OPINII : DESPRE ÎNCHISORILE SECRETE SAU, MAI DEGRABĂ, DESPRE TORTURĂ  Senatorul McCain şi avocaţii români ai torturii

De vreo şase săptămîni, pe 2 noiembrie a început scandalul, dar încă e de actualitate. La noi, de multe ori, este ştire de primă pagină, comentată deseori prea pătimaş, prea superficial. Aş aminti cîteva puncte de vedere ignorate sau minimalizate.

România "ponegrită" din nou, de "anumite cercuri". S-a amintit numele lui Soros, ca dovadă că e vorba de intenţii murdare - nu de către PRM-işti, ci de ziarişti "democraţi, anticomunişti". Pentru cine a citit un pic mai atent, îi este clar, nu e vorba de România decît secundar, terţiar. Există o bănuială generală. Evident, primii suspectaţi sînt "cei mai fideli prieteni ai SUA".

Cuvîntul cheie în povestea asta nu este "închisori secrete", sau "CIA", ci "tortură". Cei care nu acceptă ideea de tortură, nici măcar împotriva suspecţilor de terorism, adică cei care ţin la drepturile omului, au pornit o campanie. Faptul că americanii folosesc închisorile din alte ţări în acest scop este arhicunoscut. Noutatea este că au făcut aşa ceva şi în Europa. Poate. Este un detaliu, dar are mare importanţă, să zicem psihologică, propagandistică. Nu poţi cere populaţiei, guvernelor Egiptului, Sudanului, Afghanistanului să oprească tortura, să fie revoltaţi. S-ar mira. Nici nu prea au auzit de drepturile omului.

Aparţinem unei alte zone de civilizaţie. La noi, nici măcar dictatorii cei mai siniştri nu şi-au permis să recunoască faptul că ar practica tortura. Măcar ştiau că e ruşinos, că trebuie făcut discret, pe şest.

Este o luptă politică, de propagandă. Cine împotriva cui? Nu Europa contra America! Nici măcar "stînga compromisă" (în ochii anticomuniştilor primitivi de la noi, pentru care nu e vreo diferenţă între un Willy Brandt, şi Walter Ullbricht) contra "dreapta cea pură".

Cercul "atacatorilor" este larg, zona politică, mass-media. Cvasi toată Europa, împreună cu democraţii, liberalii, şi mulţi apolitici, care ţin la drepturile omului din America, împreună cu o mare parte a CIA (care discret divulgă informaţii), contra extrema dreaptă a partidului republican, camarila de la Casa Albă.

Prima victorie a avut loc pe 16 decembrie. După luni de zile de opoziţie îndîrjită, Bush a fost nevoit (văzind că în această problemă mai mult de jumătate dintre republicani i se împotriveşte) să cedeze. Prima cedare din cariera lui politică. L-a îmbrăţişat pe senatorul republican John McCain, cel mai îndîrjit luptător contra torturii, l-a asigurat că va sprijini legea propusă de acesta - interzicerea totală a torturii. Şi în cazul suspecţilor de terorism, şi în cazul teroriştilor dovediţi. McCain ştie despre ce e vorba, cinci ani de zile a fost torturat in Vietnam, ca prizonier.

Mă gîndesc la "propagandiştii pro tortură" de la Bucureşti. Cum vor reacţiona? Pentru ei John McCain şi tovarăşii lui sînt "KGB-işti, stîngişti, pacifişti, troţkişti, maoişti". Bush a trădat "idealurile nobile ale celor care torturează"?

Problema doar la o privire superficială este: or fi fost, unde, şi cînd închisori secrete. Este un prilej de a spune NU. Un NU moral.

România oficială a reacţionat catastrofal. A făcut tot ce se putea pentru a îndepărta prieteni (Europa cvasi întreagă, două treimi din America), doar pentru a cîştiga ceva puncte roşii în faţa cercului vicepreşedintelui Cheney (marele avocat al torturii). Căci Bush deja a cedat.

Prima reacţie oficială a fost negarea hotărîtă prea rapidă. Jenant, fiindcă se pare că nu a citit "acuzaţia" nici unul dintre oficialii noştri. Cuvintele cheie din toate variantele din primele patru săptămîni au fost închisori atît de secrete, încît doar Preşedintele şi cîţiva din serviciile secrete ştiau. Varianta următoare a fost că doar serviciile secrete ştiau. Apoi s-a amintit că există precedent ca CIA să fi făcut asemenea închisori fără cunoştinţa vreunei autorităţi locale. Închisorile sînt de prin 2002, mici, mai degrabă pentru tranziţie, foarte probabil desfiinţate. (În paranteză amintesc că ulterior a apărut posibilitatea închisorilor mai recente, dar la capitolul ăsta nu ne interesează, să rămînem la acuzaţiile la care au reacţionat ai noştri.)

La noi, dacă au existat cumva închisori, ştie Iliescu, Timofte, poate Talpeş, şi cam gata. Dacă or fi avut chef, poate au povestit "urmaşilor", dar improbabil.

Domnii care neagă cu mare vehemenţă şi mîndrie patriotică nu pot să ştie nimic. Nu au de unde. Ce pot crede oficialităţile europene, ziariştii, activiştii de drepturi ale omului la această reacţie aiurea? Ori că sînt "bizari", ori că au de ascuns ceva. Aceste negaţii, mai ales cele al ministrului de externe, au dublat neîncrederea. Nimeni nu poate înţelege de ce este "iritat", "revoltat" ministrul de externe, de ce refuză, din nou şi din nou, măcar o anchetă, cerută de Dick Marty, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Juridice şi Drepturile Omului a Consiliului Europei. Mai mult, el afirmă că acuzaţiile nefondate ar proveni din cercuri care privesc cu duşmănie colaborarea dintre Europa şi America. Adică Consiliul Europei, sau doar "unele comisii"?

Presupun că nu există nimic de ascuns. Dacă cumva ar exista, ministrul de externe în mod sigur nu ar fi printre cei puţini care deţin acest secret. Dar creşte suspiciunea. Dacă explicăm oficialităţilor europene care e adevărata explicaţie a reacţiilor alergice ale domnului ministru, iarăşi nu e bine. Să le zicem că domnul Ungureanu a devenit un atît de dîrz susţinător al domnului Cheney, încît i se pare o aberaţie, măcar aşa în principiu, strict teoretic să condamne tortura.

Unii ar putea crede că o fi oportunist domnul Ungureanu. Exclus. Nu se ştie cine va cîştiga alegerile următoare din America, democraţii sau republicanii. Dar se ştie că victoria republicană e posibilă doar cu o altă echipă, cu o altă viziune; în clipa asta, cele mai mari şanse ar avea cu John McCain candidat la preşedinţie.

De ce s-a aliat CIA (o parte) cu luptătorii pentru drepturile omului? Probabil nu din criterii morale, ci din pragmatism. CIA a furnizat informaţii corecte şi înaintea războiului din Irak. Au prevenit Casa Albă că sursele care susţin că ar exista motive, justificări pentru a porni la război nu sînt de încredere. Drept urmare au pierdut încrederea echipei guvernamentale. Au fost puşi să aresteze cît mai mulţi, chiar cu suspiciuni şubrede, fără urmă de dovadă. Au fost puşi se răpească oameni, să-i plimbe, să-i tortureze. Eficacitate minimală. Evident, nu se cunosc cifre, date exacte, dar se pare, şi e normal să fie aşa, că informaţiile utile astfel obţinute sînt foarte puţine, şi alea de rangul doi. Pierderea e imensă. Ca urmare a scandalului, care ar fi izbucnit oricum, mai devreme sau mai tîrziu, CIA nu prea mai poate efectua nici măcar operaţii "curate, cinstite" în mod discret. În orice caz nu în Europa. Zeci de mii de ziarişti, luptători pentru drepturile omului, funcţionari UE, se ocupă cu entuziasm de "vînat" avioane în care poate se află CIA-işti. Toate aeroporturile sînt strict supravegheate, "Se caută CIA-işti".

CIA-ul ştia ceea ce nu cunosc comentatorii noştri. Regulile interne vechi, pentru organizaţii secrete, subversive, teroriste. De exemplu partidele comuniste, în ilegalitate. Existau celulele mici. Fiecare membru ştia doar patru-cinci persoane, avea informaţii numai şi numai despre operaţiile în care avea rol, şi chiar despre aceste operaţii ştia numai atît cît era absolută nevoie. În cazul arestului, fiecare comunist avea obligaţia de a rezista eventualei torturi cam 12 ore. Cam atît era nevoie ca acei trei-patru pe care îi cunoştea (şi eventual i-a denunţat) să dispară cu noi acte secrete, să se renunţe la acea operaţie secretă, despre care cel arestat avea informaţii.

CIA ţine unii suspecţi ani de zile. Cine poate crede că peste ani de zile o să dezvăluie informaţii importante?

Opţiunea "prietenilor torturii" din presa noastră se bazează pe ipoteza, total falsă, că mulţi dintre cei torturaţi vor dezvălui Mari Secrete şi astfel terorismul va fi înfrînt. Zece oameni torturaţi ar salva viaţa a un milion de inocenţi.

CIA ştie că puţini rezistă la tortură. Cei mai fanatici - adică teroriştii - rezistă cel mai bine. Nevinovaţii, în disperare să scape de durere, recunosc orice. Inventează orice, să cîştige timp. Cît costă, cît durează verificarea acestor "mărturii"?

Revenind la planul moral, este ciudată insistenţa amicilor torturii pe ideea că "terorismul e altceva, e un pericol nemaiîntîlnit, e nevoie de reguli noi, sîntem într-un Război fără precedent". Aiurea!

În al doilea război mondial oare miza era mai mică? Dacă cîştiga Hitler era o bagatelă? Oare de ce nu i-a trecut nimănui prin cap, pe vremea aia, ideea cu tortura? În mod sigur s-a întîmplat, au existat excese, oameni schingiuiţi în secret. Dar nimănui, nici măcar propagandiştilor lui Stalin nu le-a trecut prin gînd să recunoască aşa ceva. Să o ideologizeze.