OPINII Cine plăteşte?

Teoretic, orice confruntare netrucată este deschisă oricărui rezultat.

Practic, în cazul referendumului pentru demiterea preşedintelui, a fost limpede din prima clipă că învingătorul nu putea să aibă decât un singur nume şi acela e Traian Băsescu. De ce? Din cel puţin trei motive, pe care le enumăr într-o ordine aleatorie:

1. Dacă există o instituţie în România care capitalizează constant, de ani de zile, dispreţul şi neîncrederea oamenilor, atunci aceasta este Parlamentul. Preşedintele Ţării a fost suspendat de 322 de parlamentari, majoritatea membrilor Legislativului, care şi-au motivat până în pânzele albe decizia fluturând deasupra capetelor un rechizitoriu compus din 19 capete de acuzare, de încălcare a Constituţiei. Toate au fost infirmate de Curtea Constituţională. Ca urmare, preşedintele României a fost pus în situaţia să apară în faţa tuturor românilor (indiferent de vârstă, sex, studii, plai pe care îşi duc viaţa) ca victima unei conjuraţii care vrea să suspende un om nevinovat. Poate niciodată lupta dintre David şi Goliat nu a avut pe scena politică românească o reprezentare mai sugestivă decât imaginea unui Băsescu singur în faţa antantei dezlănţuite: Geoană-Tăriceanu-Tudor-Marko-Voiculescu.

2. Arma principală cu care Traian Băsescu era limpede că va răspunde celor care au încercat eliminarea lui din cea mai înaltă demnitate nu putea fi alta decât acuza răspicată de corupţie a oligarhilor, a grupurilor de interese care stau în spatele forţelor politice coalizate împotriva lui şi preocuparea obsesivă a acestora de a silui Justiţia. Nu există păcat mai greu de iertat de omul de pe stradă decât cel de a-l sfida cu o avere făcută prin mijloace ilicite, iar numele celor mai mulţi dintre oligarhii care influenţează în beneficiu propriu decizia politică, şi pe care preşedintele suspendat nu a ezitat să le invoce la fiecare miting, circulă deja în folclor aureolaţi de cele mai negre calificative. Gesturile iraţionale ale teleghidatului ministru al Justiţiei, autorul unor decizii care au provocat invariabil valuri de proteste, a fost ultima probă de care mai era nevoie ca să ilustreze adevăratele raţiuni pentru care preşedintele Băsescu a ajuns o prezenţă de nesuportat. Numai cineva care îşi închipuie că trăieşte în mijlocul unui popor de retardaţi îşi putea închipui că va găsi un sprijin semnificativ din partea acestuia împotriva unui om care şi-a făcut un titlu de glorie şi a fost identificat ca un luptător angajat împotriva corupţiei.

3. Terenul pe care urma să se joace "meciul" între preşedintele suspendat şi adversarii lui era STRADA, iar "arbitrul" POPORUL. În cei 17 ani de democraţie (atât cât a fost), nici un alt om politic nu s-a simţit mai în largul lui pe stradă şi nu a fost înconjurat cu mai multă căldură de oameni decât Traian Băsescu. Să-l provoci la o partidă pe viaţă şi pe moarte şi să te precipiţi să o dispuţi în vizuina lui, înseamnă a fi bântuit de cele mai devastatoare şi intratabile instincte sinucigaşe. Rezultatele scrutinului au probat într-o manieră care face inutil orice alt comentariu că lideri PSD-PNL-PRM-UDMR-PC suferă de asemenea tulburări. Până la un punct e viaţa lor şi e dreptul lor să şi-o gestioneze cum li se pare de cuviinţă. Dar cine plăteşte pentru răul pe care aceşti oameni îl fac semenilor lor?

Cine plăteşte pentru timpul irosit de la data mult-visatei aderări în UE şi pentru toate oportunităţile ratate?

Cine plăteşte pentru petele aplicate pe obrazul României de zecile de articole şi comentarii negative apărute în presa din lumea întreagă?

Cine plăteşte pentru amărăciunea şi pentru ruşinea resimţită de toţi oamenii de bună-credinţă, în faţa rinoceriadei la care au fost obligaţi să fie martori?

Cine plăteşte costurile exorbitante ale unei zile pe care majoritatea clasei politice a vrut-o ca zi a Marii Răfuieli?

Cine plăteşte pentru umilinţa trăită de membri oneşti din partidele prinse în coaliţia anti-Băsescu când au văzut că cea mai mare parte din propriul electorat a votat împotriva demiterii preşedintelui? 59% din PNL; 57,9% din UDMR; 43% din PC; 43,5% din PRM; 24% din PSD au întors spatele partidelor care credeau că îi reprezintă şi au votat pentru reîntoarcerea lui Băsescu la Cotroceni. Ce obraz şi ce legitimitate mai au în faţa acestor oameni nişte "lideri" care s-au aruncat fără un dram de raţiune, orbiţi numai de ură, într-o aventură care era limpede că se va încheia cu un eşec usturător şi va aduce grave prejudicii credibilităţii propriilor partide?

Cine plăteşte...?

Sigur, sunt întrebări retorice şi se pot înşira în continuare pe pagini întregi. Dar dacă nici de data asta cei vinovaţi nu vor plăti, şansele ca în România să se schimbe cu adevărat ceva - în sensul normal, sănătos al cuvântului - vor fi dramatic diminuate.

E principala problemă pe care trebuie să şi-o asume preşedintele Traian Băsescu.