OPINII  "Tot aurul din lume încape într-un cub cu latura de 20 metri"

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 august 2020

Chiar îmi era dor să aud din nou constatarea asta. Cumva, când aurul atinge un nou maxim istoric, la o cifră cât mai rotundă, cei 20 de metri par surprinzător de mici. Acum vreo 20 de ani când preţul aurului era 300 şi ceva de dolari uncia cei 20 de metri păreau kilometrici. Imediat după criza financiară din 2009, cineva ne explică doct cum se pierde mare parte din argintul folosit în industrie, deci era justificat un preţ de 50 de dolari/uncia. Apoi am uitat că se pierde atâta argint când economia şi bursele şi-au revenit, iar preţul argintului a intrat sub 15 dolari.

V-aţi dat seama probabil că opinia de faţă se datorează aurului care a trecut de 2.000 dolari/uncia. Ocazie cu care cei care sunt implicaţi în industria conexă, producători, vânzători de monede, etc au apărut cu păreri apocaliptice şi noi praguri-ţintă fanteziste. Eu zic că e mai degrabă timpul să vă vindeţi aurul de investiţie cumpărat de la bănci prin 2010. Se poate face ceva profit, n-ar fi de ignorat ocazia. Mă gândesc la faptul că aurul sub formă de monede oricum se ia cu primă şi se răscumpără cu discount, nu sunt multe ocaziile în care cineva ar putea face profit. Pe ce mă bazez?

În 2011, când aurul atinsese 1900 dolari uncia şi era mare exuberanţă (vine hiperinflaţia, să ne protejăm economiile!) nu existau prea multe alternative. Acum există o droaie de criptomonede pe care cineva s-ar putea refugia renunţând la banii clasici (nu că ar fi cel mai înţelept lucru...). Aurul ar mai fi tentant doar într-o ipotetică revenire la standarul aur. Dar într-o lume obişnuită să trăiască pe datorie şi pe dilatarea masei monetare acest scenariu nu ţine. Când om avea spor negativ al populaţiei globale poate mai discutăm despre asta....

De ce a explodat atunci preţul aurului? În primul rând, pentru că a scăzut şi preţul dolarului. E greu să ai şi moneda puternică şi mii de miliarde făcute din tipar când economia îţi cade în cap. Şi valută de rezervă şi creditor al lumii nu prea merge. Scăderea puterii de cumpărare a dolarului se vede şi în preţul activelor, mai ales a celor antagonice (valută verde vs metale preţioase, crupto, petrol). În al doilea rând, cum ne-am obişnuit, miile de miliarde care ies duduind de pe porţile băncilor centrale fac o mică haltă pe piaţa de capital şi mai umflă câte o bulă. Acţiunile se umflă mai greu acum că au raportări proaste economiile, bitcoinul tocmai ce îşi sparse bula, petrolul se reface după meciul Rusia-Arabia Saudită plus blocada Iranului şi lockdownul global, aşa că de ce nu aurul din nou? Cine mai ştie ce se întâmpla acum 10 ani? Încrederea se pierde uşor şi se recâştiga uşor în pieţele fiananciare cum spunea Adrian Vasilescu după prăbuşirea FNI.

Aşa că, reiau îndemnul. Poate mai are bunica nişte ducaţi, poate mai aveţi nişte vulturaşi americani de la precedenta criză. Se face profit cu ei acum, de ce să vă pară rău mai târziu? Iar dacă tot credeţi că banul clasic şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul poate băgaţi hârtiile alea în ceva productiv care să vă dea nişte dividende că aurul nu plăteşte dobândă. Poate în acţiuni la companii care produc şi nu speculează, poate într-o afacere, inclusiv într-una din domeniul agricol - că aici ar fi adevărata independenţă fiananciară.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vai de articolul asta.

    Aurul creste pentru ca este legat financiar de ciclul creditului in instrumentele financiare. 

    Aurul este decolateralizator al creditelor toxice, nu are treaba speculatia individoala; colateralele si derivatele din sistem sunt mult mai exponentiale ca pondere procentuala fata de puterea individuala de a aspecula metalul. 

    Aurul are rol de joc, de schimb, absorbtie inflatie si deflatie la active si colaterale; ca in acest joc sunt prinsi si prosti ce cumpara si nu stiu cand sa vanda si ce sa cumpere la schimb e partea a doua. 

    Aurul are ciclu de crestere si descrestere de cand exista pe pamant forma de tranzactionare pe credit - debit. 

    Banca centrala directioneaza prin comerciala si et institutii financiare sa vanda aurul ca sa absoarba nominalele, nominalele sunt spalate in siste fie in tehnica deflatoare fie in tehnica inflatoare in raport cu activele circulate in piata. 

    Cristian Dogarul daca nu crezi vezi istoricul la activele financiare in raport de pret valoare cu aur, nominale, ective. O sa vezi ca exista mereu o balansare, un schimb continu al valorilor in piata, pe un trend de 100 de ani.

    Multi de la bursa ro gandesc, analizea, si investes liniar. 

    Exista relatii de cauza - efect, abilitatea investitorului este de a intelege aceste relatii cum se propaga in piata in etc active. 

    Pfff.

    Haideti, dl.Dogaru, sunteti in stare de mai mult. Da, e opinia dvs., din pacate e gresita. 

    La aproape fiecare propozitie v-asi putea da o contrareplica. 

    Odata ca aurul a crescut si in alte valute, deci cresterea nu se datoreaza exclusiv scaderii dolarului. 

    Si doi la mana, se poate cumpara aur de la firme specializate (nu numai de la banci la suprapret) si vandut inapoi tot la ei...desguri mult mai avantajos ca la banci. 

    Aurul mai are de crescut pt ca: 

    1. Dupa atatea printari de bani doar acum incepe sa se arate si inflatia, care va creste pretul la Au 

    2. Inca nu au iesit toti din obligatiuni cu rate minus ca sa intre in Au 

    3. Investitorii mici abia acum incep sa aude vestile despre aur si de acum inainte se vor arunca cu ambele picioare in el, exact ca la Tesla si Bitcoin 

    4. se vor mai printa bani pt ca vom mai avea nevoie de stimule 

    Toate aceste argumente ar indica ca aurul de-abia acum incepe sa urce.

    Desigur, va veni un punct cand va fi considerat supraapreciat...dar mai avem pana acolo. 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb