OPINIE EY ROMÂNIA: Companiile vor fi obligate să declare în mod public unde plătesc impozite

Companiile vor fi obligate să declare în mod public locul unde îşi realizează profiturile şi plătesc impozitul, se arată într-o analiză semnată de Adrian Rus, liderul Departamentului de Preţuri de Transfer, EY România.

Măsura a trecut zilele acestea de Consiliul Uniunii Europene şi este o concretizare a unei propuneri de directivă ce data din 2016, menită să crească transparenţa şi să determine dacă multinaţionalele achită taxele potrivite în fiecare jurisdicţie unde îşi desfăşoară activitatea. Şi până acum acestea erau obligate să raporteze ce profituri realizează şi unde, doar că, excepţie făcând cele din SUA, declaraţiile lor nu erau publice.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arăta în august 2021, în cel mai recent studiu al său bazat pe datele furnizate chiar de multinaţionalele din 38 de jurisdicţii, că încă există riscul realizării unor transferuri de profit către paradisuri fiscale şi de micşorare a impozitelor plătite în ţările unde îşi desfăşoară efectiv activitatea. Există, aşadar, un motiv în plus ca, până la presiunea declaraţiilor publice, autorităţile fiscale să ţintească preţurile de transfer pentru creşterea colectării de impozit pe profit, inclusiv în România.

Concret, măsura care a întrunit acordul Consiliului, stabileşte că toate multinaţionalele sau companiile independente cu un venit total consolidat de peste 750 milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciţii financiare consecutive, indiferent dacă îşi au sediul în UE sau în afara acesteia (dar operează în UE), trebuie să dezvăluie în mod public informaţii privind impozitul pe profit plătit în diverse jurisdicţii. Textual, propunerea de directivă obligă la declararea impozitului pe profit plătit în fiecare stat membru sau într-o ţară terţă aflată într-o jurisdicţie necooperantă. O astfel de raportare va avea loc prin intermediul unui formular comun al UE şi în formate electronice care pot fi citite automat, potrivit analizei.

Dar, odată adoptată, statele membre UE vor avea 18 luni pentru a transpune directiva în legislaţia naţională, iar primul an financiar de raportare a informaţiilor va fi cel ce începe la sau după un an după termenul de transpunere. Raportarea va avea loc în termen de 12 luni de la data bilanţului pentru anul financiar în discuţie sau chiar mai repede, dacă statele membre vor alege o transpunere şi un termen de raportare mai rapid.

"De ce este nevoie de declaraţii publice? Pentru a pune presiune asupra multinaţionalelor prin prisma agendei UE care are în top transparenţa fiscală. Chiar un oficial european acuza că, prin evitarea plăţii impozitului pe profit şi planificare fiscală agresivă, marile companii multinaţionale privează ţările europene de peste 50 de miliarde de euro pe an. Ori, mai ales în condiţiile crizei economice declanşate de pandemie, orice sursă de venit trebuie exploatată cât mai bine de autorităţi", precizează analistul EY.

Datele analizate de raportul OCDE sunt furnizate chiar de multinaţionalele din 38 de jurisdicţii în cadrul unei acţiuni de transparenţă impusă de Organizaţie - raportarea ţară cu ţară (CbCR) - şi vorbesc despre existenţa unor diferenţe semnificative între locul raportării profiturilor şi cel în care se desfăşoară activităţile economice. Şi asta se poate vedea, spre exemplu, din cifre şi procente: jurisdicţiilor cu venituri medii şi mari le corespunde o parte mai mare din totalul de angajaţi (32%, respectiv 38%), din activele corporale totale (respectiv 38% şi 16%), precum şi din profituri (34%, respectiv 13%). De cealaltă parte, în hub-urile de investiţii, unde impozitele sunt la un nivel redus, multinaţionalele raportează o parte relativ mare de profituri (26%), dar un număr mic de angajaţi (3%) şi de active corporale deţinute (14%). Cu alte cuvinte, aceste diferenţe pot fi mărturii ale transferurilor de profituri în acele jurisdicţii cu impozite pe profit mai mici şi o erodare a bazei impozitelor plătite în ţările unde îşi derulează efectiv activitatea.

Şi veniturile per angajat tind să fie mai mari acolo unde cotele de impozit pe profit sunt zero, precum în hub-urile de investiţii. Mediana valorilor de venituri per angajat în ţările cu o cotă de zero impozit pe profit, spre exemplu, este aproape 2,6 milioane de dolari, comparativ cu doar 320.000 de dolari pentru jurisdicţiile unde cota de impozit pe profit este mai mică de 20% (cum este cazul României) sau chiar 285.000 de dolari pentru acele jurisdicţii care taxează cu peste 20% impozitul pe profit. Desigur, aceste informaţii pot reflecta diferenţe în intensitatea capitalurilor şi în productivitatea muncii, dar ar putea fi, de asemenea, un indicator al erodării bazei de impunere şi transferul profiturilor.