"Operatorii de gaze să nu încerce să îşi rezolve interesele financiare prin inducerea fricii în spaţiul public"

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 noiembrie 2017

"Operatorii de gaze să nu încerce să îşi rezolve interesele financiare prin inducerea fricii în spaţiul public"

(Interviu cu deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, membru în Comisia de anchetă a activităţii ANRE)

"Văd că tot încercăm să punem beţe în roate celui mai mare şi strategic proiect al României, respectiv exploatările de gaze din Marea Neagră şi mă tot întreb cine are acest interes? "

"Poate că vom solicita o comisie de anchetă pentru tranzacţia FP-Electrica"

"Văd că una este retorica domnului Iancu şi alta este ceea ce scrie către OMV Petrom"

Conducerea PNL a decis, săptămâna trecută, elaborarea unei moţiuni simple împotriva ministrului Energiei Toma Petcu, care să radiografieze dezastrul neimaginabil care există în domeniul energiei, potrivit deputatului Virgil Popescu, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

Domnia sa ne-a explicat: "O să analizăm creşterile de preţ la carburanţi, la energie electrică, din ianuarie şi din august, majorările preţurilor la gaze naturale, creşterea extrem de mare a preţului la energia termică din această iarnă. De asemenea, vom avea în discuţie exploatările de gaze naturale din Marea Neagră, problemele din Valea Jiului, dar şi managementul din companiile din energie, unde statul este acţionar, devalizarea acestora prin distribuirea ca dividende a 90% din profit şi lăsarea lor fără fonduri de investiţii. Nu voi uita nici problema stocului de apă grea de la Drobeta Tr. Severin, problemă pe care ministrul Toma Petcu ne tot spune că o are în atenţie, dar nu finalizează soluţia."

Într-un interviu acordat ziarului BURSA, domnia sa ne-a explicat, pe larg, problemele pe care le vede în piaţa de energie şi gaze.

Reporter: Stimate domnule Virgil Popescu, cum apreciaţi declaraţiile făcute recent de unii distribuitori de gaze potrivit cărora, în condiţiile unei ierni grele, s-ar putea să nu avem cantităţi suficiente de gaze, fiind posibilă întreruperea furnizării cu gaze a unor consumatori industriali mari?

Virgil Popescu: Consider că este o afirmaţie gravă la care Guvernul PSD-ALDE trebuie să răspundă. În ceea ce mă priveşte, o privesc cu atenţie, prudenţă şi îngrijorare. Cu securitatea aprovizionării nu trebuie să ne jucăm. Este adevărat că în trecut am mai văzut anunţuri apocaliptice privind creşterea preţului gazelor naturale cu 40%, ceea ce nu este adevărat în momentul de faţă, şi mă gândesc ca şi această declaraţie să nu fie doar un boomerang aruncat pentru mărirea tarifelor de distribuţie şi de furnizare, care sunt reglementate de către ANRE.

Reporter: Dar cu preţurile la gaze ce se întâmplă?

Virgil Popescu: În timpul audierilor de săptămâna trecută din Comisia de anchetă ANRE, am consultat preţurile la gaze la Bursa olandeză, cea mai lichidă piaţă din Europa, şi acestea variau între 17,9 şi 18,3 euro, ceea ce înseamnă în jur de 80 de lei/Mwh.

În acelaşi timp, pe site-ul BRM, preţul de tranzacţionare la gaze era 76 de lei pentru primul trimestru al anului viitor. Prin comisie, operatorii erau speriaţi că preţul era acum câteva zile 105 lei.

Eu nu am crezut că acest preţ este real şi, de fapt, domnul care a anunţat a revenit, spunând că în acesta este inclus şi preţul de înmagazinare, ceea ce este altceva.

Consider că toţi operatorii trebuie să fie responsabili în declaraţii şi să nu încerce să-şi rezolve problemele companiilor pe care le reprezintă prin inducerea fricii în spaţiul public.

Să nu uităm că, în luna ianuarie a acestui an, au apărut câteva declaraţii iresponsabile ale ministrului Energiei şi ne-am trezit cu creşteri de preţuri la energia electrică. De aceea, nu aş vrea să ne trezim acum cu măriri halucinante de preţuri la gaze, din cauza unor declaraţii care, în opinia mea, nu au acoperire în momentul de faţă.

Reporter: Unii distribuitori spun că planul de urgenţă trebuie actualizat şi trebuie definiţi consumatorii care pot să fie întrerupţi, dacă va fi o lipsă de resurse.

