OPINII BNR ar vrea să opereze Guvernul pe creier ca să gândească cum i se dictează

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 ianuarie 2019

Înainte de a discuta despre strategii de contracarare ale deprecierii leului şi explicaţiile BNR privind presiunile pe acesta, să încercăm să răspundem la întrebarea "cu ce ne confruntăm în prezent, o speculaţie pe leu sau o ieşire precipitată a investitorilor?". Eu înclin spre speculaţie, pentru că observ cât de atent a fost pregătit momentul. Tot soiul de declaraţii ale analiştilor privind deprecierea leului încă de la începutul anului, culminând cu "euro la 5 lei" văzut de la Londra, plus editoriale prin ziarele de specialitate în acelaşi sens. Declaraţii ofuscate ale băncilor după celebra Ordonanţă cu impozitul pe active, isonul pe care l-a ţinut BNR băncilor etc. Suplimentar, apogeul mişcării ascendente a leului din această perioadă a fost gândit să se declanşeze înainte de ziua nelucrătoare din 24 ianurie, când BNR nu putea interveni pe piaţa internă, iar cotaţiile rămâneau suspendate pe pieţele internaţionale la nivele apreciate. De ce nu mizez pe o retragere dezordonată a investitorilor? Păi, ce s-a schimbat în parametri macro din decembrie şi până acum? Anul 2018 a fost o oază de stabilitate pentru euro-leu şi brusc din ianuarie descoperim dezastrul? Nu cred că un impozit de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie şi impozitarea băncilor în funcţie de active ar clinti prea uşor investitorii, mai ales că respectivele impozite ar putea fi transferate relativ uşor clienţilor/consumatorilor.

Am considerăm deci că avem parte de o speculaţie derulată prin aceleaşi bănci cu orgoliul rănit. Cei care sunt la butoane în acest moment mizează pe faptul că BNR nu va creşte dobânzile şi, foarte important, că nici nu va vinde masiv valută, astfel încât descărcarea să se facă pe românii panicaţi sau operatorii din comerţul exterior care au nevoie de valută. Că BNR nu va umbla la dobânda de politică monetară uşor, mai ales că inflaţia e în scădere momentan, este evident. De ce erau însă siguri speculatorii că BNR nu va vinde nici valută? Să vedem declaraţia lui Adrian Vasilescu, consultant de strategie în BNR, de sâmbătă. "Ei bine, dacă Banca Naţională ar scoate prea multă valută în zilele astea când piaţa internaţională face presiune peste piaţa internă, ce s-ar întâmpla? Valută ar fi în exces, leii investitorilor de pe piaţă ar fi în deficit, dobânzile ar urca, ROBOR s-ar duce peste 5 sau peste 6 sau peste 7%....Intervenţia pe piaţa valutară este ca o operaţie pe creier. Nu poţi să operezi pe creier fără să te gândeşti la consecinţe".

Acum, veţi observa probabil lipsa de logică, cel puţin în lipsa unor alte elemente ajutătoare ale raţionamentului. Cum adică, vinzi valută şi leii care se înmulţesc brusc ar trebui remuneraţi mai bine? De când un exces al ofertei duce la o supralicitare a cererii? BNR s-a limitat în aceste zilele să scoată leii din piaţă, generând o creştere a dobânzilor la o zi şi aşteptând ca în acest fel speculatorii (care plătesc diferenţialul de dobândă leu-valută) să fie descurajaţi doar prin costurile mai mari ale operaţiunilor derulate. Normal ar fi fost, din punctul meu de vedere, ca extragerea leilor din piaţă să se facă în paralel cu vânzări de valută astfel încât speculatorii să fie loviţi şi pe partea de costuri şi pe cea a profitului potenţial (se reducea ecartul dintre preţul de vânzare a leilor la momentul demarării speculaţiei şi punctul în care se pot închide răscumpărându-i). BNR a ales să acţioneze doar pe partea costurilor pentru speculatori (implicit, urcarea dobânzilor la o zi se răsfrânge şi asupra ROBOR la 3 luni care s-a apreciat la rândul său chiar dacă mult mai puţin), oferindu-i spre contemplare Guvernului un mix otrăvit compus din dobânzi mai mari şi curs echilibrat la nivele superioare anului 2018. Ca o operaţie pe creier, vorba domnului Vasilescu. Şi, ca un chirurg infailibil, Isărescu nici nu poate fi acuzat (deocamdată) de malpraxis de organele statului. Ba chiar speră la un nou mandat, chiar dacă pacientul (Guvernul) nu supravieţuieşte. Cade acesta, vine altul, are balta peşte.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Adrian Vasilescu a spus " Valută ar fi în exces, leii investitorilor de pe piaţă ar fi în deficit, dobânzile ar urca, ROBOR s-ar duce peste 5 sau peste 6 sau peste 7%...."

    Rationament corect al d-lui Vasilescu, BNR vinde EUR din rezerva, cumpara RON, ramin mai putini RON in piata, daca ai nevoie de ei ii imprumuti mai scump. Asta am inteles.  

    Cristian Dogaru zice "Acum, veţi observa probabil lipsa de logică, cel puţin în lipsa unor alte elemente ajutătoare ale raţionamentului. Cum adică, vinzi valută şi leii care se înmulţesc brusc ar trebui remuneraţi mai bine? " Aici iti scapa ceva: cind vinzi valuta si cumperi leii, volumul leilor din piata scade nu creste. nu se inmultesc. 

    Nu mai bine mai bine scrii inca un articol? ceva mai cu sens? altfel sa o dai pe traderul jmeker care atrage leii din piata cu depozite O/N la dobinda mai mare si in acelasi timp vinde EUR pentru a creste presiunea pe curs si disperarea pe cei de partea opusa a mesei esti bun. doar ca in acel moment esti cu ambele pistoale pe masa, si implicit descoperit. mai intreaba, mai invata, cu atitudinea ta nu te impui nici macar la o masa de texas holdem pe funny money. hai sictir

    1. Mai nea anonimule

      1. Daca BNR cumpara valuta atunci baga Lei in piata ( c doar no sa dea dolari pe ei) astfel nr de Lei creste si nu scade dupa logica matale . Mai multi Lei in piata presupune o dobanda mai mica pt ei.

      Hai Pa ! Cum zice un amic.  

      cum sa cumpere valuta BNR? N-ai inteles nimic, stai jos.

      Ca sa scada cursul, BNR vinde valuta, deci cumpara lei 

      bre florineeeee, dar tu esti prost raaaaaau ma.

    Haideti sa revenim la cauzele fundamentale. O tara care consuma mai mult decat produce si foloseste tratamente paleative precum fondurile europene si remiterile romanilor ce lucreaza in strainatate. Un deficit cronic si in continua crestere a balantei comerciale. Un stat supradimensionat in toate compartimentele sale

    fata de posibilitatile economiei. Politica populista de a risipi " cu 2 maini" fondurile existente. Lipsa unei politici fiscal responsabile. si multe altele. 

    Dogarule ai inceput sa bati campii; mai ales in privinta consecintelor OUG 114

    Șefimea BNR a făcut multe nereguli și le este cam teamă trebuiau luați de mult la întrebări și trebuie să răspundă în fața legi.

    1. BNR raspunde zilnic in fata legii. chiar mai multor legi. In fata legilor pietei

    Nimeni nu este mai presus de lege, așa că și cei din BNR trebuie să răspundă pentru faptele sale.

    1. ... incep sa cred ca postacii PSD sunt alesi personal de d-na Dancila.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb