.

Potrivit unui diplomat occidental sub protecţia anonimatului, proiectul de rezoluţie al Rusiei nu are alt scop decât "să submineze instituţia" reprezentată de Biroul Înaltului Reprezentant. "Nu este necesar ca Consiliul de Securitate să aprobe numirea" lui Christian Schmidt, a adăugat el.

Din partea misiunii diplomatice ruse la ONU nu a putut fi obţinut niciun comentariu, în special pentru a şti când intenţionează Moscova să solicite votul Consiliului de Securitate asupra proiectului său de rezoluţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb