OPINII Care e cea mai bună strategie pentru darea în plată?

Apar scenarii tot mai sumbre cu bancherii ce s-ar pregăti să vândă alte portofolii de credite ipotecare cu discounturi mari, doar pentru a nu risca să se trezească cu munţi de case înapoiate de clienţii supraîndatoraţi şi noi provizioane la uşă. Evident, odată vândute portofoliile în cauză, băncile vor începe să-şi refacă pierderile pe seama clienţilor rămaşi şi deponenţilor, argument ultra-folosit, de altfel, în perioada dezbaterilor legii dării în plată în Parlament. Lăsând la o parte faptul că scenariul de mai sus vine din aceeaşi zonă de unde se lansa "dezvălurirea" creditelor avocatului Gheorghe Piperea şi fratelui deputatului Daniel Zamfir (iniţiatorii legii dării în plată), să vedem de ce nu stă în picioare şi care ar fi strategia optimă pentru debitori.

Băncile au vândut deja masiv portofolii de credite cu probleme, iar împrumuturile rămase nu se confruntă cu vicii de acelaşi calibru. Cu alte cuvinte, marii restanţieri au fost înstrăinaţi, iar pentru actualii debitori, cu întârzieri mici sau cu potenţial de a renunţa la case din cauza diferenţei mari între valoarea actuală de piaţă şi soldul împrumutului, există în prima instanţă varianta negocierii.

Pe site-ul riscograma.ro ("Cum să dai în plată") se recomandă celor interesaţi de aplicarea legii nici să nu pronunţe acest lucru în faţa băncii. Ci doar să întârzie sistematic la plata ratelor, cu scuza că nu mai fac faţă raportului rată/venituri, bătând şaua ca să priceapă banca ce va urma dacă nu se face repede o ofertă de reducere a poverii lunare, fie prin micşorarea dobânzii, fie prin reducerea soldului. Asta în ideea că cei care nu vor neapărat să părăsească locuinţa, dar ar dori să obţină condiţii mai bune de creditare, nu trebuie să provoace banca să reacţioneze demonstrativ, eventual evacuându-i în faţa camerelor de luat vederi, doar pentru a arăta "beneficiile" unei legi la care sistemul bancar s-a opus.

E o strategie bună, dar numai pentru cei care simt că există locul unor îmbunătăţiri ale condiţiilor de creditare, nu şi pentru cei care nu au perspective să-şi achite obligaţiile pe termen lung. Dacă supravieţuieşti cu greu de la lună la lună, şi asta cu ajutorul părinţilor pensionari, ce rost are să prelungeşti agonia doar pentru a păstra o locuinţă al cărei preţ a scăzut cu mai mult de jumătate? Cei care se află în această situaţie nu au de ce să meargă pe varianta conciliantă sau aluzivă, ci ar trebui să se prezinte repede cu cheile după ce au notificat finanţatorul, de pe poziţii de forţă, din moment ce nu au mare lucru de câştigat dacă ar obţine, de pildă, dobânzi ceva mai mici la credit. Şi doar dacă oferta băncii este cu mult mai bună decât ce aveau în momentul anterior să accepte să-şi mai lege viaţa de obligaţiile unui credit ipotecar. În definintiv, se poate trăi şi în chirie, când n-ai venituri stabile şi perspective de avansare rapidă în carieră.

Oricum, indiferent de situaţia financiară a celor interesaţi de o renegociere cu banca, mare atenţie la oferta acesteia, să nu luaţi drept mari concesii banale refinanţări, lungiri ale scadenţei sau conversii la un curs uşor cosmetizat...