Virgil Popescu: Evident că trebuie să existe un plan de urgenţă pentru situaţii extraordinare şi este treaba guvernului să-l actualizeze, dacă acesta este depăşit.

Noi, membrii Comsiei, cât şi ANRE, am spus furnizorilor că, prin lege, au obligaţia să asigure gaze pentru toţi consumatorii pe care îi au în portofoliu.

Aşa cum aţi văzut, noi am decis în Comisie să transmitem ANRE şi Consiliului Concurenţei să demareze o investigaţie pe piaţa de gaze. Este nevoie ca acest lucru să se întâmple rapid.

Reporter: Dar cum se formează preţul gazelor naturale?

Virgil Popescu: Preţul se formează, în prezent, în mod liber, pe bază de cerere şi ofertă. Pe lângă unii producători mici, sunt cei care contează de fapt, respectiv Romgaz şi OMV Petrom, care ofertează cantităţi de gaze pe pieţele centralizate sau prin contracte bilaterale.

În vară, furnizorii ar fi trebuit să achiziţioneze gaze pentru trimestrul al patrulea 2017 şi primul trimestru 2018. Dacă nu au făcut-o, atunci au o problemă. Trebuia să-şi asigure necesarul de gaze pentru că era responsabilitatea lor, nu să vină acum şi să ne spună că stocurile de gaze pe care le-au achiziţionat sau pe care le au în depozit nu asigură cantităţile necesare pentru iarnă.

Dacă eşti un furnizor de bună-credinţă şi ai un portofoliu de comenzi, atunci ai grijă să te asiguri cu contracte de achiziţie a gazelor. În ceea ce priveşte ANRE, instituţia trebuie să respecte legea şi metodologiile sale în relaţia cu toţi operatorii.

Cel mai mult, mă îngrijorează faptul că Ministerul Energiei este prea pasiv în toate aceste chestiuni. Se comportă de parcă nici nu există ca instituţie.

Reporter: Vedem că se prefigurează pentru această iarnă creşterea preţului la gaze naturale şi este ciudat că furnizorii, având în vedere experienţa lor, au susţinut în faţa Comisiei că nu pot face prognoze pentru iarnă.

Virgil Popescu: Părerea mea este că furnizorii au aşteptat să vadă ce se va întâmpla cu Ordonanţa 64, dacă va fi abrogată sau nu, dacă România va renunţa la exploatările de gaze din Marea Neagră, dacă vom renunţa la proiectul BRUA. În condiţiile în care nu s-a întâmplat nimic din toate acestea, ei s-au trezit descoperiţi, fără stocurile de gaze făcute, iar acum, când vor să cumpere pe ultima sută de metri, evident că preţul nu mai este ca în vară.

Văd că e o tendinţă în piaţă, tot timpul apar zvonuri alarmiste ca să crească preţurile. Mă întreb cine are interes să facă asta. Ori Guvernul este incompetent, respectiv Ministerul Energiei, ceea ce încep să cred din ce în ce mai mult, ori există interese peste Executiv pentru a crea panică şi România să aibă probleme în această iarnă.

Reporter: Legea spune ca distribuitorii şi furnizorii să asigure cantităţile de gaze pentru toţi consumatorii. Distribuitorii susţin, însă, că şi-au asigurat stocurile potrivit normelor ANRE.

Virgil Popescu: ANRE impune stocuri minimale, sub care furnizorii nu pot să funcţioneze.

Evident că legislaţia primară are întâietate întotdeauna în faţa legislaţiei secundare, deci ei trebuie să asigure gaze pentru toţi consumatorii.

Înţeleg că, în hotărârea de Guvern cu privire la asigurarea stocurilor de iarnă, dată recent de Guvern, nivelul stocurilor de gaze este puţin mai mic decât nivelul stocurilor de anul trecut.

Dacă este aşa, asta e o problemă. Înseamnă că guvernul nu a prognozat cum trebuie nivelul stocurilor, ceea ce reprezintă o gravă deficienţă la nivelul Ministerului Energiei.

Noi vom depune în această săptămână o moţiune de cenzură cu privire la activitatea Ministerului Energiei şi a ministrului Toma Petcu şi vom aborda în document şi problema stocurilor.

Guvernul va trebui să răspundă în faţa Parlamentului pentru că este treaba Ministerului Energiei să calculeze corect stocurile de gaze pentru a trece cu bine perioada de iarnă. De asemenea, mă preocupă foarte mult să creştem capacităţile de extracţie din depozite şi să trecem la ciclul alternativ extracţie-injecţie.

Epopeea Ordonanţei 64

Reporter: Există foarte multe discuţii legate de Ordonanţa 64. Am fost chiar ameninţaţi de Comisia Europeană cu privire la declanşarea procedurilor de infringement. Domnul Iulian Iancu susţine că, dacă exportăm gaze, atunci trebuie să ne asigurăm şi importul, că nu trebuie să punem în pericol securitatea energetică a ţării. Care este opinia dumneavoastră cu privire la OUG 64?

Virgil Popescu: Libera circulaţie a fluxurilor de bunuri şi mărfuri este un principiu de bază al Tratatului UE. Am putea importa gaze prin interconectorul cu Bulgaria, luând gaze din Azerbaidjan, prin conducta TAP/TANAP.

România se află în top trei ţări producătoare de gaze naturale din Europa.

Noi nu putem să exportăm în momentul de faţă, deoarece interconectările cu Ungaria, Bulgaria, Moldova şi Ucraina nu ne permit acest lucru. Putem doar să importăm din Ungaria, deoarece presiunea în România este mai mică decât cea din Ungaria.

Problema exportului nu prea există până nu se termină proiectul BRUA, cel puţin faza 1, care este preconizată să se finalizeze în 2019.

Prima fază ar însemna o capacitate de export de circa 1 miliard mc/anual.

Când se va termina faza a doua BRUA, în jurul anului 2021, putem vorbi de circa 4 miliarde mc/anual de gaze.

În momentul de faţă, consumul de gaze al României este de vreo 11 miliarde mc. Dacă sunt demarate exploatările de gaze din Marea Neagră, atunci producţia va creşte. În acest fel, se va acoperi şi necesarul total al României care în momentul de faţă, în lunile de iarnă, nu este acoperit şi va rămâne şi un surplus de gaze care, dacă nu poate fi consumat pe piaţa românească, evident că va trebui să îşi caute un cumpărător, în UE sau Republica Moldova.

În altă ordine de idei, producţia de gaze onshore (n.r. pe pământ) în România este în descreştere, pentru că avem exploatări vechi.

Dacă nu luăm măsuri şi dacă nu pornim acele exploatări offshore (n.r. pe mare), în câţiva ani, producţia va scădea natural întrucât rezervele se consumă, din ce în ce mai mult şi noi vom fi din ce în ce mai dependenţi de gaze de import, respectiv cum suntem acum de gazele ruseşti.

Eu cred că, practic, este în interesul naţional, de securitate energetică, să dăm drumul exploatărilor de gaze din Marea Neagră.

Comisia Europeană a pornit, anul trecut, o procedură de infringement împotriva României, pentru că suntem suspectaţi că, în mod intenţionat, noi blocăm fluxurile de gaze, că la interconectarea cu Ungaria presiunea din România este mai mică decât presiunea pe zona ungurească şi gazul nu se poate duce înspre UE. E nevoie să explicăm Comisiei că este o problemă de timp şi de investiţii.

Reporter: Deci nu trebuie să ne temem de exportul de gaze în UE?

Virgil Popescu: În UE nici nu există noţiunea de export. Tot timpul se vorbeşte de schimb intra-comunitar. În cele ce urmează vă voi arăta că nu prea avem de ce să ne temem de exportul de gaze.

Preţurile la gaze nu sunt diferite în România, faţă de alte ţări UE, în prezent fiind de circa 17-18 euro (18,5 în Austria, 18,3 Olanda). Dacă un producător vrea să ia gaze din România şi să le vândă în altă ţară, el trebuie să mai achite şi tariful de transport care este în jur de 3,5 euro până în Austria.

Deci, ca să poţi fii rentabil şi să vinzi gaze pe piaţa europeană trebuie ca preţul din România să fie undeva la 15 euro.

Or, preţ de 15 euro cred că e imposibil să mai avem pe piaţa românească iarna. Asta va putea acţiona şi invers, în sensul scăderii preţului la gaz în România. E clar că gazele nu se vor duce decât în surplus la export. În 2014 s-a semnat un acord Exxon, Petrom şi Transgaz conform căruia gazele din Marea Neagră intră în sistemul de transport românesc şi gazele vor fi disponibile consumatorilor români.

Dacă noi, liberalii, am fi la guvernare, ne-am concentra pe o politică rapidă de stimulare a investiţiilor în zona de prelucrare a gazului, de creare a unei industrii de valoare adăugată folosind gazele, respectiv producere de energie electrică, producere de energie termică, producere de îngrăşăminte, chimie, petrochimie.

În acest fel, ne asigurăm ca marea majoritate a gazului pe care-l extragem din România să-l prelucrăm în ţară.

