OPINII Cu repulsie si compatimire

Radu F. Alexandru
Ziarul BURSA #Editorial / 26 iunie 2007

Radu F. Alexandru

Doamna Lia Olguţa Vasiles­cu, deputat PRM, preşedinte al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor, este gata să înainteze Parlamentului o iniţiativă legislativă în virtutea căreia profesorilor le este permis să-i lovească pe copiii indisciplinaţi.

Doamna Lia Olguţa Vasiles­cu recomandă corecţii fizice moderate, cum ar fi o palmă. În anunţul dat publicităţii, deputatul PRM nu face nicio precizare în legătură cu obligaţia profesorilor de a-i bate pe copii, în eventualitatea în care proiectul legislativ devine lege, respectiv dacă toţi profesorii vor fi obligaţi să împartă palme în dreapta şi în stânga, la cel mai mic zgomot în clasă, sau rămâne la libera alegere a das­călilor felul în care aceştia înţeleg să se ocupe de educaţia elevilor. Profesorii care vor refuza "metodele pedagogice" preconizate de doamna Lia Olguţa Vasilescu vor suferi, la rândul lor, sancţiuni? Vom ajunge să avem şcoli în care se bate şi şcoli în care nu se bate sau se vor organiza în cadrul fiecărei şcoli clase "cu" şi "fără" bătaie?

Doamna Lia Olguţa Vasiles­cu, deputat PRM, nu ne spune încă nici vârsta de la care, în locul cornului şi paharului cu lapte, copiii vor primi palme. De la grădiniţă? De la clasele primare? Elevii de liceu vor fi şi ei pălmuiţi sau lor li se vor confisca doar ţigările?

Doamna Lia Olguţa Vasiles­cu, deputat PRM, nu ne oferă încă niciun indiciu nici despre scala după care cadrele didactice urmează să stabilească tăria loviturilor pe care le vor putea administra. Palmele date de doamnele profesoare vor trebui să ajungă să aibă aceeaşi tărie ca şi cele aplicate de domnii profesori? Obrajii elevelor vor fi pălmuiţi cu necruţarea cu care vor fi loviţi elevii sau pentru ele se va aplica un regim mai blând?

Doamna Lia Olguţa Vasilescu, deputat PRM, păstrează o tăcere născătoare de confuzii şi în legătură cu tratamentul pe care urmează să-l aplice cadrele didactice, după o primă palmă ce nu a avut efectul scontat. Cât timp are la dispoziţie elevul sancţionat pentru a proba o cu totul altă atitudine faţă de procesul de învăţământ? Şi dacă palma dată cu o recomandată moderaţie nu şi-a făcut efectul, cum trebuie să procedeze profesorul în continuare? Mai aplică o corecţie? Şi încă una? Cu mai multă putere? Cu mai multă convingere că împinge copilul în palme, în felul acesta, pe drumul cel bun?

De şaptesprezece ani de zile, cu sporadice întreruperi, îmi permit să-mi exprim în presă un punct de vedere pe marginea unor teme asupra cărora mi se pare că merită reflectat. Am încercat să o fac cu o deplină obiectivitate, eliberat de orice partizanat şi de orice eventuale resentimente. Niciodată, însă, până acum nu am mai încercat un asemenea amestec de repulsie şi de compătimire apropiat de cel pe care trăiesc însăilând aceste rânduri.

Îi doresc din tot sufletul doamnei Lia Olguţa Vasilescu, deputat PRM, ca atunci când bunul Dumnezeu se va îndura de ea şi îi va dărui bucuria de-a fi mamă, nimeni şi niciodată să nu-i vorbească copilului ei de clipa de rătăcire traversată de mama lui, în anul de graţie 2007.

Până atunci, însă, e datoare ca imediat să ceară iertare tuturor copiilor din România. În genunchi.

P.S. Doamna Lia Olguţa Vasilescu face parte dintr-un partid al cărui preşedinte lăcrimează ori de câte ori vorbeşte de maidanezi şi nu pierde prilejul să evoce pungile de mâncare cu care hrăneşte haitele de câini din jurul Casei Presei. Printr-un natural transfer de sensibilitate, mă aşteptam ca iubitorul patrupedelor fără stăpâni să încerce o strângere de inimă imaginându-şi obrajii copiilor, poate şi ai lui, înroşiţi de "palmele moderate" administrate în virtutea "Legii Lia Olguţa Vasilescu".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. E u;or a scrie vorbe... E simplu sa te indignezi umanitar,,, Dar... solutii, alternative?

    Realitatea nu poate fi ignorata cu ironii sau zguduiri de plans pt. viitorii copii maltratati. 

    Iar realitatea... o vedem toti...

    1. violenta fizica asupra unor copii si mai ales din partea unui strain (fie el profesor sau alt reprezentant al societatii) nu face decat sa sadeasca violenta in adultul de mai tarziu. Esti la fel de iresponsabil ca si sus numita cu asemenea initiative legislative .Este interesant cum masori moderatia "corectiei" si cred ca trebui sa ti-o aplici singur in oglinda inainte de a-ti mai face publice ideile

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb