OPINII Care sunt perspectivele pentru Oltchim?

Desigur întrebarea poate fi categorisită ca retorică şi în mare măsută chiar este. Situaţia actuală este notorie. Oltchim are capital negativ şi datorii de 600 milioane euro (eventualele diferenţe chiar nu contează), nu numai către stat - acţionar prin AVAS şi, indirect, către Electrice, Exim-bank şi CEC Bank, entităţi cu capital de stat -, dar şi către Banca Transilvania, BCR alţi furnizori de bunuri şi servicii şi către unii clienţi, care au plătit marfa în avans.

Cele trei posibile căi de urmat au fost deja invocate: falimentul, în urma căruia toată lumea pierde, reorganizarea pentru a funcţiona numai cu secţiile care au toate condiţiile de funcţionare şi pot funcţiona cu profit sau întregirea complexului întegrat cu Arpechim Piteşti. Dacă eliminăm falimentul, care nu este favorabil nimănui, rămân numai două variante. Ce aş face eu dacă aş fi patron? Aş începe cu ce se poate în mod sigur şi independent. Repornirea secţiilor care pot funcţiona. Desigur, numai după ce m-am asigurat că pot face asta, înţelegându-mă cu creditorii. Pornind de la ideea că aceştia nu vor acţiona în detrimentul propriului interes, adică au acceptat renegocierea şi reeşalonarea datoriilor, aş trece la aplicarea măsurilor de eficientizare a activităţii secţiilor viabile. Dar mai întâi, plata salariilor restante trebuie făcută în concordanţă cu activitatea concretă. De la data opririi de facto a producţiei, plata trebuie făcută la nivel de şomaj tehnic, adică 75% din salariul de bază, fără sporuri. A doua măsură este analizarea cu maximă exigenţă a numărului de salariaţi necesari pentru desfăşurarea în bune condiţii şi în deplină siguranţă a activităţii. Experienţa mea personală îmi permite, fără să văd la faţa locului, să afirm că personalul este supradimensionat în fiecare secţie şi în centrală. Ştiu, de exemplu, că la fiecare secţie funcţionează echipe de întreţinere şi reparaţii. Sunt echipe de electricieni şi de mecanici, pe fiecare secţie şi pe fiecare schimb. Analizând frecvenţa şi natura intervenţiilor, se pot organiza echipe mixte care să fie pregătite să intervină la mai multe secţii sau sectoare de pe aceeaşi incintă. Echipele trebuie policalificate. Dacă un electrician, de exemplu, ştie să mânuiască cheia fixă de 6 sau 10 mm, trebuie să ştie şi să poată utiliza şi fixa de 32 mm, la fel cum mecanicul trebuie să folosească şurubelniţa. De asemenea, muncitorii care lucrează pe secţii ca operatori chimişti, trebuie să ştie şi să-i poată ajuta pe cei de la intervenţii, pentru ca reparaţiile să se termine căt mai repede şi cât mai bine. Toată lumea trebuie să ştie că păstrarea locurilor de muncă înseamnă funcţionarea la capacitate a instalaţiilor, nu păstrarea numărului de angajaţi. Dacă un angajat vine la serviciu şi nu are de făcut o activitate, nu înseamnă că are un loc de muncă, ci înseamnă că ia un salariu pentru care nu munceşte, adică îl ia degeaba. Această analiză se face în timp şi permanent. În acest fel, se pot face disponibilizări individuale, până la limita de 29 persoane în fiecare lună şi nu trebuie plătite salarii compensatorii. Plătind salarii degeaba, se produc cheltuieli care fie conduc la pierderi, fie la micşorarea profitului. În situaţia actuală a Oltchim, micşorarea profitului anulează şansele de plata a datoriilor restante, iar pierderile duc implacabil la faliment. Analiza nu trebuie să fie numai la nivel de muncitori productivi, ci şi la aşa-zisul personal TESA. Sunt sigur că schema este plină de servicii şi birouri care pot fi comasate şi redus personalul. Este oare necesar un serviciu sau birou salarizare, care are de făcut o listă de avans şi un stat de lichidare, care se fac pe calculator? După ştiinţa mea, trebuie să introduci orele de pontaj şi calculatorul face res-tul. În celelalte zile cei de la salarizare şomează. Ar trebui sa această operaţiune să fie făcută de un om de la biroul financiar - contabil, care trebuie să fie de asemenea numai unul. Doar ne aflăm în era calculatoarelor şi am depăşit faza 1990 - 1992, când pe lângă contabilii deja existenţi, s-au angajat operatori maşini de calcul, pentru a băga datele în calculator.

Reorganizarea implică şi reanalizarea tuturor contractelor care căpuşează Oltchim.

Soluţia ipotetică a refacerii circuitului integrat cu Arpechim ar trebui să suporte aceleaşi faze de reorganizare şi eficientizare a fiecărui loc de muncă. În plus, deoarece cumpărarea rafinăriei implică costuri destul de mari, se poate negocia fie un leasing fie o închiriere cu OMV Petrom. În fond, rafinăria stă degeaba şi implică şi costuri pentru Petrom. Dacă nu pentru altceva, măcar pentru pază şi tot costă . Nu cred că i-a trecut cuiva prin cap această idee, dar cu siguranţă merită luată în considerare.

Odată repornită producţia se poate apela şi la clienţii tradiţionali, care pot acorda avansuri, contra unor facilităţi de preţ.

Principala măsură care trebuie luată imediat este majorarea capitalului social. Prin conversia creanţei AVAS, cu acordarea dreptului de preempţiune acţionarilor minoritari de a-şi păstra procentul de participare. Dacă o vor face, societatea ar beneficia de lichidităţi care să faciliteze atât repornirea, cât şi reducerea necesarului de credite bancare. Opoziţia acţionarului minoritar poate şi trebuie împiedicată prin modificarea legii, prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum era în plan să se facă, în urma acceptului de la UE.

Referitor la PCC, se afimă pe toate căile că este un acţionar ostil. Eu am urmărit de câţiva ani comunicatele paralele ale PCC şi ale Oltchim, prin domnul Constantin Roibu (fostul director general). Am constatat că PCC a pledat întotdeauna pentru eficientizarea activităţii, pentru ca aceasta să fie profitabilă, arătând nenumărate abateri de la buna administrare şi propunând măsuri de eficientizare, inclusiv cereri de schimbare a domnului Roibu. După ce eşti persiflat şi ignorat atâta amar de vreme, nimeni nu îţi poate cere să nu fi ostil. Dacă se apleca cineva asupra măsurilor propuse de către PCC cu ani în urmă, nu se ajungea cu siguranţă în situaţia de azi.

Dacă tot statul şi guvernul a hotărât în al treisprezecelea ceas să facă ceva, măcar să facă ce trebuie şi cum trebuie.

Un ultim cuvânt şi despre sindicat. A beneficiat de favorul incredibil de a primi o majorare de salarii de bază de 50% într-o vreme când orice patron ar fi procedat la reduceri salariale sau la concedieri. Am văzur că şi la bonuri de masă sunt campioni cu 19 lei pe zi, dublu faţă de media valorii bonului de masă, acolo unde acesta se acordă. Sfatul meu este să facă acum ciocul mic şi să dea tot concursul ca treaba să meargă. Alternativa este şomajul, cu sau fără salarii compensatorii.