Mi se pare o falsă problemă că se spune că jumătate din producţia României va merge la export când vor începe exploatările de gaze din Marea Neagră.

Pe de altă parte, România a aderat la UE, suntem o piaţă liberă. Nu putem să ne opunem la schimburile intra-comunitare.

Reporter: Se face proiectul din Marea Neagră?

Virgil Popescu: Nu vreau să acuz pe nimeni de rea credinţă, dar mi se pare că lucrurile astea sunt concertate în ultima perioadă, exact când la sfârşitul anului va fi o licitaţie pentru rezervarea capacităţii de interconectare BRUA pe relaţia România-Ungaria.

Dacă americanii de la Exxon, împreună cu Petrom, care vor să scoată gazele din Marea Neagră, nu participă la licitaţie, atunci cine credeţi că o să cumpere capacitatea de interconectare? Să nu ne trezim că va fi Gazprom! ªi atunci chiar că vom fi dependenţi de gazele ruseşti.

Văd că tot încercăm să punem beţe în roate celui mai mare şi strategic proiect al României, respectiv exploatările de gaze din Marea Neagră şi mă tot întreb cine are acest interes?

Reporter: Cum apreciaţi declaraţiile domnului Iulian Iancu că Gazprom şi OMV vor să mute tranzacţiile cu gaze în Austria?

În acelaşi timp, mulţi îl acuză pe domnul Iancu că ar fi prietenul ruşilor de la Gazprom... Chiar el a spus că s-a săturat să tot fie făcut KGB-ist, pentru că spune lucrurilor pe faţă.

Virgil Popescu: Nu am nici un fel de date în legătură cu aceste lucruri şi nu îmi place deloc să speculez în chestiuni pe care nu le cunosc. Am convingerea ca România poate să devină un jucător regional în domeniul gazelor naturale, poate chiar un hub. Trebuie însă să ne ocupăm de acest lucru serios. Guvernul actual nu pare în stare decât să facă numiri dubioase prin companii.

Reporter: Cum comentaţi acuzaţiile domnului Iancu referitoare la manipularea preţului la energia electrică în acest an de către OMV Petrom?

Virgil Popescu: Nu mi-a placut că s-a grabit cu concluzia înaintea analizei.

Văd, de asemenea, că una este retorica domnului Iancu şi alta e ceea ce scrie. Oficialilor OMV Petrom le-a transmis nişte întrebări destul de «soft».

Aştept şi eu să văd răspunsurile.

Eu aş îndemna la mai multă prudenţă, pentru că vorbim de companii listate la Bursă, care sunt foarte sensibile şi nu am vrea să fim acuzaţi că am manipulat Bursa aruncând pe piaţă zvonuri si date insuficient analizate.

Analiză ANRE şi CC pe investiţiile în energia electrică

Reporter: În Comisia de anchetă a ANRE s-a discutat şi despre investiţiile în energia electrică.

Virgil Popescu: Sunt lucruri foarte interesante în această zonă şi să ştiţi că şi eu, cand eram întreprinzător privat, le-am păţit pe pielea mea.

Orice consumator de energie electrică, dacă vrea să se racordeze în reţea cu o investiţie nouă sau deja existentă, operatorul de distribuţie te pune să plăteşti o taxă de racordare care include tot ce înseamnă acest proces: transformator, contor, cabluri etc.

Practic, tu cumperi această racordare, dar factura nu este pe numele tău, ci achiţi doar o taxă.

Practic, toate activele acestea merg la distribuitori, la cel care deţine reţeaua.

Sunt foarte curios să văd dacă nu cumva o parte din investiţiile care trebuiau să se realizeze conform contractelor de privatizare nu au fost făcute cu banii oamenilor care s-au racordat la reţea. Ceea ce nu este normal.

Oare nu cumva acele active au fost recunoscute de către ANRE ca tarif şi să ne trezim că le mai plătim o dată?

Asta vrem să aflăm prin analiza pe care am cerut-o ANRE şi Consiliului Concurenţei.

Nu este normal ca operatorii de distribuţie de energie electrică să beneficieze de banii consuamtorilor şi, practic, să-şi însuşească pe nedrept acele active. Aştept date care să confirme sau infirme aceste lucruri.

"Electrica nu este o companie de investiţie, dar văd că face plasamente financiare"

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la recenta tranzacţie dintre Electrica şi FP prin care s-au vândut pariticipaţiile FP la filialele Electrica pentru circa 752 milioane de lei?

Virgil Popescu: Electrica deţinea pachete majoritare de aproximativ 80% la toate filialele de distribuţie, iar FP avea diferenţa, circa 20-22%. În momentul când tu eşti acţionar cu 80%, mi se pare ciudat să vrei să cumperi părţile celuilalt de 20%, în condiţiile în care nu te deranjează respectivul cu nimic, eventual te mai trage de mânecă atunci când vrei să faci o prostie.

Dar dacă tu cumperi cu 752 de milioane de lei, în condiţiile în care în anii trecuţi oferta putea fi mai mică, îmi pun întrebarea ce interes are Electrica - o companie de energie - să facă un plasament financiar ?

Electrica nu este o companie de investiţie, dar văd că face un plasament financiar, plasându-şi banii ca să ia şi dividendele aferente celor 20% cât are FP.

Iar companiile acestea nu sunt listate la Bursă, nu putem spune că joacă după nişte reguli transparente.

Eu l-am întrebat pe domnul Cătălin Stancu, director general al Electrica, de ce nu a ales să majoreze capitalul social cu mai puţini bani, aceştia rămâneau în societate, iar FP, dacă venea cu banii similari în cote aferente de 20%, sucursala respectivă avea şi mai mulţi bani de investiţii. Dacă FP nu venea cu banii, atunci participaţia scădea sub 3-5 % şi nu mai deranja pe nimeni.

Era şi o rentabilitate mult mai mare, banii rămâneau în companie şi puteau să se facă şi investiţii.

Dânsul mi-a dat un răspuns pe care eu, ca manager, nu l-aş fi dat, afirmând că a fost mai bună tranzacţia directă, pentru că, altfel, FP l-ar fi dat în judecată. Să faci majorare de capital este un drept legal pe care îl ai ca acţionar.

Mie mi se pare că suma pentru care Electrica a achiziţionat participaţiile în filiale este nejustificat de mare, în condiţiile în care Electrica avea poziţie majoritară în toate sucursalele respective.

Poate că vom solicita o comisie de anchetă pentru această tranzacţie. Electrica a promis la listare că va investi în reţele şi achiziţii de alte companii. De ce nu a făcut acest lucru? Trebuie să găsim un raspuns. Sper să discutăm şi la moţiune despre toate aceste lucruri.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. strategie corecta inseamna sa consumi cit mai mult importind gaze cita vreme sint la preturi rezonabile conservind cit mai mult din resursele interne , exporturilr cu desavirsire interzise , nici vorba de BRIUA sau alte asemenea aberatii,, statul stapinul 100% a tot ce inseamna resurse ,exploatare, distributie ,preturile tinute in friu chiar prin rationalizare daca e cazul

    Interviul este aservit intereselor straine.Gazele Romaniei din Marea Neagra trebuiesc tranzactionate la Bucuresti. Gargara ieftina de parlamentar.

    ....Totul e frumos si ROZ ..prezentat ....dar...dar. ce facem ca iarna este la usa. ???

    Nu suntem pregatiti cu nimic...nici BRUA...nici interconectari....asa ca de moment sustin in totalitate OUG 64....aceasta pentru a veni in sprijinul nostru a consumatorilor. 

    As vrea sa-i spun ceva d-lui Virgil Popescu referitor la faptul ca intr-un fel a bagatelizat acel "zvon" din ani precedenti ca pretul la gaze ar putea avea o crestere de peste 40% 

    Sa nu uitam ca doar acea conjuncura internationala cand barilul de petrol si implicit gazele a scazut vertiginos de la peste 100 $/baril a aju7ns sub 30 $/baril a facut sa se stabilizeze preturile.In acea vreme importam de la Gazprom gaze la 400 $/1000 mc. Asa ca ......mai lento....Noi ca tara, din nefericire nu am facut nimic in ceea ce priveste straregia energetica...de 28 de ani ne tot mocaim...cu hau haul stam bine ...cu relizarile stam prost.

    Este foarte corect si documentat ce spune! Este clar ca PSD prin Iulian Iancu face jocul Gazprom!

    1. Si la BVB a fost la fel, sa-i lasam pe intermediari sa mai usor pe piata, sa listam la Londra, sa facem MM, sa face aia, ... samd.. Efectul piata de aici moare iar tranzactiilese raporteaza pe afara si aici nu este decat seceta ! Asa se va intampla si cu gaze odata iesite din tara. Trebuiesc tranzactionate in Romania . Bursa Romana de Energie !

      .....Fii mai explicita !! prin ce consideri ca face jocul Gazpromului ???

    Problema dlui Iancu este aceea ca actioneaza in baza unor interese private in conexiune cu interesele rusilor.Este vorba de seful direct al lui Iancu, dl Comanescu acest frontmem al lui Vantu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb